Antero Lindgren: Un nou rege al rockului acustic finlandez

227 vizualizări

Read the English Version Here/ Citeste versiunea in engleza aici

Johnny Cash, Neil Young si Cat Stevens sunt, in felul lor intors si melancolic, o Sfanta Treime. Si ca sa nu facem vreo gafa cu iz de blasfemie acum, cand Craciunul este inca proaspat in mintile noastre, vom lamuri ca este vorba despre o ST muzicala, care are ca emblema chitara acustica.

Putini muzicieni se pot lauda ca nu au nevoie de mai mult decat de cel mai banal instrument cu corzi si o voce expresiva pentru a realiza adevarate capodopere. Cash, Young si Stevens fac parte din acea categorie exclusivista de artisti care tes vraji componisice doar cu vreo cateva acorduri si cu un glas cald.

Intr-o era cand artificiile, abundenta baroca de note sau, dimpotriva, minimalismul electronic fac legea, putini cantareti se mai incumeta sa ia o chitara in mana si sa plece la drum numai cu ea. Antero Lindgren este unul dintre acesti muzicieni.

Finlandezul in varsta de 32 de ani se revendica din traditia muzicala a STreimi si abordeaza un gen de acoustic rock sentimental si expresiv, care mizeaza pe virtutiile melancoliei nordice. Albumul de debut al lui Antero Lindgren a aparut in luna septembrie 2012 si se numeste „Mother”.

Maximum Rock Magazin a luat legatura cu neobisnuitul artist si a stat de vorba cu el in cadrul unui interviu personal, sincer si revelator.

anterol01
 

Cine este, mai exact, Antero Lindgren si care este misiunea lui pe Planeta Muzicala Pamant?
M-am nascut pe data de 29 august, 1980. Cand eram copil, ma mutam foarte des cu ai mei, pentru ca tata isi schimba frecvent locurile de munca. Nu am reusit niciodata sa prind radacini undeva, pana cand am ajuns in Huittinen, o localitate situata in inima Finlandei rurale. Am locuit acolo pe tot parcursul crizei financiare care a avut loc in 1990. Mi-a fost dat sa vad cu ochii mei esecul vietii idilice intr-un orasel mic si destramarea familiei. In Huittinen am facut cunostinta cu un sentiment care urma sa devina un oaspete primit cu bratele deschise in casa inimii mele – tristetea. Eram trist pentru ai mei, pentru fratii mei si am invatat sa fiu trist si pentru alte lucruri. Eram un baiat trist care devenea, incet, incet, un barbat tanar la fel de trist. Cu toate acestea, am incercat sa ascund acest lucru si sa compensez tristetea funciara prin incercarea de a-i face pe ceilalti sa zambeasca. O mare parte din ceea ce sunt s-a format ca urmare a acelei presiuni de a ascunde o mare tristete in spatele unui chip vesel. Nu am fortat nimic – nici melancolia, nici glumele exuberante. Multi dintre prietenii mei ma considera enervant uneori, pentru ca am tendinta sa depasesc anumite limite cu nebunia mea. Nu si-au dat seama ca aveam nevoie sa fiu extrem pentru a-mi putea pastra integritatea sufleteasca. Deci, la suflet, sunt un ratacitor, un cantaret de piese triste si un mascarici. Orice misiuni ar fi asezate pe umerii unui asemenea om, mi le voi asuma si voi da tot ce am pentru a le implini.

S-ar putea sa ti se para un pic deplasat, dar tu si muzica ta imi amintiti de un personaj dintr-o carte – este vorba despre Iisus, din romanul lui John Niven, „The Second Coming”. In carte se vorbeste despre cea de-a doua venire a lui Iisus pe pamant, doar ca, de data aceasta, El alege o incarnare neobisnuita: un rocker vagabond care are puterea de a rascumpara pacatele umanitatii prin vocea sa tandra si prin chitara acustica sentimentala care ii atarna pe umar. Cum vezi aceasta asociere neobisnuita?
In scrieri, Iisus a fost un om devotat celorlalti. Isi petrecea timpul cu persoane care erau considerate proscrise, cu grupuri situate in afara a ceea ce era considerat normal de societate. Daca as reusi sa ating oamenii cu muzica mea intr-o asemenea masura, sa transcend toate limitele si nivelurile societatii, m-as declara multumit de asociere. Iisus a mai fost si o figura consolatoare, care le aducea alinare celor cu inima franta si celor fara de speranta. A consola pe cineva este, in viziunea mea, unul din cele mai inalte gesturi de afectiune. Daca reusesti sa faci acest lucru prin muzica, dai insemnatate creatiei tale si o scoti din zona de vaicareala patetica. In afara de asta, a fi asociat cu un personaj mesianic dintr-o carte nu este mare lucru. Mi s-au spus si lucruri mai rele.

Spune-ne ceva despre noul tau album, „Mother”. De unde vin aceste aluzii freudiene de pe material, si din versurile single-ului omonim?
„Mother” a fost unul din acele cantece care a aparut ca urmare a unui incident si a emotiilor starnite de acest incident. Fara a intra in detalii, piesa paseste direct intr-o scena in care se joaca imposibilitatea de a accepta anumite lucruri. Personajul cere apoi ajutorul mamei, pentru ca aceasta sa-i usureze cumva sentimentul de vina. Urmeaza un dialog dintre personaj si mama acestuia, in care se vorbeste despre aceasta incapacitate de a accepta – care e, de fapt, „monstrul”. Cat despre albumul „Mother”, el este o colectie formata din piesele scrise in ultimii zece ani. Acestea sunt melodii prin care am exersat cum sa-mi eliberez tristetea. Nu sunt glume, ele exprima ceea ce simt. Piesele au fost alese din mai multe pe care le-am compus si erau cele mai pregatite sa fie lansate in lume. Ele vorbesc despre lucruri din trecutul meu, pe care am reusit sa le depasesc.


Ne putem astepta single-uri, videoclipuri si toate acele chestii conventionale care vin odata cu lansarea unui nou album
?
Am lansat un single si un videoclip pentru „Mother”. Intrucat nu am lansat nimic in afara Finlandei, le gasiti pe amandoua pe Youtube si pe Anterolindgren.com, site-ul meu oficial. Cat despre muzica, o puteti cauta pe iTunes si Spotify. CD-urile materiale pot fi comandate prin casa de discuri. Gasiti toate informatiile pe site.

Muzica ta este o combinatie inedita intre Nick Cave, Johnny Cash, Neil Young, Neil Diamond, Bruce Springsteen si chiar si ceva Dead Can Dance. Este „alimentata” de un tip desuet de melancolie. Cum s-a nascut acest tip de „intunecime” acustica intr-o era in care lumea se indreapta spre piese digerabile si vesele?
Exista foarte multe lucruri care fac ca muzica noastra sa sune asa cum suna. Intai de toate, trebuie sa stiti ca nu am studii muzicale: chitara acustica este o optiune naturala pentru un compozitor autodidact. In al doilea rand, toate persoanele implicate in crearea acestui album iubesc modul vechi de a face muzica. Asta inseamna ca atunci cand auzim o inregistrare veche, din anii 50, 60, 70 sau 80, auzim ceva ce vrem sa pastram. Nu este vorba despre acea tendinta retrograda care spune ca „totul era mai bun in trecut„ ci despre conservarea unui sentiment care, dupa mine, era mai autentic in inregistrarile lui Cash, decat in cele contemporane. Cred, de asemenea, ca o inregistrare este asemenea unui tatuaj – capteaza un anumit moment si va reflecta intotdeauna acel moment specific. Doar atunci semnificatia ei este autentica. Urmatorul disc va reflecta propriul sau moment, iar acesta ar putea fi diferit de cel din „Mother”.

Recunosc ca atunci cand ti-am ascultat pentru prima data muzica, nu am crezut ca tu si trupa ta sunteti finlandezi. Cand canti, nu ai deloc accent iar sentimentul general exprimat de piese este foarte „american”. Care este sursa acestei „internationalitati”?
Sky-Channel si show-urile mele preferate de la TV, din anii 80. Si MTV-ul, bineinteles. Am crescut cu televizorul o lunga perioada din copilaria mea si cred ca aceasta este cea mai buna explicatie. Cat despre feeling, este vorba despre noroc.

Versurile vorbesc despre singuratate, iubiri pierdute, temeri – in general, partea intunecata a sentimentelor umane. In afara de experientele personale, ce te inspira: scriitori, poeti, muzicieni? Pe cine „invinuiesti” ca te ajuta in aceasta calatorie pe taramul sensibilitatii intunecate?
Ador sa ascult piese care ma poarta departe cu ele, sau sa citesc ceva care ma scoate din lume pentru o clipa. A ma lasa inspirat de muzica si de povesti este inevitabil in cazul meu. Incerc, de asemenea, sa scot cat mai mult din ceea ce traiesc zilnic. Ce vreau sa spun este ca poti fi inspirat de creatiile altcuiva pana la un anumit punct, dar daca nu ai ceva propriu de revelat, atunci nu faci decat sa repeti ceva ce a fost spus deja. Aceasta este una din temerile mele cele mai mari cand vine vorba despre activitatea de compozitor. Cand vorbesti despre viata, poti fi sigur ca o alta persoana a mai facut acest lucru. Trebuie sa oferi cantecului ceva propriu, ceva din tine. Uneori simti ca este imposibil – este ca si cum ai trai viata tatalui tau, prin mijlocirea copiilor. Ca tatic, le fac celor mici aceleasi observatii pe care mi le facea tata cand eram mic. Acest lucru arata cat de neoriginale sunt vietile noastre. Cu toate acestea, ceea ce e fascinat este ca ele sunt, totusi diferite. Cred ca aceste lucruri nu fac decat sa scoata in evidenta importanta surprinderii acelui „moment” despre care am tot vorbit – singura gazda perfecta a unicitatii, a originalitatii, intr-o lume repetitiva. Consider ca tot ceea ce a fost trait si creat pana acum vietuieste in mine, oricum. Cheia este sa extrag esenta personala.

Mai demult, chitara acustica era un instrument cheie in cele mai multe genuri muzicale. Astazi, situatia s-a schimbat din cauza aparitiei artificiilor tehnologice. Se pare ca acest instrument: chitara, si-a pierdut din popularitate. Ai spune ca muzica ta, care se bazeaza pe chitara, incearca sa readuca instrumentul in lumina reflectoarelor?
Povestile muzicale ale umanitatii au fost intotdeauna spuse cu ajutorul unui instrument mic si mobil. Nu vei vedea niciodata o intreaga orchestra tarata dupa artistii care canta la colt de strada. Chitara acustica a fost dintotdeauna un instrument care a usurat suferintele mintilor tulburate, „acompaniindu-le” viziunile. Exista multe situatii cand instrumentele acustice sunt singura optiune. Cred ca exista foarte multa muzica acustica mai mult decat capabila sa transmita emotii mai profunde decat sunetele electro la moda. Cu toate acestea, cele doua stiluri nu se exclud reciproc. Acolo unde exista vointa, se gaseste si o cale de a le imbina. Cu cat avem mai multe instrumente, cu atat mai bine!  

Cand am cautat informatii despre tine pe internet, am gasit niste videoclipuri care infatisau un copil numit Antero Lindgren, care participa prin 1990 la concursuri muzicale pentru pusti. Ai vreo legatura cu baietelul?
Antero este un baiat rrom care a participat la mai multe concursuri muzicale prin anii 90. Nu avem in comun decat numele, desi mi-ar fi placut sa am ceva din vibrato-ul lui. Si eu am ceva sange de tigan in mine, dar numai intr-o cantitate de 1/16. Stra-strabunicul meu era rrom, si sunt foarte mandru de acest lucru.

Nu prea exista foarte multa informatie despre tine online. Carui fapt i se datoreaza aceasta?
Sunt nou si misterios.

Veti deschide concertul HIM care va avea loc pe data de 26.12.2012, la Turku. Genurile muzicale pe care le abordati sunt foarte diferite. Ce anume crezi ca va face potriviti ca opening-act? V-ati gandit sa plecati in turneu cu trupa?
Am avut placerea de a-l cunoaste pe Ville Valo si am stat de vorba cu el de cateva ori. Sunt foarte emotionat ca am sansa sa deschid acest concert. Nu stiu care este motivul pentru care am fost alesi, dar mi-ar placea sa cred ca unei persoane din staff-ul HIM ii place sa mai asculte Antero Lindgren din cand in cand. Dar cine stie, si cui ii pasa? Sincer, nu cred ca are vreo importanta. Voi da tot ce am mai bun pe data de 26 si sper ca fetele sa nu arunce cu sticle dupa mine.

Unde veti mai canta in perioada care urmeaza?
Dupa concertul de pe data de 26 vom face o pauza si vom incepe inregistrarile pentru noul album. Acesta va fi lansat in 2013 si speram ca va aparea si in afara Finlandei.

Ce recomandari muzicale personale le-ai face melomanilor?
Fiecare cu ce-i place, atata timp cat gasiti artistul respectiv exuberant!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*