Gala Maximum Rock Awards 2014/20.02.2015, Club Colectiv, Bucuresti

226 vizualizări

Pe data de 20 februarie 2015, Club Colectiv a gazduit un eveniment special pentru industria muzicala rock din Romania. Este vorba despre Gala Maximum Rock Awards, in cadrul careia au fost premiate cateva dintre cele mai iubite trupe din tara.

Pe langa decernarea propriu-zisa a trofeelor, participantii au avut ocazia sa asculte recitaluri ale formatiilor Cargo, Cristi Minculescu & Band, Dirty Shirt, 9.7 Richter si AnTheos.

Accesul s-a facut punctual, la ora 20:00, cand, in numar mare, admiratorii grupurilor si-au facut aparitia la Club Colectiv. Este un lucru imbucurator ca asemenea evenimente, de tip ceremonie de premiere, beneficiaza de sprijinul ascultatorilor de muzica rock. Mai mult, publicul a fost extrem de receptiv, traind odata cu formatiile emotiile obtinerii unui trofeu si incurajandu-le prin aplauze si urale.

Aceste spectacole sunt necesare deoarece actioneaza atat ca un reminder referitor la valorile pe care le detine scena autohtona, precum si ca un sistem de evaluare, care ajuta industria sa devina constienta de cerintele de pe piata.

Astfel, evenimentul s-a desfasurat la cele mai inalte standarde, avand o curgere foarte coerenta. Formatiile castigatoare si-au ridicat premiile, au multumit publicului care le-a votat, au spus cateva cuvinte si au cantat in jur de 45 de minute fiecare.

AnTheos a dat frau liber folk-rock-ului ei dinamic, in timp ce 9.7 Richter a cutremurat locatia prin acordurile dure de metal viril. Dirty Shirt a obtinut un feedback exceptional din partea publicului si a aratat de ce a castigat iubirea rockerilor din toata Europa. Sound-ul consistent, energia scenica, combinatia originala de stiluri – toate au contribuit la realizarea unui show unic.

Cargo, una dintre cele mai iubite formatii romanesti din toate timpurile, a cantat hit-urile care au consacrat grupul si a dat, ca de obicei, 100% pe scena. Este imbucurator faptul ca, dupa multe premii castigate, trupa inca se mai bucura de fiecare realizare si trateaza fanii, precum si reprezentantii industriei, cu respect, arandu-si devotamentul fata de acest gen de muzica.

Cristi Minculescu, idolul a cateva generatii de rockeri, a sustinut si el un recital, alaturi de formatia sa, compusa din muzicieni foarte talentati care, impreuna, realizeaza un intreg reusit. S-au auzit atat melodii semnate de solist alaturi de fosta sa trupa, Iris, cat si coveruri.

Dupa fiecare prestatie, fanii s-au grabit sa faca poze cu formatiile admirate si sa schimbe cateva cuvinte cu membrii acestora, ocazie prezenta destul de rar la alte spectacole. Astfel, participantii la eveniment au ramas cu amintiri de neuitat!

Cu bucurie in suflet, putem spune ca Gala Maximum Rock Awards 2014 a fost un eveniment de succes, care ne incurajeaza sa continuam sa realizam acest tip de show-uri si in viitor.

Dorim sa le multumim pe aceasta cale rockerilor care au venit la eveniment si care, prin interesul aratat fata de industrie, fac posibile astfel de spectacole, exprimandu-si parerile, votand, sustinand artistii prin achizitionarea de bilete si facandu-si aparitia la concerte.

Va asteptam si la urmatoarele concerte marca Promusic Events si Maximum Rock. Fiti cu ochii pe noi pentru ca v-am pregatit noi surprize! Pana la anuntarea acestora, sustineti Romanian Rock Meeting (15 mai 2015, Arenele Romane, cu Blind Guardian, Orden Ogan si Dirty Shirt).

Vizualizati galeria foto AICI. 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*