Alice Cooper: „Am plecat cât de departe am putut de biserică, apoi m-am întors la ea”

535 vizualizări

Viața de rockstar: sex, droguri, alcool, nopți nedormite, alte droguri, câteva boli adunate de la groupies, un somn în propria vomă… Exact stilul de viață care l-a adus pe Alice Cooper înapoi în biserică în anii 80, după multe liniuțe de cocaină și camioane de alcool.

Într-un interviu cu pastorul Greg Laure, Alice Cooper vorbește despre alegerea lui de a crede în Dumnezeu și de a duce un stil de viață religios. Nu din cauza tatălui său care era predicator, ceea ce înseamnă că religia a fost mereu prezentă în viața lui, ci din cauza soției sale, Sheryl, care încerca mereu să-l convingă să se lase de droguri.

Cocaina vorbea mult mai tare decât ea, spune Cooper. Când m-am uitat în oglindă am văzut machiajul meu, dar era sânge care-mi curgea din ochi. Cred, de fapt probabil că aveam vedenii, nu știu, dar am aruncat totul în toaletă și am tras apa, apoi am sunat-o și i-am spus „Gata.” Și ea spune „Bine, trebuie să dovedești.” Una dintre promisiuni a fost să mergem la biserică. Știam cine-i Iisus Hristos, dar îl refuzam. Știam că o să vină și momentul când va trebui ori să-l accept și să îmi schimb stilul de viață, ori să fi murit… în așa ceva. Asta m-a motivat cu adevărat. Am ajuns la un punct unde am zis „Sunt sătul de viața asta” și știu că e ce trebuie când Dumnezeu îți deschide ochii și realizezi cine ești și cine e El.”

După ce și-a mai revenit, Cooper a vrut să-și schimbe numele, însă pastorul său l-a sfătuit să-l păstreze. Dar dacă ești tot Alice Cooper și acum îl urmezi pe Iisus? Ești un rockstar, dar nu trebuie să trăiești viața de rockstar. Stilul tău de viață e acum testimonialul tău, a fost răspunsul pastorului.

Lui Cooper nu îi e rușine să spună că crede în Iisus și Dumnezeu. Oamenii zic că Alice Cooper e un rebel – n-a existat niciodată un rebel mai mare decât Iisus Hristos.

Într-un interviu din 2018 cu New York Daily News, Alice Cooper spune că și el, și soția sa sunt creștini. Tata a fost pastor, bunicul a fost evanghelist. Am crescut în biserică, am plecat cât de departe am putut de ea, apoi m-am întors.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*