Changing Skins: Noi nu cantam, ci facem muzica!

216 vizualizări

Printre cele mai mari satisfactii pe care le poate incerca un pasionat de muzica buna, satul de undele sonore inepte care curg la radio zilnic, se numara asistarea la ascensiunea unei formatii care chiar are ceva de spus.

Changing Skins este o trupa careia nu i-a fost usor sa se ridice. De-a lungul anilor, muzicienii s-au luptat cu mediul muzical autohton vitreg, inregistrand cateva victorii laudabile: melodia "Perfect Foes" a ajuns in finala concursului Tuborg Sound si "Ain’t Worth It" a spart topurile radiourilor. 

CS inseamna Horatiu Ghibu la voce, Stefan Mustata la chitara, Adi Cotoara bass si Raluca Pascaru la tobe. Impreuna, ei fac un fel de magie care consta intr-o incantatie foarte simpla: sex, drugs and pop’n’roll.

Dupa ce am viziat sala de repetitii a baietilor, unde cei patru artisti ne-au delectat cu un jam session incendiar si cu o suita de inside jokes care dovedesc cat de bine functioneaza chimia intre membrii formatiei, am stat la o poveste.

Astfel, am aflat, pe langa principiile existentiale ale celor patru trupeti, si ce mama naibii vor ei sa schimbe cu soundul lor idiosincrasic, care nu poate fi numit altfel decat revolutionar.

Cine sunt Changing Skins si ce vor ei de la publicul rock autohton?

Stefan: In primul rand, nu vrem sa ne adresam doar publicului rock deoarece cred ca muzica noastra incorporeaza elemente diverse. Muzica noastra se preteaza atat interpretarii live, cat si difuzarii la radio sau in club.

Horatiu: CS este cu siguranta dorinta noastra de a fi o trupa ancorata in prezentul muzical mondial. Din pacate foarte multe trupe uita sau fac abstractie de contextul industriei muzicale. CS este viata noastra pusa pe muzica; noi traim in stilul in care cantam!

Stilul vostru poate fi definit ca o combinatie intre electro-rock si ceva ce nu poate fi numit altfel decat popâ’nâ’roll. Cum ati ajuns la aceasta solutie sonica?

Stef: Desi nu am cautat niciodata o clasificare pentru stilul nostru, termenul folosit de tine "pop’n’roll" este foarte concludent.

Horatiu: In ceea ce ma priveste, lucrurile au decurs cat se poate de natural si nu am vorbit cu Stef aproapre niciodata despre un anumit stil pe care am dori sa il abordam. Eu sunt foarte fericit ca pot sa ma exprim fara nici un fel de cenzura.

Multe formatii neglijeaza asa zisele anexe ale muzicii – look, atitudine scenica, artwork. Voi sunteti adeptii unei viziuni unitare asupra a ceea ce inseamna o trupa. Cat de important este sa devii un concept si nu doar un sir de note pe portativ?

Raluca: Look-ul pe care il prezinti ca si trupa trebuie sa fie unul inedit pentru ca orice trupa este un produs iar acestuia trebuie sa i se atribuie un ambalaj atractiv , ca publicul sa-l consume si din punct de vedere vizual, nu doar auditiv. Multi uita de acest detaliu deoarece sunt ori rupti de realitate, ori efectiv nu ii intereseaza. Look-ul este printre primele lucruri pe care le observi, de exemplu atunci cand deschizi TV-ul si vizionezi videoclipurile – vezi miscare, atitudine, culori intense, look provocator sau agresiv. Toate aceste efecte creeaza anumite stari care atrag publicul catre artistul, trupa, piesa pe care le-au vizionat.


Fiecare membru are o identitate bine definita. Cu toate acestea, chimia dintre voi este evidenta. Este ceva natural sau lucrati la asta?

Raluca: Da, toti avem o identitate bine definita si diferita din anumite puncte de vedere , insa chimia a avut loc de la prima nota pe care am cantat-o, ceea ce ne-a facut sa ne simtit foarte bine ca si grup dar si individual.Stim si simtim ca reprezentam ceva si suntem dornici sa impartasim asta cu publicul. Aceste situatii sunt destul de rare deoarece toti din trupa am trecut prin anumite episoade cu anumite proiecte, cand, din punct de vedere uman, nu reuseam sa ajungem la un numitor comun. Este un lucru extraordinar ce simtim noi acum, mai ales ca ne dedicam acestui proiect, iar satisfactia se va intensifica atunci cand produsul va fi expus publicului larg.

Adi: Nu consumam junk food, nu bem bere la pet si nu "fabricam" muzica. Totul e 100% natural, "cules" proaspat la sala, repetitie dupa repetitie. Fiecare dintre noi a mai fost implicat anterior in alte proiecte si stim foarte bine ca nu e un sentiment cu care sa te intalnesti prea des: e diferenta dintre a canta si a face muzica. Noi am avut norocul sa intram de la inceput in cea de-a doua categorie. Imi aduc si acum aminte ca prima oara dupa ce m-am intors de la sala acasa, nu m-am putut gandi decat la un singur lucru: It’s magic.

In general, rockul autohton este cam ponosit sau se bazeaza excesiv pe imitatie. Unde va situati voi in acest joc de forte?

Adi: Am avut ocazia sa studiez fenomenul rockului "de nisa" mai indeaproape la inceputul acestui an, cand mi-am propus sa merg la cate un concert underground cu trupe romanesti pe saptamana, un fel de tur de forta al cluburilor bucurestene. La evenimentele mici se vede cel mai clar valoarea unei trupe: daca reusesti sa ajungi pe scena si sa dai totul in acele momente, fara sa suni prost si in niciun caz sa te simti penibil, cu doar 5 platitori in sala, atunci poti sa spui esti o trupa adevarata. Din pacate, la noi e o mare lipsa la acest capitol. Si asta am urat intotdeauna: trupele de umplutura! Mi-am propus ca oriunde si oricand voi mai urca pe o scena, o sa o fac cu siguranta ca o sa intorc niste capete. Si asta isi doreste si CS, sa te faca sa te opresti si sa spui: trupa asta chiar suna!

Cand asculti CS simti clar un aer de noutate. Se „aude” ca muzicienii au o cultura muzicala „contemporana”. Ce artisti va inspira?

Horatiu: Toti suntem, in esenta, formati de muzica pe care o ascultam. Ma bucura foarte mult faptul ca avem gusturi muzicale comune, dar factorul decisiv in interpretarea pieselor, cat si in compozitie, este marcat de diversitatea artistilor indragiti. Eu ascult foarte mult rock’n’roll cum ar fi Danko Jones, Backyard Babies sau Turbonegro, dar in egala masura sunt innebunit dupa Rob Zombie, The Cumshots etc.

Stef: Ca artisti de suflet i-as enumera pe Nick Cave, Depeche Mode si Placebo, dar totdeauna incerc sa fiu la curent cu noile aparitii. In ultima vreme ascult foarte mult My Chemical Romance, 30 Seconds to Mars, Cage the Elephant, Awolnation, Crystal Castles, Skrillex, Gorillaz si Pony Hoax.
Melodiile voastre sunt catchy fara a fi excesiv de minimaliste. Nu sacrificati acel „ear-candy” specific.

Cat de greu este sa compui muzica radio-friendly fara sa sacrifici calitatea?

Stef: Mie imi place sa scriu piesele intr-o maniera old school. Incerc sa pastrez mood-ul piesei de la cap la coada, fara a lasa monotonia sa isi faca loc. De fiecare data acest lucru este usurat de ideile si interpretarea lui Horatiu. Dupa ce am pus bara dubla in studioul de acasa, Raluca si cu Adi isi pun amprenta decisiva la sala de repetitii prin tehnica si personalitatea lor. Cam asta este evolutia unei piese CS. Nu cred ca putem vorbi de un sacrificiu… compunem si cantam strict ceea ce ne place noua. Cred ca suntem norocosi ca place si altora.

Cum lupta o trupa tanara impotriva lipsei de oportunitati de afirmare caracteristica peisajului muzical romanesc?

Horatiu: Multa trupe nu lupta. Asta este cel mai trist. Majoritatea se plang doar… Cred ca oricine are ceva de spus si incearca sa caute maniera potrivita de exprimare are o sansa. Intr-o trupa, o echipa, sunt multe orgolii si egouri. Trebuie sa vezi mereu prioritatile si sa nu iti jignesti colegii. Oportunitati apar mereu, ideea este sa fi pregatit si sa te folosesti de ele!

Pe cine ati adopta in Chaning Skins, daca artistul respectiv ar ramane fara trupa?

Horatiu: Buna intrebare! Sunt foarte multi muzicieni pe care ii apreciem, dar nu cred ca am visa sa cantam cu ei in trupa. Hank von Helvete, John 5, Dave Grohl…
Stef: Martin Gore, dar m-as multumi si cu Maja Ivarsson!

In deschiderea cui ati vrea sa cantati si cine ati vrea sa cante in deschiderea voastra?

Horatiu: Sunt convins ca parerea aici este unanima: ne-am dori sa urcam pe scena cu fiecare artist roman care suna bine si are ceva de spus. Sunt multe trupe pe care le apreciem si ne bucuram ca deja am reusit sa stabilim concerte pentru luna octombrie cu cei de la OCS, The Mono Jacks si Blue Nipple Boy. Cat despre artistii straini cu care ne-am dori sa cantam… lista ar fi mult prea lunga, dar cred ca ar putea incepe cu Danko Jones.

(Alexandra Furnea)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*