In amintirea lui Jeff Hanneman (31 ianuarie 1964-2 mai 2013)

231 vizualizări
E o poveste care, pentru mine, a inceput cand aveam treisprezece ani, cu un album numit „Seasons in the Abyss”. Era una dintre casetele care se gaseau la noi la tarabe, poloneza, si nu avea coperta originala, ci o fotografie cu cei patru membri ai trupei. Printre ei, cel despre care aveam sa aflu in timp ca a compus unele dintre cele mai bune compozitii Slayer, piese de referinta pentru thrash, pentru rock, pentru muzica: „Angel of Death”, „South of Heaven”, „Seasons in the Abyss”…

Jeff Hanneman si Kerry King formau acel cuplu de chitaristi pe care ii iubeai sau ii detestai, dar carora nu le pasa atata timp cat puteau merge inainte cu riff-urile si solo-urile lor bolnave, furioase, minunate. Jeff era partea mai melodioasa a Slayer, acel echilibru necesar intr-o arhitectura in care elementul exploziv se numea Kerry King.
 
 
S-a retras, din ce in ce mai discret. N-a mai stiut nimeni de el. Pana si King spunea acum cateva luni ca nu a mai vorbit cu el de ceva vreme, dar ca stie ca scrie piese pentru noul album. Un disc despre care acum nu stim daca va mai aparea.
 
Se pot spune multe despre Slayer, bune si rele. Dar amprenta lui Jeff Hanneman asupra muzicii rock a sfarsitului de secol XX si a inceputului de secol XXI se gaseste peste tot, ca un filon discret, desi uneori nevazut. „Die By the Sword”. „Praise of Death”. „Angel of Death”. „Spill the Blood”. „War Ensemble”. „213”. „Point”. „Disciple”. „Eyes of the Insane”. „World Painted Blood”.
 
Dar dincolo de toate acestea, ramane persoana, „blondul de la Slayer”, care dormea in aeroporturi in timp ce colegii ii puneau pe cap o coroana de hartie pe care scria „the sleeping beauty”, cel care, alaturi de Tom Araya a trecut printr-o dependenta de care au scapat impreuna, mereu in prim-planul scenei alaturi de Kerry King, pana cand s-a retras pe nesimtite alaturi de Katy, iubita lui din liceu care i-a devenit sotie. Si care a murit pe 2 mai, simtindu-se poate prea singur, dupa ce cu doi ani inainte, cand era pe scena, zeci de mii de oameni il invaluiau cu afectiunea lor. Totul e ca intr-o poveste. O poveste care nu se sfarseste odata cu viata pamanteasca. Muzica lui va trai multi ani de acum incolo, alaturi de amintirea lui. Dar si cand acestea se vor fi stins, un suflet va supravietui. Si poate intr-o lume mai buna, asa cum se profileaza astazi, in ajunul Invierii, voi putea sa-i strang mana cu respect si afectiune lui Jeffrey John Hanneman. Dumnezeu sa-l ierte!
 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*