Goodbye To Gravity / 17.11.2012, The Silver Church, Bucuresti

192 vizualizări
Dupa ce am reusit sa ascult cateva piese promotionale de pe noul album al formatiei GOODBYE TO GRAVITY am decis ca e cazul sa-i urmaresc si in cadrul concertului de lansare a primului material discografic intitulat simplu: “Goodbye To Gravity”.
Goodbye To Gravity este o trupa cu sediul in Bucuresti, care isi are radacinile adanc infipte in fosta trupa Thunderstorm, asta daca ne gandim la faptul ca nu mai putin de 3 membri se regasesc in formula actuala. Daca Trunderstorm era adepta sonoritatilor heavy metal, Goodbye To Gravity se adreseaza amatorilor de sonoritati gen Bullet For My Valantine, Stone Sour, Avenged Sevenfold etc.

Trupa a ales o politica de promovare a noului album ce prinde foarte bine in Romania: un concert gratuit, costurile urmand sa fie acoperite de merchandise (tricouri, afise, pene de chitara si, asa cum era de asteptat, CD-ul de debut). Despre acest CD am sa va povestesc mai multe in momentul in care voi face o cronica de disc.
 

Concertul a inceput undeva pe la ora 21.40, fara o trupa de deschidere, ceea ce poate a fost bine atat pentru publicul prezent (undeva pe la 200 de persoane), venit special pentru aceasta lansare, cat si pentru GTG, care a putut pregati totul inainte de a se face accesul publicului in sala.

Dupa un intro, baietii au aparut pe scena si au dat frau liber setlist-ului care a cuprins toate piesele de pe CD, intr-o ordine diferita, plus alte cateva surprize, printre care si una In Flames. Si pentru ca evenimentul sa fie cu totul special, trupa a apelat si la efecte pirotehnice. Daca la prima piesa, “Waking Up”, lumea a fost luata prin surprindere cu aceste efecte pirotehnice, reactia fiind una excelenta, nu acelasi lucru pot spune despre momentul de la piesa “Vanishing Point”, cand publicul a fost rugat sa se dea 2 metri in spate fiindca urmeaza ceva special. Jerbele de flacari nu au mai avut acelasi efect surpriza – pacat!

Dupa ”Back To Life”, o piesa scrisa de Alex Pascu – bas (liderul formatiei) si Andrei Galut – voce (castigatorul concursului Megastar 2008), a urmat o piesa Stone Sour la care acesta din urma s-a aflat si in postura de chitarist, sarcina de care s-a achitat fara probleme.
 

Daca este sa vorbim insa despre sunet, o sa ma rezum la a spune ca acesta nu a fost unul de nota 10, se putea si mai bine. Totul a depins de locul in care te-ai aflat in sala, insa, acesta a fost unul decent si nu a dezavantajat trupa foarte mult… si pana la urma, cand te duci la un concert, te duci sa simti atmosfera si sa vezi trupa in actiune. Daca doresti un sunet ireprosabil e clar ca trebuie sa stai acasa, in fotoliu, cu castile de la un CD Player pe urechi.

La capitolul public trebuie sa mentionaz ca a fost tot timpul in priza si a sustinut trupa. Au fost si momente in care in fata s-a pornit o “hora”, versiunea metal, insa cel mai important este faptul ca multi au venit cu lectiile invatate: stiau versurile de la multe piese si au cantat cot la cot cu Andrei & co.

Concertul s-a terminat cu “Between The Tides”, unde cei prezenti au avut parte de un nou moment surpriza cu efecte pirotehnice, insa baietii au fost “obligati” sa revina pe scena pentru bis.
 

Evenimentul a fost si filmat cu mai multe camere video pentru un prim DVD, dupa cum a precizat Andrei Galut – voce.

Per ansamblu a fost o lansare de disc reusita, cu oameni care s-au simtit excelent atat pe scena, cat si in fata ei, Un inceput de drum excelent pentru trupa Goodye To Gravity! Ramane ca acestia sa convinga si pe mai departe.

O galerie foto de la acest concert se poate accesa AICI.
 
(Text si Foto: Nelu Brindusan)

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*