Down – Down IV : Part II

103 vizualizări

De-a lungul timpului am auzit destule trupe care inainte de a-si lansa un album nou vorbesc despre sound-ul viitorului material. Despre atmosfera, despre influente, despre cum vor veni cu ceva inedit, despre cum respectivul album va fi urmasul precedentului si nu prea si tot asa. In astfel de situatii exista 3 posibilitati: trupe care scot un album slab, trupe care scot un album bun dar care nu iese din tipare si aseamana in linii mari cu cel de dinainte si trupe care chiar se tin de cuvant.

Prin EP-ul “Down IV : Part II” Phil Anselmo si compania nu se dezmint si se tin de promisiune punandu-ne in fata si in urechi un material intunecat, greoi, trupa fiind un fel de Black Sabbath care compune in timp ce se scufunda usor in mlastinile raului Mississippi intr-o dimineata cetoasa si rece.  

Al doilea EP din seria de patru pe care Down intentioneaza s-o lanseze in decurs de cativa ani si primul album impreuna cu Bobby Landgraf, inlocuitorul chitaristul Kirk Windstein, vine cu 6 piese si cu 36 de minute de sludge metal solid care iti proiecteaza simturile in 2 sfere: cea doom, care te moleseste, te deprima, te face sa vezi negrul din ochii oamenilor si inchide in “barlogul” tau si cealalta, cea metal, putin mai rapida, mai energica, care iti reda vigoarea si forta.

“Steeple” introduce auditoriul direct in atmosfera terifianta a albumului prin growl-ul longeviv al lui Anselmo, acordurile disonante al chitarilor si notele sumbre asigurate de bass-ul lui Pat Bruders. Ritmul se inteteste si se intra instant intr-un riff galopant sustinut foarte bine de catre pedala dubla si de bataile violente in tom-uri si toba mare. Groove-ul american revine pe refren pentru a se accentua versul de unde vine si numele piesei “The steeple will fall”.

Trebuie sa recunosc ca vedeta acestei piese, daca nu si a intregului album, este instrumentalul. Vocea lui Phil Anselmo vine ca un fulger care infrumuseteaza intregul ansamblu, insa cerul, tunetul, vantul si furtuna sunt elementele asupra careia trebuie sa ne indreptam atentia.

Single-ul si piesa care a beneficiat de videoclip “We Knew Him Well” este bucata care aduce cel mai mult cu sound-ul Down de pe faimosul album “NOLA” din 1994. Ritmul este apasat, groove-ul zguduie peretii, accentul cade pe notele joase si grave, numai vocea de lup batran a lui Phil Anselmo electrizeaza intregul sound.Este usor de sesizat ca vocalistul Down nu mai poseda veleitatile vocale din perioada sa de glorie, insa tonul vocii sale, ciuruita de ani si alcool si droguri, a facut loc unui nou Anselmo, a carui brutalitate se masoara tremurul dur si in harsaitul corzilor sale vocale.

Pe “Hogshead/Dogshead” intra in lumina reflectoarelor Pepper James Keenan si lick-urile sale saturate de pedala wah inainte ca tempo-ul piesei sa scada considerabil pentru a face loc capodoperei doom a EP-ului. “Conjure”, un fel de varianta southern-metal a piesei “Sweet Leaf” de la Black Sabbath, este una din piesele care-ti injecteaza in tot trupul acea stare in care picioarele iti sunt de plumb, capul se leagana grav odata cu ritmul  tobei, iar teama ca la finalul piesei va trebui sa infrunti iminenta realitatii te copleseste. “Conjure” este piesa careia trebuie sa ii dai replay inainte sa se fi terminat.

Dar dupa moleseala, intotdeauna vine si energie. Imi place ca baietii nu au alcatuit tracklist-ul albumului dupa un anumit sablon, ci au pus piesele in asa fel incat ascultatorul sa fie surprins de fiecare melodie. “Sufferer’s Years” te scoate din transa depresiva si revine la riff-urile consacrate Down. “Bacchanalia” este o piesa interesanta nu numai pentru feeling-ul de jam session pe care il confera, ci si pentru faptul ca reprezinta o mostra a viitorului EP Down, un veritabil teaser pentru fanii formatiei.

 Una peste alta, “Down IV : Part II” este un material care aduce un omagiu influentelor doom si sludge ale formatiei, pastrand insa intact stilul consacrat si inconfundabil al scenei din Louisiana.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*