Dekadens, lansare videoclip „Small Town Boy”/11.02.2015, Club Control, Bucuresti

285 vizualizări

Atunci cand iarna pare sa se prelungeasca dincolo de orice rabdare umana, sufletul incepe sa tanjeasca dupa tot felul de lucruri – unele frumoase si calde, altele dintr-un registru mai intunecat.

Anotimpul rece, cu al sau bestiar compus din trairi abisale induse de noaptea parca vesnica, poate lesne sa te impinga la gesturi disperate, asa cum o dovedeste si cel mai recent videoclip semnat Dekadens, realizat pentru piesa „Small Town Boy”, un cover dupa hit-ul Bronski Beat.

Productia a respirat odata cu seara aspra de februarie in care a avut loc lansarea, intr-un Bucuresti scufundat in tristetea ultimelor zvacniri ale iernii, pustiu si dezolant, si intr-un Club Control intesat de „refugiati” din calea atmosferei de afara.

Povestea este simpla, ca orice tragedie. Un cuplu care odinioara gasea sens in fiecare tandrete, se instraineaza in asa masura incat conjura moartea ca singura solutie la di-solutia iubirii. Cadrele alb-negru, situarea naratiunii intr-un Bucuresti contemporan, rutinat si monoton, expresivitatea actorilor – toate contribuie la impresia de film, care submineaza notiunea de simplu videoclip.

Dupa ce asistam neputinciosi la destramarea legaturii dintre protagonisti, fatala pentru unul dintre ei, intervine si acel „twist” care da o savoare perversa scenariului. In ceea ce era odinioara o uniune intre doi, intervine un al treilea, a carui cruzime reprezinta ultimul gest in acest ritual al fatalitatii umane.

Si cu toate acestea, finalul este un zambet, mai deconcertant decat orice nebunie fatisa si mai ravasitor decat lacrimile.

Felicitam regizoarea Carina Toma, care se afla la prima sa aventura in domeniul videoclipurilor muzicale si dorim sa ii laudam pe toti cei care au luat parte la productie, de la interpreti, pana la responsabilii cu partea tehnica.

Dekadens reuseste sa creeze ceva rar pentru scena muzicala autohtona – un video cu o poveste, actuala si emotionanta, care ridica probleme si le vorbeste tuturor celor care au trecut, macar o data, printr-o deceptie amoroasa. Si sa fim sinceri…Cine nu a vizitat acel micro-iad personal, parasindu-l intesat de „suveniruri” sub forma de cicatrice?

Asa cum sade bine unei formatii energice ca Dekadens, lansarea a fost insotita de un concert foarte reusit, in cadrul caruia s-au auzit piesele Kids, Violet’s Constelations, Babylon, Neon Lights, Fix Me Up, Hipsterica, Small Town Boy, Gun With The Wind, Twilights, Easier, Ass Censor, Ocean, Trouble Again, Getaway si un bis format din Teenage Kicks si Ass Censor, cea din urma obtinand o reactie puternica din partea publicului.

Andreea Verde, in cea mai buna forma a sa, emotionata foc si frumoasa ca o printesa colorata a intunericului, s-a asigurat sa vrajeasca auditoriul cu prezenta sa scenica, tesand, cu ajutorul trupei, confectionate din Janin Pasniciuc (chitara), Augustin Nicolae (bas) si Nicoleta Neagu (tobe) o panza sonica foarte compacta, electrizanta si idiosincrasica.

De remarcat prestatia tobosarei Nicoleta Neagu, al carei curaj de a fi o „gagica” la baterie ne impresioneaza si ne face sa ii dorim mult succes in continuare. It’s not only a man’s world after all.

In concluzie, videoclipul pentru „Small Town Boy” este clar un must-see pentru toti cei care urmaresc scena locala de rock alternativ. Cat despre Dekadens, ce sa mai spunem? Au facut show, ca de obicei, ne-au fermecat si ne-au ajutat sa trecem mai usor peste o noapte de februarie care, fara ei, se anunta a fi tare singuratica si des-sufletita.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*