Printre coridoarele cu adevarat labirintice ale backstage-ului din Club Control (recenzia concertului de pe 18 o poti citi AICI), l-am urmat cuminte pe George Gadei, una dintre cele mai interesante si substantiale personalitati ale rockului autohton. Vocalistul formatiei TRAVKA are ceva fragil in figura, un „ceva” care se transmite si mai evident prin ochii mari si expresivi.
Ai zice ca ai de-a face mai degraba cu un poet, decat cu un rockstar. Cei din urma sunt, de cele mai multe ori – sau, cel putin asa dicteaza cliseul – niste figuri vanitoase si flamboaiante, care cultiva un mister fals. Nu si George, ale carui maniere si gesturi nu au nimic din exuberanta rece si cautata a vedetei.
Desi ar putea prea bine sa fie impodobite cu ea, pentru ca nu se intampla des ca, in ciuda lipsei unei infrastructuri institutionale, a mijloacelor „corporate” de promovare si a sumelor uriase de bani, sa ajungi sa creezi ceva care sa atinga atat de multi oameni. George, si formatia sa Travka, sunt artisti, iar ei stiu asta si nu mai fac caz de artificii si prefacatorii.
„Ei, asta este…Uite, hai aici. N-are rost sa ne mai invartim„, imi spune artistul, cu un glas timid, artandu-mi un geam, prin care patrundea lumina ploioasa de aprilie.
Ma asez pe pervaz, iar George se sprijina de perete, isi incruciseaza bratele peste piept si zambeste timid, coborandu-si privirea pe cimentul lucios.
„Am scapat de Minotaur„…
Sa inceapa interviul.
Albumul „Okean” a fost promovat intr-un mod inedit. Cum v-a venit ideea expedierii lui „in lume”?
Ne-am gandit ca, pentru ca e cel de-al treilea album, trebuie sa-l lansam intr-un mod special. Ne-am dat seama ca nimeni din Romania nu a facut asta pana acum. Daca penultimul album a fost lansat pe internet, la liber, „Okean” a fost scos in 5 exemplare si expediat prin tara, pentru a incita la interactiune. L-am imprastiat in 5 zone ale tarii si am creat un joc numit „Okean”. Albumul a mers din mana in mana. Acum totul a ramas undeva in trecut, dar sper ca materialul inca se mai plimba.
Cum de nu v-a interesat aspectul mercantil al lansarii?
Sa vorbim pe bune. Lumea nu cumpara muzica. Ar fi un risc si ar fi foarte costisitor sa scoatem un material pe care sa nu-l cumpere nimeni. Noi nu functionam cu o casa de discuri. Mereu am mers pe ideea de independent, ca sa vedem unde ajungem. Am actionat in afara sistemului si acolo am ramas, intr-un fel de experiment. Dupa 11 ani am ajuns la un anumit nivel. E ceva sa umpli sali de concerte fara o casa de discuri in spate. A nu se intelege ca suntem suparati pe ele, dar nu am gasit una potrivita, care sa ne ofere ceea ce suntem noi, Travka. Mai ales ca noi am fost pirati toti anii acestia, asa ca ne-ar fi cu atat mai greu sa lucram cu cineva. Ar trebui ca oamenii aceia sa fie foarte buni profesionisti. Tocmai de aceea, la fiecare lansare vom cauta ceva inedit, care se incite.
Ati simtit vreodata ca va lipseste totusi infrastructura institutionala din alte parti? V-a fost ciuda la un moment dat ca nu v-ati nascut intr-un loc cu o industrie muzicala mai functionala?
Nu ne e ciuda…aici ne-am nascut, aici ne jucam. Dar cine stie? Portile sunt deschise. Poate intr-o zi limba romana va fi cunoscuta si o sa avem fani undeva in Africa sau in Japonia. Cred in forta limbajului. Orice limba are o sansa daca este cantata din suflet!
Exista implicatii culturale in aceasta alegere de a canta in romana sau in engleza?
Cant in limba pe care o stiu cel mai bine, pentru ca daca as canta in engleza, sigur s-ar pierde ceva din ceea ce vreau sa transmit. Am ocolit tendinta aceasta mimetica a noastra, a tarilor din fostul lagar socialist, care incearca din rasputeri sa copieze ceea ce vad dincolo. Limba engleza este o limba frumoasa. Daca eram englez, cu siguranta cantam in engleza si o faceam bine. Uneori, ca orice artist mic – pentru ca suntem mici, intr-o tara mica – impartasesc o frustrare cu trupa: „daca eram noi in America, cine stie pe unde ajungeam!”. Prefer, insa, sa ma gandesc la asta ca la o gluma; rad un pic, ma distrez de mine insumi si gata. E mai bine decat sa fii trist.
Cand asculti muzica unor formatii romanesti care canta in limba engleza, ai vreodata impresia ca nu se transmite tot mesajul, ca lipseste ceva?
Da. Fiecare limba are o limita a ei, fiecare limba exprima ceva al ei si are o autenticitate, o esenta care nu pot fi regasite decat in original. De multe ori, in engleza vorbita de unii si de altii, se pierd lucruri in traducere. Eu am preferat sa raman la ceea ce stiu. Ma mai gandesc uneori, ma mai anima cate o idee, sa gasesc cate un sunet nou, sau un cuvant nou. As inventa o limba noua.
Travka este una dintre cele mai literate formatii. Ce carte citita in ultima vreme te-a impresionat?
Nu sunt un erudit, dar sunt atras de tot ceea ce este uman. Citesc o carte si daca este scrisa de un autor care imi place, indiferent de apartenenta sa culturala, il consider un prieten. Regasesc uneori in carti prieteni, cu care comunic mai usor decat cu oamenii din cercurile apropiate. Spre exemplu, am citit de curand „Jocul cu margelele de sticla”, de Hermann Hesse. Este o carte alchimica, scrisa intr-un stil tipic german. Un volum cu adevarat clasic.
Intotdeauna a existat un element psihedelic in muzica voastra, dar acesta este mai pronuntat pe „Okean”. Melodiile transmit o liniste melancolica. Ce v-a indemnat sa va reevaluati stilul?
Consider „Okean” un „tot” din tot ceea ce am facut noi de la revenirea pe scena. Piesele de pe „Okean” sunt melodii de mijloc, si de sfarsit, care traseaza anumite directii mai mult sau mai putin imprevizibile. Eu il consider un album de trecere. Nu stiu inca exact spre ce, dar este clar ca suntem in cautarea unui sound. Incercam sa ne revendicam un stil dintre atatea acorduri care se repeta si sunt aceleasi in toata lumea. Muzica noastra, inclusiv ceea ce am facut pe „Okean”, este un razboi permanent cu egoul asta din noi insine. Fiecare concert al nostru, pe langa faptul ca este o cumulare de energie, este un fel de workshop – desi nu-mi place deloc cuvantul asta – este un laborator de strigate, de cautare, de regasire a caracterului egocentric uman, care ne face sa mergem, sa respiram, sa mancam. Se pare ca inca mai avem nevoie de personaje.
Vorbeste-ne putin despre schimbarile din trupa.
Trebuia sa se intample ceva cu mai multi ani in urma, dar nu am fost foarte hotarat. Pe scurt, mi-am dat seama ca avem nevoie de un basist mai bun si cam atat. In rest, dupa 10 ani de mers impreuna prin tara, impartasit aceleasi ganduri si vise, este foarte grea despartirea, dar ma bucur ca lucrurile incep sa se aseze. Pana la urma, ce ramane este muzica. Travka suna mult mai bine acum…are o inima mai buna. Basul este inima unei formatii, iar acum Travka are inima.
Cum crezi ca se vor schimba piesele acum, cu noua componenta?
Sper ca se vor schimba in bine. Avem foarte multe piese noi. O sa incercam sa le facem mai elaborate, dar nu de dragul elaborarii. O sa facem curat printre sunete. Pana la urma, cantam atat pentru public, cat si pentru noi, iar noi suntem cei care trebuie sa se simta in primul rand bine. Noi trebuie sa fim formatorii de opinie, nu publicul, care este asa cum este. Avem inca si acum fani suparati care striga numele acelorasi piese. Nu stii cum sa le explici, si poate nici nu are rost sa o faci, ca te-ai plictisit, ca nu vrei sa le mai canti. Din playlistul din seara aceasta, nu stiu daca vom mai canta jumatate din ele peste 6 luni. Renuntarea aduce cu sine lucruri noi, iar asta se intampla intotdeauna.
Vreo veste legata de noul album?
Nu stiu daca o sa scoatem un album in curand, dar oricum, piese sunt…noi suntem in studio, suntem in sala de repetitii. Se intampla mereu lucruri.
O multime de formatii vechi, legendare, cu 30, 40 de ani de cariera in spate, lanseaza albume noi in 2013. Crezi ca muzica lor mai poate sa fie relevanta pentru scena contemporana? Mai poate schimba ceva?
Absolut. Exista filonul lor. Exista atat de multa muzica pe pamant si atat de multi oameni diferiti incat este loc pentru tot si toate. Muzica este aceeasi, la urma urmei. Este beat-ul, este bataia inimii. Nimeni nu ia locul nimanui niciodata. Toti avem in drumul nostru urcusuri si coborasuri, momente de tinerete, clipe de energie, dar si clipe de intelepciune. Probabil acesti artisti considera ca este intelept sa mai scoata un material. Cu siguranta mai este ceva acolo, caci nu poate fi totul minciuna sau amagire.
Multumim George pentru interviu.
Lasă un comentariu