Cele mai bune si cele mai nereusite albume comeback

255 vizualizări

Suntem constienti ca timpul este ireversibil si suntem constienti ca imbatranim. Suntem constienti ca unele lucruri se vor schimba, iar altele vor inceta sa mai existe. Unele lucruri precum…trupele.

Cu siguranta v-ati intristat, macar o data in viata (si aici unii va puteti considera norocosi), la auzul vestii ca una dintre formatiile voastre preferate a decis sa se retraga din muzica, sa ia o pauza, sa se concentreze asupra altor activitati si planuri etc. Stomacul vi se face mic la gandul ca nu o sa ii mai vedeti live o perioda sau chiar niciodata, ca nu o sa mai lanseze nici o melodie si ca nu o sa mai apara in nici o stire.

Dar, uneori soarta tine cu voi si vine frumoasa zi in care respectiva trupa anunta ca se reuneste, se reapuca de muzica si ca lanseaza un album de revenire. Acel album devine scopul vostru in viata, iar starea produsa de prima ascultare cap-coada a discului este nepretuita…sau, poate nu?

Vom vorbi putin despre cele mai bune, dar si cele mai nereusite „comeback albums”. Albume asteptate cu sufletul la gura. Cele care au meritat, cele care au dezamagit, cele care au atins vanzari record, cele care nu, cele care au devenit un nou „clasic” si cele care au fost uitate aproape instantaneu.

Vom enumera intai cele mai de succes materiale:

AC/DC – Back In Black

Desi nu poate fi privit strict ca un album de revenire, „Back In Black” de la AC/DC a fost primul material inregistrat cu actualul solist, Brian Johnson, dupa moartea lui Bon Scott. Trupa a fost pe punctul de a se destrama, insa in ultimul moment a decis ca ar fi mai bine sa-si continue activitatea cu Johnson la voce. Chiar si asa, atat fanii cat si membrii trupei au avut emotii despre cum va suna si cum va fi primit noul album, constientizandu-se clar faptul ca schimbarea vocalistului poate avea consecinte majore asupra viitorului unei formatii.

Inregistrat si lansat la mai putin de 6 luni de la moartea lui Bon Scott, „Back In Black” s-a dovedit a fi mai mult decat un succes: locul 1 in topurile britanice, locul 4 in topurile din SUA, peste 50 de milioane de copii vandute (ajungand al doilea cel mai bine vandut album din toate timpurile dupa „Dark Side Of The Moon” de la Pink Floyd”) si o serie de melodii care si acum rasuna in setlistul trupei si care ridica sali intregi in picioare.

Alice in Chains – Black Gives Way To Blue

„Black Gives Way To Blue” de la Alice in Chains este primul album lansat dupa o pauza de 14 ani si totodata primul material fara Layne Staley, vocalistul trupei care a murit in 2002 dupa o supradoza de droguri. Desi au existat guri rele care comentau ca Alice in Chains fara Layne nu e Alice in Chains, atat albumul, cat si prestatia lui William DuVall, urmasul lui Layne, au fost primite bine de catre public. „Black Gives Way To Blue” a fost vazut ca un tribut pentru Staley, iar cateva dintre melodiile de pe disc apar in setlistul actual al formatiei (Check My Brain, Your Decision, Last Of My Kind). Fanii au constientizat faptul ca desi nu vor mai auzi asprimea vocii lui Layne, DuVall face o treaba minunata si are capacitate de a-i misca prin abilitatile sale vocale.

Black Sabbath – 13

Anul 2012 a venit probabil cu una dintre cele mai frumoase vesti din istoria rock-ului: Black Sabbath, in formula aproape clasica (fara Bill Ward in spatele tobelor), a anuntat lansarea unui album nou. La 18 ani de la ultimul material „Forbidden” si dupa 35 de ani dupa plecarea lui Ozzy Osbourne din trupa, formatia britanica a revenit in iunie 2013 cu discul intitulat „13”.

Albumul a creat isterie printre fani care au cumparat aproximativ 200 000 de copii in prima saptamana. „13” a ajuns in varful UK Top Charts precum si in US 200 Billboard, iar single-ul „God Is Dead?” a fost premiat cu un Grammy pentru cea mai buna prestatie metal in 2014.

Accept – Blood Of The Nations

Formatia germana de heavy-speed metal Accept a revenit in 2010, dupa 14 ani de liniste, cu un nou album si cu un nou solist. „Blood Of The Nations” il are la voce pe Mark Tornillo si este primul material fara vestitul Udo Dirkschneider. Desi materialul nu a atins vanzari record, acesta a primit note de peste 8 din partea site-urilor si publicatiilor de profil (Blabbermouth, Allmusic, Metal Assault) si chiar a fost votat cel mai bun album de intoarcere intr-un sondaj realizat de catre VH1 in 2013, iar fanii l-au indragit din prima pe Mark care il inlocuieste cu brio pe Udo si care chiar aduce un plus de vitalitate formatiei.

Iron maiden – Brave New World

Pe „Brave New World”, cel de-al 12-lea album al legendarei formatii britanice Iron Maiden, reapare formula de aur a trupei avandu-i din nou pe Bruce Dickson la voce si pe Adrian Smith la chitara dupa aproximativ 6, respectiv 9 ani de la plecarea lor.  Ultimele doua albume Iron Maiden, „The X Factor” si „Virtual XI”, cu Blaze Bayley vocalist nu i-au incantat peste masura pe fani, insa odata cu lansarea lui „Brave New World” in 1999 britanicii au revenit in gratiile publicului.

Piese precum „Brave New World” sau „The Wicker Man” au devenit instant hituri ale formatiei, iar publicatii de specialitate precum Kerrang sau Classic Rock au avut numai cuvinte de lauda despre acest material numindu-l „Maret. Imens. Titanic” si apreciind ca albumul readuce suflul perioadei de glorie a celor de la Iron Maiden.

Acum vine randul albumelor care nu au fost prea bine primite:

Deep Purple – Now what?!

Dupa 8 ani de pauza, Deep Purple a revenit in 2013 cu albumul „Now What?!”. Desigur ca este foarte greu ca dupa o cariera de 45 de ani si dupa niste discuri precum „Machine Head” sau „Deep Purple In Rock” sa mai vii cu ceva inovator sau cu ceva care sa atraga si sa multumeasca toate cele 3 generatii de fani.

„Now What?!” este un album bun care insa, a castigat doar respectul fanilor, nu si dragostea lor. Drept dovada, in prestatiile live ale formatiei, nu se mai simte acea comunicare, acea legatura intre public si trupa in timpul unor melodii de pe „Now What?!”precum „Vincent Price”, „Hell To Pay” sau „Apres Vous” cum se simte atunci cand se aud acordurile pieselor „Highway Star”, „Strange Kind Of Woman” sau „Smoke On The Water”.

Guns N’Roses – Chinese Democracy

Supranumit de catre ziarul New York Times drept „cel mai costisitor album nefacut vreodata”, „Chinese Democracy” este un material invaluit in controverse. Lansat la 14 ani dupa ultimul album Guns N Roses, cu Axl Rose singurul membru original al formatiei, discul a necesitat costuri de 13 milioane de dolari, a avut numerosi invitati printre care se numara Sebastian Bach, Dave Navarro si Brian May care in final nu a mai fost acreditat pentru partile de chitara cantate pe album, a avut parte de numeroase intarzieri din cauza unor motive mai mult ambigue, si cel mai important, nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor fanilor. Vanzarile au fost neasteptat de slabe, presa de specialitate a acordat note de trecere discului, iar de fani albumul nu s-a lipit deloc.

Aerosmith – Music From Another Dimension

Dupa o perioada de 11 ani in care membrii Aerosmith, in special Steven Tyler si Joe Perry, s-au concentrat asupra proiectelor personale, „baietii rai din Boston” au revenit in 2012 cu albumul „Music from Another Dimension”. Materialul a avut parte de foarte multa promovare online prin publicarea multor filmari din studio si lansarea a trei trailere.

Din pacate, discul nu a fost primit cu prea multa caldura nici de catre fani, nici de catre critici. Vanzand sub 65 000 de copii in prima saptamana, o cifra neasteptat de mica comparativ cu celelalte materiale, „Music From Another Dimension” a fost vazut ca un album mediocru in care se simte batranetea membrilor formatiei. Chiar si Brad Withford, chitaristul trupei, a recunoscut intr-un interviu ca albumul nu a iesit asa cum isi doreau: „Credeam ca mergem in directia buna, old school insa se pare ca albumul nu a prins.”

Metallica – Saint Anger

Desi nu poate fi considerat un album de revenire, „Saint Anger” este materialul lansat dupa cea mai lunga pauza discografica a celor de la Metallica, si anume 7 ani. Indraznesc sa spun ca „Saint Anger” este probabil cel mai detestat si cel mai injurat disc din istoria Metallica. Criticii au avut pareri mixte despre acest disc, neconsiderandu-l unul prost, dar nici unul care sa rupa gura targului. Fanii au avut insa cuvantul cel mai greu de spus. Desi acest lucru nu se reflecta foarte tare in vanzari, „Saint Anger” este un material invaluit in nemultumire, dezamagire si chiar in dezgust din partea fanilor, chiar si a celor mai fideli.

Queen with Paul Rodgers – The Cosmos Rocks

Inca de la inceputul colaborarii dintre Queen si Paul Rodgers s-a specificat clar ca acesta este doar un proiect, unul care nu are ca scop inlocuirea lui Freddie Mercury in trupa Queen. Aceasta colaborare s-a materializat si cu un album lansat in 2002 si intitulat „The Cosmos Rocks”.

Poate foarte subiectivi, poate predispusi sa creada ca nici o alta voce nu se potriveste cu sound-ul Queen, atat presa cat si fanii nu au primit cu bratele larg deschise aceasta colaborare si acest album. Vanzarile au fost mici, iar aprecierile de la mediocre in jos.  Din punctul meu de vedere, probabil singura modalitate prin care materialul ar fi fost vazut cu ochi mai buni ar fi fost ca intregul concept Queen sa fi fost sters din inimile si mintile publicului…iar acest lucru ar fi fost imposibil.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*