Jeremy Spencer, fostul toboșar FFDP e acum ofițer de poliție

138 vizualizări

Fostul toboșar al formației Five Finger Death Punch, Jeremy Spencer, e acum un om al legii, făcând parte din departamentul de poliție din Rockport, Indiana, ca polițist auxiliar.

Spencer a trecut testul de bază Indiana Law Enforcement Academy și a fost primit în departamentul de poliție ca ofițer de rezervă, un fel de voluntar care poate fii chemat la nevoie, deci nu e un job care să-i ocupe timpul zilnic. A ales Rockport pentru că a crescut într-o zonă apropiată și anume Warrick County, unde a absolvit Boonville High School în 1991.

„Încă sunt rezident Las Vegas, Nevada, dar e o onoare să mă pot întoarce în această zonă când pot și să ajut comunitatea ca ofițer auxiliar,” spune Spencer.

Jeremy Spencer a părăsit formația în 2018 din cauza problemelor cu spatele, probleme care-l împiedică momentan și din a presta ca polițist, urmând să aibă o operație de disc și va reveni în forță peste câtva luni.

Într-un interviu cu 14 News, Spencer vorbește despre ceea ce înseamnă pentru el să fie ofițer, spunând că a văzut în ochii oamenilor cât de importanți sunt ofițerii de poliție și ce impact au asupra comunităților, ceea ce i se pare extrem de important.

Când a fost întrebat ce are de gând să facă pe viitor din punct de vedere muzical, Spencer a spus: „Am și alte proiecte, dacă am ieșit din FFDP nu înseamnă că m-am retras permanent.”

Noul toboșar al formației este Charlie „The Engine” Engen și va participa și la albumul cu numărul opt.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*