Gamma Ray, Helloween/ 16.03.2013, Arenele Romane, Bucuresti

197 vizualizări

Un concert Helloween şi Gamma Ray este un clasic. Şi în acelaşi timp o întâlnire de familie peste ani, când vechile asperităţi au dispărut şi muzicienii din trecutul şi prezentul „hamsterilor heavy-metal” îşi dau mâna pentru a celebra o carieră de 30 de ani.

Cu o punctualitate nemţească, într-o sală deja aproape plină, pe scenă urcă brazilienii de la Shadowside. „Heavy/ power metal” scrie pe „fişa postului” trupei al cărei principal punct de atracţie e fără îndoială solista vocală Dani Nolden. Dincolo de energia ei şi de buna comunicare cu publicul, nimic nu-i evidenţiază pe aceşti deschizători de drumuri. Sigur, degetele lui Raphael Mattos aleargă harnice pe corzile chitarei, în solo-uri tonale cu multe note, caracteristice genului.

Însă tonul pare luat din vreun joc pe computer, căci în ciuda clarităţii sunetului, lipsa de substanţă îi dă un aer caricatural. Solista sus-amintită nu pare să se hotărască pentru o expresie bine definită şi ne oferă câte puţin din toate: ba nişte vocalize dure ce amintesc vag de Angela Gossow, ba cântat clean şi în forţă, ba pasaje în registru grav, de alto, care ar putea fi cel mai interesant dacă s-ar insista mai mult pe el şi pe părţi instrumentale care să-l pună în evidenţă. Una peste alta, publicul e primitor cu tânăra trupă şi o încurajează pe întreaga durată a scurtului recital. Shadowside are propriul stand de materiale promoţionale, unde muzicienii brazilieni merg să-i întâlnească pe toţi cei dornici să afle mai multe despre ei.

 IGP9532

Vizavi, la standul Helloween şi Gamma Ray vânzoleala e mai mare: pe lângă o gamă respectabilă de tricouri şi CD-uri – la preţuri acceptabile, cel puţin prin comparaţie –, interesul e sporit de apariţia lui Markus Grosskopf. Basistul şi membrul fondator Helloween vine fără tam-tam să stea de vorbă cu cei de la stand şi acceptă să facă fotografii şi să dea autografe oricui este interesat. De asemenea, colegial, urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă pe scenă. Unde după o foarte scurtă pauză urcă, în frunte cu Kai Hansen, Gamma Ray.

În mijlocul uralelor, cu un sunet foarte bun şi la un volum decent, „Anywhere in the Galaxy” dă semnalul de pornire a părţii mai dure a acestei seri. Speed-metal-ul cu accente thrashy al Gamma Ray e dezvoltarea a unei laturi audibile mai ales la începuturile Helloween, latură pe care Kai Hansen o stăpâneşte perfect. Nu s-au schimbat multe în stilul nemţilor de la înfiinţare până astăzi, însă rutina nu se simte aproape deloc. Kai anunţă publicul că are o problemă cu gâtul din cauza „vânturilor arctice care îl fac să sune mai mult ca Lemmy”, iar cei din primele rânduri nu se lasă rugaţi prea mult să-l ajute cu versurile pe care le cunosc. După „Gamma Ray”, preluare după controversata trupă de progresiv Birth Control, se trece la prezentarea noului EP, cu piesa-titlu, „Master of Confusion” şi „Empire of the Undead”, care ne aminteşte de ceea ce s-a numit în repetate rânduri „thrash teuton”, cu un plus de melodie.

 IGP9637

Concertul este caracterizat de dinamism, umor şi un devotament evident pentru stilul abordat. Kai îşi împarte solo-urile cu Henjo Richter, în timp ce secţia ritmică punctează maiestuos marşul războinic-melodic. Şi dacă cineva uitase cumva că domnul Hansen a fost unul dintre motoarele componistice ale anilor de glorie Helloween, „Future World” – cu părţile în supra-acut cântate cu o octavă mai jos de răguşitul amfitrion – vine să ne amintească şi de faptul că, în fond, pe scenă e compozitorul piesei. Iar publicul nu-l lasă la greu pe Hansen, ocupându-se fără probleme de refren. Lucrurile se apropie de sfârşit, iar cu „To the Metal” toată lumea îşi afirmă ataşamentul pentru „lucrul pentru care suntem toţi aici”. Sala cântă la unison cu scena, iar trupa cap de afiş se încălzeşte deja în culise.

Sala e plină şi peste tot vezi tricouri, fulare sau bannere cu Helloween. Pe lângă acestea, câteva steaguri, paharele de bere ridicate în aer şi, din fericire, deloc fum de ţigară. După ce au scandat în repetate rânduri „Gamma Ray! Gamma Ray!”, spectatorii freamătă de nerăbdare să vadă cealaltă trupă, vedeta serii. Deja familiarizaţi cu publicul de la noi, Michael Weikath şi compania nu au nicio dificultate să intre din plin „în subiect”: „Nabataea” şi petrecerea începe.

Cu cât scot mai multe albume, cu atât le este mai greu celor de la Helloween să alcătuiască un setlist care să mulţumească pe toată lumea. După cum spunea Andi Deris într-o discuţie recentă, trupa are fani fideli de pe la începuturi, fani pentru care chiar el e perceput ca fiind „cel nou”. Intrat definitiv în familia Helloween, contribuind şi la capitolul sunet şi evoluţie, Deris nu poate şi nu vrea să-l facă uitat pe predecesorul său. Aşa că „Eagle Fly Free” face un arc peste timp întâmpinat cu mare bucurie de toată lumea. Markus Grosskopf pare să aibă optsprezece ani, entuziast, vesel, cu limba scoasă la public şi lovind frenetic corzile basului.

 IGP9917

De la vechi la nou şi foarte nou, trupa trece repede la piesa-titlu a ultimului album, „Straight Out of Hell”, pentru a demonstra prin versurile cântate până în fundul sălii că „Where the Sinners Go” de pe precedentul are tendinţa clară să devină un clasic. Cu tot respectul pentru membrii vechi, trebuie spus că Dani Löble e cel mai bun baterist pe care l-au avut „bostăneii”, iar acest lucru se aude din marea uşurinţă cu care trece de la rafalele celor două tobe mari la părţi mai lente, colorate de folosirea echilibrată a cinelelor. De altfel, pentru a-l face să-şi păstreze încrederea în sine, pe care conform aceluiaşi Deris şi-a câştigat-o destul de greu, Löble primeşte şi un solo care le permite celorlalţi membrii să-şi tragă sufletul. Nu absolut necesar în arhitectura concertului, acest respiro ne oferă totuşi prilejul de a vedea diferite realizări tehnice deja observate în timpul pieselor.

Şi ce reîntoarcere mai bună pentru instrumentişti decât un „I’m Alive!” venit ca din puşcă? Deşi răcit la rândul său, Andi Deris are talentul de a-şi exploata la maximum vocea şi de a nu lăsa să se audă niciuna dintre posibilele probleme, despre care nu ştii decât dacă îl vezi în spatele scenei înfofolit şi cu fular. Iar Sascha Gerstner e omul potrivit la locul potrivit. Interpretarea curată a pasajelor rapide, atacarea notelor şi stăpânirea unor fragmente dificile tehnic îl fac instrumentistul de care are nevoie Helloween. Tonul, foarte apropiat de cel al veteranului Weikath, şi riff-urile încadrate perfect într-o tradiţie clădită de predecesori, ne spun că, dincolo de acestea, Gerstner nu e un chitarist mare – e piesa necesară a unei trupe mari, ceea ce nu e puţin lucru. Şi dacă tot vorbim despre tânărul chitarist, concertul merge mai departe cu una dintre compoziţiile lui de pe „Straight out of Hell”, „Hold Me in Your Arms”.

 IGP0092

Urmează o serie de piese consacrate din perioada Deris: „If I Could Fly”, care declanşează un nou val de bucurie din momentul în care tema răsună din boxe, „Hell Was Made in Heaven” de pe un album pe care în spatele tobelor s-a aflat excelentul Mikkey Dee şi imnul „Power”. Sunetul plin este completat de clapele perceptibile din când în când pe fundal.
La bis ni se pune întrebarea ironică ce a dat naştere unui hit recent: „Are You Metal?”, pentru ca apoi să aflăm de unde par să fi ieşit toţi ciudaţii care conduc ţara noastră şi pe cele din jur: „Doctor Stein grows funny creatures”!

Iar a doua reapariţiei aduce şi un moment pe care îl aşteaptă nerăbdător oricine ştie cam cum se desfăşoară un concert Helloween şi Gamma Ray. Kai Hansen li se alătură foştilor colegi pentru un medley de piese clasice, conturat de „Halloween” şi din care nu lipseşte nici străvechea „Heavy Metal (Is the Law)”, unde Kai preia şi partea vocală, alături de acelaşi public care i-a fost alături toată seara. Apoi sosesc şi ceilalţi membri Gamma Ray, care ne spun pe voci unite cu Helloween „I Want Out”. Şi, deşi noi am mai sta, ia sfârşit încă o seară prea scurtă. Iar pentru cei care ar fi vrut să audă şi alte piese, nu rămâne decât să aştepte o nouă descindere românească a unui Helloween deja familiarizat cu un public care îl primeşte mereu cu braţele deschise.

Autor: PAUL SLAYER GRIGORIU


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*