FiRMA și Eyedrops, confirmate pentru Rock the City 2016

816 vizualizări

Cea de-a șaptea ediție a festivalului Rock The City propune, pe lângă numele consacrate-MUSE și IRON MAIDEN, încă două formații românești, și anume FiRMA și EYEDROPS.

Ambele vor urca pe scenă în data de 29 iulie, iar primii vor fi cei de la EYEDROPS, un grup bucureștean adept al curentului alternative-indie rock.

Grupul a pornit la drum în 2012 și s-a remarcat până acum prin piesele „Prezent” și „Bicicleta”, cele două single-uri având și videoclipuri foarte vizionate în new media. Este considerat un grup de perspectivă în zonă indie, iar în toamnă va lansă albumul de debut.

În versurile pieselor sale, Eyedrops abordează teme sociale și spirituale, obsesia libertății și a prezentului.

 A doua formație care va concerta pe data de 29 iulie este FiRMA, un nume deja consacrat în zona rockului alternativ. Firma a debutat în anul 2001 și până acum a produs trei albume de studio, dar și o serie de videoclipuri intens difuzate pe canalale muzicale din România.

Despre calitatea muzicii Firma toată lumea a avut încă de la început numai cuvinte de lăuda, iar latură live a fost și ea apreciată în unanimitate. Grupul a fost nominalizat la premiile muzicale MTV Romanian Music Awards în anul 2005, cât și la MTV Europe Music Awards, mai întâi în 2004 și apoi în 2007 la secțiunea ”New Sounds of Europe”, când i-au devansat pe Klaxons și Sunrise Avenue.

Single-ul „Două Suflete”, un extras de pe cel mai nou album ”Descantece – Vol.1”(2014)”, a intrat instant în heavy rotation la posturile de radio naționale. Videoclipul sau, ce creează o atmosferă și un cadru vizual perfect pentru o poveste de dragoste și un descântec al regăsirii de sine prin sufletul pereche, a stârnit admirația unui public numeros și foarte variat.

În prima zi a festivalului Rock the City, alături de EYEDROPS și FiRMA, va mai urca pe scenă înainte de Muse și grupul olandez BIRTH OF JOY. Concertul formației Iron Maiden va fi deschis de trupa THE RAVEN AGE.

Rock-The-City-2016--Iron-Maiden-si-Muse-in-concert-la-Bucuresti (1)

Reguli de acces:

Publicul român are experiența concertelor mari și înțelege că există un set de reguli internaționale, a căror aplicare ajută la garantarea siguranței și a confortului tuturor participanților.

Printre acestea se numără lista obiectelor interzise, pe care organizatorii roagă publicul să NU le aducă la concert: binocluri, sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanțuri, obiecte periculoase, bagaje sau genți voluminoase, aparate foto profesionale sau semi profesionale (cu obiectiv detașabil), aparate de înregistrare audio-video, tablete/IPad-uri. În caz de ploaie, vă rugăm să folosiți pelerine de ploaie deoarece accesul cu umbrele nu este permis.  Accesul cu medicamente este permis doar în bază rețetei medicale aferente.

La intrarea în locație, toți participanții vor fi percheziționați de către agenții de securitate. Accesul cu alimente și băuturi din afară locatiei nu este permis. Vor fi suficiențe puncte de vânzare în perimetrul concertului de la care se vor putea achiziționa băuturi răcoritoare și gustări. Pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi achiziționate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în incinta locatiei.

Porțile se deschid în data de 29 iulie la oră 15.30 și în data de 30 iulie la ora 17.00. Accesul în spațiul concertului va fi permis pe bază biletului valid, unei singure persoane, o singură data. Biletul în bază căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugați să aibă asupra lor și un act de identitate valid.

Intrarea publicului se va face pe cele două intrări de pe Bulevardul Libertății (dinspre Izvor și dinspre 13 Septembrie).

Datorită zgomotului foarte puternic produs în cadrul evenimentelor de acest tip, organizatorii nu recomandă prezența la concert a copiilor sub 7 ani. Din același motiv, prezența copiilor sub 7 ani este strict interzisă. Copii ce au vârstă între 7 și 16 ani pot participa doar însoțiți de părinți, iar peste 16 ani pot participa neînsoțiți. Organizatorii avertizează participanții că spectacolele includ puternice efecte de lumină, care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice. în situația în care părintele alege să vina însoțit de copil, accesul acestuia se va putea face doar pe baza unui bilet valid, fără gratuitate sau reducere la achiziționarea acestuia.

Este strict interzisă vânzarea sau cumpărarea invitațiilor și vânzarea sau cumpărarea biletelor la suprapreț. Organizatorii își rezervă dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate că desfășoară astfel de activități și de a confisca invitațiile, respectiv biletele, aflate în posesia acestora. De asemenea, organizatorii roagă publicul să se adreseze echipei de securitate sau reprezentanților organizatorilor în cazul în care sesizează nereguli. Se recomandă cu fermitate achiziționarea biletelor doar din punctele autorizate.

Sursa: Comunicat de presă


2 Comments on FiRMA și Eyedrops, confirmate pentru Rock the City 2016

    • …normal ca in afara locatiei poti face ce doresti, insa daca ajungi pe 10 carari la intrare risti sa nu te lase sa intri 🙂

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*