Carcass – Surgical Steel

126 vizualizări

Cand apreciata formatie CARCASS a anuntat ca va lansa un nou disc dupa 17 ani de la aparitia lui „Swansong”, ultimul material de studio al grupului, toata lumea a avut asteptari foarte mari.

„Surgical Steel”, albumul aparut pe data de 13 septembrie 2013, este veriga lipsa dintre „Necroticism – Descanting the Insalubrious” si „Heartwork”. Cel mai evident se simte acest lucru in piesa „Cadaver Pouch Conveyor System”, care reprezinta o combinatie intre brutalitatea lui „Necroticism” si melodicitatea lui „Heartwork”.

Bucati precum „The Master Butcher’s Apron” se inscriu in directia clasica a formatiei Carcass, evocand zilele de inceput ale grupului, cu albume ca „Symphonies of Sickness” care, in conformitate cu titulatura discului, puteau starni diverse reactii corporale.

Materialul poate fi separat in doua parti. Primele cantece sunt mai brutale, in timp ce restul se bazeaza mai mult pe linia melodica. Astfel, „Unfit for Human Consumption” este un „crossover” intre agresivitatea de inceput a grupului si lejeritatea compozitiilor de pe „Heartwork”, dar inclina mai mult spre structura materialelor de pe cel din urma. La fel si „Captive Bolt Pistol”.

Ascultand noul material Carcass, iti dai seama cum au reusit trupetii sa dea nastere unor genuri precum grindcore si sa impulsioneze alte curente, ca death-metalul. Dupa esecul suferit cu „Swansong”, considerat pe departe cel mai prost disc al grupului, „Surgical Steel” rascumpara pacatele formatiei si dovedeste ca aceasta inca mai are multe de spus pe scena grea internationala.

Un disc must-listen pentru toti adeptii metalului brutal vechi.

Tracklist:
 
1. „1985” (instrumental)
2. „Thrasher’s Abattoir”
3. „Cadaver Pouch Conveyor System”
4. „A Congealed Clot of Blood”
5. „The Master Butcher’s Apron”
6. „Noncompliance to ASTM F 899-12 Standard”
7. „The Granulating Dark Satanic Mills”
8. „Unfit for Human Consumption”
9. „316L Grade Surgical Steel”
10. „Captive Bolt Pistol”
11. „Mount of Execution”


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*