Dacă toate-acestea fi-vor învățate…

420 vizualizări

Dacă toate-acestea fi-vor învățate…

Poate că altul ar fi showbiz-ul la noi? Sau nu

Invitația lui Nelu de a scrie ceva pt site-ul Maximum Rock mă onorează, mai cu seamă că mi-am început cariera de jurnalist muzical cu o revistă – „Rocker” – și după ce-am abandonat-o pentru radio-TV, am revenit să scriu la o alta – aceea a casei de discuri Promusic Production, care practic continua ceea ce făcusem și eu, la un alt standard (cu CD-uri promo încorporate, o altă calitate a tipăriturii, în fine). Bun, acum despre ce să scriu?, în epoca internet-ului în care teoretic poți găsi orice informație, să știi doar să o cauți… Păi despre ceva mai greu de găsit, care să și intereseze pe cineva.

revista-rockerrevista-rocker-1
Și uite-așa mi-am adus aminte de ce m-am lăsat eu de cântat – pentru o revistă care să-i ajute pe cei de-o teapă cu mine, întrucât imediat după Revoluție trupele rock din underground, la fel de multe ca și acum, nu aveau unde să cânte. La nivel de sindicate, organizatori ș.a.m.d. nu le băga nimeni în seamă, aceiași granzi de dinainte de 1989 făceau legea și după; absolut normal, în haosul acela postdecembrist, să te uiți după nume cunoscute, cu cotă, cum se întâmplă – bag samă – la orice criză, când te întorci spre valori.

Cred că exact cu un an în urmă îl vizitam pe Nelu acasă, proaspăt revenit din spital după tragedia din Colectiv. Era primul căruia îi înmânam atunci un volum din seria „Timpul Chitarelor”, cel dedicat Clujului. Ca și RiCo și alții, Nelu avea și un capitol în carte, la câte a făcut pentru rockul underground autohton, de la primele încercări când încă era membru în Faraon. La rândul lui, lăsase cântatul pentru a-i ajuta pe cei de-o făptură și de-o seamă 🙂

Iar acest articol, că uite-așa se leagă toate, vine după noul volum din aceeași serie: „Cornel Chiriac și epoca Beat” transcrie povestea trupelor rock din anii ’60 (începuturile fenomenului, când i s-a zis rock & roll, beat, name it!)… Nume mai puțin cunoscute, pe care le-am investigat în ultimii 15 ani: Cometele, Olympic ’64, Roșu și Negru, Entuziaștii, Sfinx, Sincron, Sideral (Modal Quartet), Andantino, Modern Grup, Romanticii, Coral, Metronom, Venus, primele două Festivaluri Naționale de Muzică Pop (1969 / 1971), alte câteva titulaturi și mai puțin știute de prin Iași, Cluj, Brașov…

Firește, Cornel Chiriac (care a făcut atâtea pentru aceste trupe în anii aceia, ca și pentru marea sa dragoste – jazzul – oriunde s-a aflat), Phoenix și Mondial, formații despre care se știu atâtea, întrucât au lăsat înregistrări, pe de o parte, dar și pentru că au continuat să cânte, cum a putut fiecare. Dar mai sunt niște capitole la care țin foarte mult. Acelea despre cum au încercat cu toți instrumentiștii și soliștii (plus impresarii) să inventeze practic showbiz-ul rock în epoca comunistă.

Fiindcă până și în ultimii ani ’80, tot ce era ușor de făcut în lumea liberă, în Occident, se complica la noi, pentru că trebuia copiat cu ce aveai la îndemână, uneori se adapta, alteori se reinventa. Dacă astăzi găsești oriunde un instrument bun (bani să ai), o tabulatură, ca să nu mai zic de texte, partituri, lecții video, atunci așa ceva se dobândea după o adevărată aventură.

Eu unul am apucat să cânt pe efecte (distors, în principiu) făcute de sunetistul și electronistul trupei noastre, cu circuite integrate beta A 741, ați auzit de așa ceva? Ca să nu bage brum, trebuia bine ecranate – așa am avut parte de o carcasă adaptată dintr-o cutie de seringă. Meșter mare era un tip Adrian Butoi, care pe lângă faptul că era un chitarist virtuoz, mai și construia astfel de efecte, unele – cred – inventate de el. Știu că Adi Ordean cânta pe un distors de atac făcut de el (înseriat cu încă vreo zece diverse alte efecte de la Boss, parcă), dar erau încă mulți alții. La mare căutare era și delay-ul inventat de Butoi; nu știu cât e folclor și cât adevăr, dar am auzit că după ce a ajuns în America, a patentat un astfel de efect.

Să cânți, în acei ani, de la jazz la pop-rock, era o mare încercare. Doreai să-ți încerci puterile cu ceva preluări? Înregistrările nu erau la îndemâna oricui, membrii câte unei trupe (povestea regretatul mare pianist Marius Popp, printre alții) ascultau la radio piesa în cauză, organizați: unul scria tema, altul basul, orchestrațiile… dacă mai erau și texte, apăreau atribuții în plus pentru transcrierea strofelor, refrenului. E clar că nu exista internet, iar cine punea mâna pe o broșură cu partituri era mare, uriaș!

Astăzi se pot cumpăra instrumente pentru toate gusturile și buzunarele. Mai vechi, mai noi, mai ieftine, mai scumpe… Atunci pur și simplu nu existau în comerțul socialist. Chitarele reci (acustice) erau transformate prin adiționarea dozelor. Care se manufacturau – bucăți de magnet din vechile televizoare (ori din castile telefonice) erau înfășurate cu mii de spire de sârmă subțire de cupru (Corneliu Bibi Ionescu – Sfinx). Forma chitarelor electrice era proiectată pe un perete (folosind fotografii din reviste) și se obținea conturul câte unui instrument la modă (Val Popescu – Cometele). O paranteză pentru acesta din urmă, care în anii ’90, ajuns în San Jose, a participat cu câteva alte invenții de-ale domniei sale la realizarea calculatorului Pentium 286.

Boxele erau obținute prin fixarea difuzoarelor în cutiile rotunde de transportat pălării ale bunicilor (Sandu Arion – Sincron). O soluție ingenioasă pentru masca chitarelor electrice (de acoperire a circuitului electronic din interior): decuparea lor din capacele de WC de la Liceul Zoia Kosmodemianskaia (Dimitrie Cădere – Entuziaștii). Altă paranteză pentru inginerul care mai târziu, la Paris, a lucrat în brevetarea unor sesizoare de temperatură și presiune din puțurile de foraj petrolier (esențiale în procedeul de extracție).

Mai încoace în timp, în anii ’70, marele muzician Dan Aldea a cântat pe un prim sintetizator construit de basistul Bibi Ionescu prin tot felul de inginerii și adaptări năstrușnice; frecvența nu era stabilizată, depinzând de cea a curentului de la priză, așa că se dezacorda tot timpul. Și mai târziu, în anii ’80, Marcel Breazu (Celelalte Cuvinte) construise chitare colegilor din elemente ale unor instrumente vechi, recalibrate. Cel mai interesant era de departe vibratorul chitarei lui Călin Pop, pentru care folosise un arc de pat. Încă o mare provocare tehnică pentru rockerii orădeni – tobele lui Leontin Iovan. Nu avuseseră bani decât pentru un set normal, cu două tumuri, cazan, tobă mare. Dar au scos cercurile și capacele de rezonanță și în jurul lor au mai construit câteva tobe, din tablă, dacă nu mă înșel. I-am auzit live cel puțin o data, în Teiul studențesc, și am jurat că tobele făcute sunaseră la fel de bine ca cele originale…
jurnal-de-rocker-doru-ionescu
După prima carte am dat de inventatorul din 1930 al dozei electromagnetice, fără de care nu se fabricau ulterior chitara electrică, basul, vioara electrică etc… Un inginer român! De unde și un exercițiu de imaginație, dacă mai sunt compozitori pe lumea asta care vor să reinventeze muzica: Cum ar fi arătat rockul fără acele instrumente electrice?


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*