Green Carnation: înapoi în studio după 14 ani

70 vizualizări

Fanii genului progressive clar se vor bucura la această veste: formația norvegiană – una dintre cele mai iubite chiar – de progressive metal Green Carnation revine în studio în septembrie pentru a înregistra un nou album. Lansarea e plănuită pentru anul 2020, deși încă nu s-au semnat contracte cu agenți sau case de discuri.

Formația descrie viitorul album ca fiind „un tribut pentru trecutul, prezentul și viitorul Green Carnation” și va conține 3 piese noi, un remake al uneia de pe albumul de debut și un cover. Înregistrările au loc în DUB Studios din orașul natal, unde formația se reunește cu producătorul Endre Kirkesola (In Vain, Abbath, Solefald), care a produs și albumul „Light Of Day, Day Of Darkness” (2001).

Suntem foarte fericiți că putem anunța asta în sfârșit, spune vocalistul Kjetil Nordhus. Avem planuri mari pe care le vom dezvălui curând, iar această lansare face parte din ele. Prima dată credeam că facem un EP, dar o să fie un album în toată firea cu aproape 50 de minute de muzică și 5 piese.

„The Quiet Offspring” a fost lansat în 2005 și conține 11 piese și durează aproape o oră. După lansarea acestuia a urmat EP-ul „The Burden Is Mine… Alone” în același an și „The Acoustic Verses” în 2006.

Imagini pentru green carnation band


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*