Celelalte Cuvinte / 06.12.2014, Fabrica, Bucuresti

Autor: Diana Grigoriu

Au trecut 20 de ani de la apariţia discului Armaghedon, al cincilea înregistrat de Celelalte Cuvinte şi un interesant teritoriu de explorare a sonorităţilor doom, adaptate şi integrate armonios în structura de rock progresiv consacrată. Deşi oarecum anunţate de precedentul album, în care deja „se lăsase rău” prin tatonări metalice aproape străine până atunci grupului orădean, noile influenţe reprezintă şi acum o piatră de hotar în activitatea Celelalte Cuvinte. Şi cred că şi în lumea rock/metal românească, pentru că la momentul respectiv nu ştiu dacă găseai ceva care să fie la fel de „greu”, elaborat şi plin de feeling – toate în acelaşi timp. Deşi reeditat în 2007 sub format digipack şi cu un sunet pe măsura noilor posibilităţi tehnice, o nouă tranşă remasterizată – de data aceasta aniversară – a Armaghedon-ului este binevenită, cu atât mai mult cu cât se însoţeşte de un concert pe măsură. Să nu ne mire deloc că Fabrica e plină ochi, mai ales că trupa a anunţat că va cânta albumul în întregime, plus alte cunoscute hit-uri – totul într-un concert „sângeros”.

Nelipsită din aproape orice concert Celelalte Cuvinte, Aşa e viaţa mea deschide seara aşa cum începe şi albumul, în ton hard rock plin de revoltă. Urmează Lupii, pe care eu am auzit-o rar live şi pe care o consider extrem de vizuală cu pădurea sa de gheaţă, interpretare reuşind să treacă graniţele celor două simţuri. Neam blestemat, deşi este şi ea o prezenţă constantă în concerte, se situează foarte sus între preferinţele mele şi o consider una dintre cele mai reuşite îmbinări de muzică, versuri şi mesaj din piesele rock româneşti. Atmosfera grea se prelungeşte prin Lumea de apoi, pentru ca apoi să vină ca o melodioasă promisiune Nu-i vina mea, care, deşi apare sub forma unei balade rock triste, îşi lasă de fapt amprenta în cheie pozitivă asupra unui album al tenebrelor şi al răscolirii străfundurilor întunecate ale fiinţei umane. Probabil cele mai dinamice piese ale albumului, Balanţa şi Cel din răsărit aduc la un loc structuri dure heavy metal şi reminiscenţe psihedelice din prima perioadă a trupei şi prelungesc cadrul creat mai devreme într-un deznodământ care, deşi implacabil, respiră un dram de speranţă. Precedată de efectul cuvintelor recitate în Cor de copii (înregistrat), mi se pare remarcabil cum la final Armaghedon reuşeşte să trateze o temă întunecată şi apăsătoare prin cel mai firesc demers muzical, în care progressive rock-ul, filonul doom şi pasajele acustice creează o atmosferă densă, aproape tactilă. La două decenii de la o apariţie şoc a Armaghedon-ului, eu consider că piesele sale ce abundă în simboluri religioase şi filozofice încearcă explorarea omului ca exponent al propriului său întuneric lăuntric, dar şi al luminii din sine care poate fragmenta acest întuneric – toate surprinse prin structuri muzicale extrem de personale, pătrunzătoare şi obsedante. Nu ştiu dacă Armaghedon e un album conceptual în adevăratul sens al cuvântului, dar în spatele lui se află un concept bine conturat şi excelent pus în practică.

Celelalte Cuvinte

O scurtă pauză delimitează cele două părţi ale concertului, iar revenirea trupei înseamnă contactul cu ce se întâmplă acum, după douăzeci de ani de la înregistrarea albumului aniversat, adică două compoziţii noi: Astă lume şi 3 în 1; am nevoie de mai mult de o ascultare a acestor piese cu influenţe balcanice pentru a mă pronunţa în privinţa lor, dar intuiţia îmi spune că cea din urmă, prezentată în premieră, va ridica multe sprâncene plăcut surprinse – este dinamică, „rea” şi cu nişte părţi de chitară excelente. Se închid, Zmeie (probabil cea mai apreciată piesă Celelalte Cuvinte din ultimii ani) şi instrumentala Stem pun capăt unui scurt moment de revenire în actualitate. Pentru ca seara să continue în tonalitatea unui concert „sângeros”, aşa cum a anunţat trupa în prezentarea lui, e nevoie de piese vechi şi dure, precum Spre care rai? şi Se lasă rău, motive de pogo în primele rânduri. În zori de zi (de pe bandă) face introducerea pentru Fântâna suspinelor, în continuare o vedetă a concertelor orădenilor, greu de conceput fără ea. Ascultată mai rar live, La ceas târziu păstrează registrul cântecelor primului album, suficient de vechi cât să fi devenit un clasic, dar prin nimic demodat. O chitară rece pusă pe un stativ şi toată lumea ştie că este vorba de Dacă vrei, cu ale sale două părţi – cea acustică şi cea heavy – la fel de frumoase. Cam asta ar fi dacă publicul electrizat n-ar cere hotărât bis, cu aceleaşi declamaţii pe care le-a rostit de mai multe ori între piese, sub formă de încurajare şi apreciere: „Cu-vin-te! Cu-vin-te!” – iar insistenţa are succes. Dacă există piese fără de care ar fi de neconceput un concert Celelalte Cuvinte, un loc de frunte îl au Iarbă prin păr şi Un sfârşit e un început, simple (în aparenţă), oneste şi pline de trăire.

Celelalte Cuvinte

Deşi ar mai fi atâtea de spus, cântarea din seara aceasta se opreşte aici şi, chiar dacă am văzut multe concerte extrem de reuşite ale orădenilor, acesta va ocupa un loc fruntaş; nu-mi place să fac clasamente din aşa ceva, dar fie şi numai prezentarea în întregime a Armaghedon-ului îl propulsează acolo. Plus sunetul bun, clar şi tare, însă fără exagerări de volum – cred că e prima dată în mult timp când stau în faţa scenei, fără dopuri, şi nu-mi ţiuie urechile. Plus sesiunea de autografe în mijlocul publicului, care tocmai începe.

Nu este prima dată când ştacheta pe care o aşez sus când merg la un concert Celelalte Cuvinte este depăşită, iar dacă încerc o caracterizare generală cineva ar zice că abuzez de superlative. Artişti profesionişti cu o lungă experienţă a muzicii şi concertelor, Călin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop, Leontin Iovan şi Ovidiu Roşu mai au ceva foarte important: lipici la public, iar asta vine din naturalul comunicării cu spectatorii, mai ales în cadrul intim al unui club, dar şi din autenticul respirat de compoziţii. O singură întrebare la final: pe când o reeditare, cu sau fără concert (aniversar), a unui alt punct de cotitură al muzicii Celelalte Cuvinte şi scenei rock româneşti, Se lasă rău, album devenit adevărată piesă de colecţie?

Şi să nu uit, ne vedem mâine în Hard Rock Cafe, unde ne reîntâlnim cu Celelalte Cuvinte şi latura lor, de data asta, sensibilă – lansarea primului material live din discografia orădenilor, Trup şi suflet, înregistrarea concertului acustic din cinema Patria, octombrie anul trecut.

Galeria foto poate fi accesată aici.

Foto: Diana Grigoriu


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*