White Walls, Breathelast, W3 4R3 NUM83RS, C.O.D, Adi Tăbăcaru // 25.11.2017 // Club Fabrica, București

357 vizualizări

Pe 25 noiembrie, formația WHITE WALLS a susținut un show la clubul Fabrica din București în cadrul evenimentului „One Night With Friends For A While”, însă nu singură, ci alături de alte patru trupe care și-au avut în egală parte contribuția pentru o seară reușită. Astfel, alături de White Walls, timp de câteva ore ne-am putut încânta urechile alături de muzica celor de la BREATHELASTW3 4R3 NUM83RS și C.O.D, totul armonizat cu apariția specială a toboșarului Adi Tăbăcaru.

Înarmată cu entuziasm datorat faptului că îmi era chiar dor de un concert la care să găsesc atâtea fețe cunoscute, dar și de curiozitatea de a mai descoperi câte ceva nou, așa cum obișnuiesc de ceva vreme, mi-am început seara într-un mod destul de relaxat, alături de prima formație urcată pe scenă – C.O.D.

Întotdeauna am o „teamă” pentru trupele care cântă în deschidere, și asta pentru că observ din ce în ce mai mult că, uneori și din cauza programului pus prea devreme sau, poate, a timpului scurt de cântare, nu mulți ajung să le asculte. Cum să descoperi o trupă mai mult – și poate chiar să realizezi că-ți place – dacă nu-i acorzi o șansă încă de la început?

M-am bucurat, totuși, să constat că în sală au început încet – încet să apară oamenii – nu mulți, ce-i drept -, însă suficienți cât să se contureze acea atmosferă vibrantă de dezmorțeală, întărită de acordurile stoner rock ale celor de la C.O.D. Curiozitatea despre trupa asta mi-a fost îndemnată nu doar de faptul că nu i-am mai prins la vreun concert live până acum, dar mai ales de dorința de a asculta noul album ale cărui influențe, pot spune drept, că nu prea au intrat (de ce oare, nu mă întrebați) în zona mea de muzică până acum. But let me tell you something, chiar a meritat să-i ascult de la început!

„Cocoțată” pe treptele de la intrare, cât să am o vedere bună asupra scenei – spectacolul vizual are, pentru mine, în diverse contexte, importanță mare în experiența unui concert – am stat cu ochii ațintiți la scenă pe tot parcursul show-ului și-am fost plăcut surprinsă de starea tansmisă de aceștia, ca și cum, piesă după piesă, așteptam, cumva, să-mi mai spună ceva, să mai adauge… Se contura cumva o poveste cu o atmosferă dark, iar riff-urile acelea nebune îmi furau, cumva, o sclipire în ochi și-un zâmbet în colțul gurii. Vizual vorbind, ce mi-aș fi dorit mai mult să văd ar fi fost mai multă interacțiune pe scenă, cât să fie scos în evidență conceptul muzicii în sine. Sunt sigură, însă, că fiecare apariție live are unicitatea ei, așa că o să iau asta ca pe un motiv să prind următorul lor concert (dacă nu i-ați ascultat deja, băieții au lansat un album luna aceasta, pe care îl puteți găsi aici)

Seara a continuat cu W3 4R3 NUM83RS, pe care, deși îi văzusem în urmă cu aproximativ două săptămâni în Quantic, abia așteptam să-i reascult live. Constat cu surprindere că trupa începe din ce în ce mai mult să se ridice și să-și îmbunătățească aparițiile live cu fiecare show susținut. Se aude intro-ul, aplauzele încep și ele, iar de aici încolo se dezlănțuie nebunia – se sare, se țipă, și, vorba aia, „se simte bine” 🙂  Îmi place că publicul este destul de deschis la muzica lor, iar asta se vede în felul în care reacționează. Recunosc că încă din toamnă am avut o mică reticență odată cu schimbarea componenței (prin plecarea lui Silviu de la voce și a lui Radu), însă Andrei a dovedit încă o dată că face o treabă excelentă, la fel și Snuff, iar coeziunea dintre ei pe scenă s-a putut vedea foarte ușor.

Fac câteva ture prin Fabrica, schimb două-trei vorbe cu câțiva cunoscuți (căci doar e one night with friends, right?) și avansez puțin mai în față, aproape de scenă, căci se pare că deja băieții de la BREATHELAST se pregătesc să înceapă. Îmi place că la concertele Breathelast se instalează, cumva, de fiecare data, acea atmosferă „intima”, dacă așa aș putea numi acea starea în care realizezi că nu mai e vorba de scenă, gardul despărțitor și public, ci că de fapt e un tot unitar: e doar trupa și publicul, iar muzica e cea care îi unește. Așa că mi-am tras gluga în cap, am închis ochii și am ascultat. Tot concertul am oscilat între această încercare de a-mi vizualiza în minte muzica (e fain sentimentul când stai la un concert cu ochii închiși preț de câteva secunde) și urmărirea în sine a ceea ce se petrece pe scenă – căci mi s-a părut interesant cum expresiile faciale ale solistului din timp ce cânta amplifica, într-un fel, intensitatea muzicii (luna viitoare, trupa va susține un concert acustic în București, așa că puteți să le „simțiți muzica” și acolo, dacă doriți). Și dacă tot a fost sâmbătă o seară ca între prieteni în Fabrica, trupa l-a invitat pe scenă și pe Dragoș Ciobanu de la Seven Hills, care s-a alăturat „rechinilor” pentru piesele „Monstrul” și „Dead Coins”.  

Tot concertul a fost de-a dreptul reușit și mă bucur că în sală a fost suficientă lume încât să poată asista la asta. Ce-i drept, Breathelast a pregătit destul de bine publicul pentru ceea ce avea să continuie cu un concert unic, așa cum ne-au obișnuit de fiecare dată cei de la WHITE WALLS. E de-a dreptul uimitor cum într-un timp așa de scurt poți trece prin atâtea stări și emoții, și chiar dacă nu ești ești, poate, atras în general de sonorități progressive, nu ai cum să nu fii uimit de pasajele melodice de la „Patience” sau de dinamismul și suspansul creat de „Death Follows Me”… iar vocea inconfundabilă a lui Eugen cu siguranță a avut rolul ei în conturarea acestui vibe, care parcă a băgat în transă publicul.

Și pentru că un astfel de eveniment trebuia încheiat așa cum a și început – într-o atmosferă friendly și cu muzică de calitate -, surpriza serii a constat în apariția specială a toboșarului Adi Tăbăcaru, și spun specială deoarece această experiență audio-vizuală pe care el o crează este absolut minunată! De la show-ul vizual, până la stilurile muzicale cu care a jonglat, totul a fost dus la un nivel foarte înalt din punct de vedere calitativ, și asta nu face decât să mă bucure că pe scena muzicală românească urcă un astfel de om talentat! Am fost tristă să constat că o parte din oameni deja începuseră să se retragă odată încheiat concertul White Walls, dar prefer să pun asta în seama oboselii, și nu a faptului că au vrut să asiste la un astfel de show impresionant. Cu toate acestea, publicul rămas a fost hipnotizat, iar asta s-a văzut clar în seriile de aplauze de la sfârșit. Chapeau!

De asemenea, pentru că întreaga seară a fost dedicată prieteniei, evenimentul a avut, într-un fel, și un caracter caritabil, în zona de merch putându-se face donații pentru Ana Bucur, o fetiță de 13 ani din București, diagnosticată cu o formă de cancer osos, pentru care trupa White Walls a făcut un apel către public la donații.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*