Joe Satriani/ 20.05.2013, Sala Palatului, Bucuresti

256 vizualizări

Autor: Paul „Slayer” Grigoriu

Se intampla ca la un asemenea eveniment – artist cu nume, pentru prima data in Romania – se strang la un loc crema melomanilor mai mult sau mai putin rockeri si toti hipsterii, corporatistii sau cantaretii de suse de pe plaiuri bucurestene.

Pentru ca, nu-i asa, indiferent ca de obicei canti pentru toata populatia de la festivalurile berii sau zilele Mamaiei, da bine sa te mai vada lumea si la… Satriani. Dar are si atmosfera aceasta pestrita ceva din farmecul ei. Iar evenimentul in jurul careia se invarte totul este unul cu adevarat exceptional.

Desi lumea curge inca pe la toate intrarile, sala e aproape plina cand pe scena urca deschizatorii de drum, adica Nicu Patoi si (o parte din) Platonic Band. Desi suntem anuntati ca lipseste Berti Barbera, muzica ce se revarsa de pe scena nu pare deloc ciuntita.

Jazz-rock-ul improvizatoric bazat pe solo-urile liderului si armoniile in permanenta progresie ale basistului Adrian Ciuplea este cat se poate de placut si de relaxant. Se simte placerea de a canta, stiinta armoniei si a ritmului (la tobe e Razvan „Lapi” Lupu) si o abordare nici intr-atat de savanta incat sa plictiseasca prin artificii inutile, insa nici simplista sau monotona.

Maiestria instrumentala a celor trei – dintre care l-am remarcat mai ales pe Adrian Ciuplea, foarte in forma si cu pofta de cantat – e dublata de o atitudine prietenoasa si degajata. Eliberati de angajamentele mai simandicoase din care isi castiga painea, muzicienii se simt pur si simplu bine si lasa acest lucru sa razbata in cantecele pe care publicul le primeste cu mare caldura. De altfel, cele peste douazeci de CD-uri vandute doar in prima ora din albumul „Sweet Little 6-String” dau marturie despre o sinergie scena-public pe care oricine si-ar dori-o.

Marco Minnemann e primul virtuoz care urca pe scena pentru momentul asteptat de toata sala. Bateristul acesta extraordinar este parca un alter-ego ritmic al oaspetelui de seama al serii. Cand Joe Satriani, cu chelia si ochelarii lui de soare apare in vazul publicului si atinge corzile chitarei sale fermecate, intri intr-un spatiu sonor care te tine cu rasuflarea la gura vreme de un concert de povestit nepotilor. „Cool #9”, „Devil’s Slide” si „If” acopera perioada cu care Satriani a incheiat mileniul trecut.

Joe Satriani    IMG 1443

Dar indiferent de album, interpretarea pastreaza o calitate uniforma, in care imaginatia debordanta se suprapune peste o precizie uimitoare. Sunetul bun ne permite sa-l urmarim pe Minnemann maltratand tobele cu mare arta – contratimpii lui deruteaza si adauga dinamica ansamblului – in timp ce tanarul basist Bryan Beller si mai batranul clapar si chitarist Mike Kennealy sunt la inaltimea colegilor lor.

De fapt, impresia de echipa omogena e data de intregul concert, desi principala stea e, fara indoiala, Satriani. Stilul lui exploziv, spectaculos si elegant in acelasi timp, dublat de o prezenta scenica impunatoare pentru asa un omulet dau toata savoarea spectacolului, a acestui „Unstoppable Momentum”.Timp de aproximativ doua ore, „Satch” da un recital in care energia rock e in prim plan si inglobeaza toate celelalte elemente din gama extrem de variata a muzicii.

Joe Satriani    IMG 1417

Omogenitatea ansamblului, sunetul bun si coerenta compozitiilor care par sa curga dintr-una intr-alta fac ca trecerea timpului sa nu se simta. Practic, impresia generala e cea a unui flux muzical in care nu conteaza ca e vorba despre piese noi sau vechi, despre hit-uri ca „Surfing with the Alien” sau noutati ca „Jumpin’ In” si Jumpin’ Out”.

Latura vizuala nu lipseste, desigur, si personajul din centrul scenei e un om de spectacol in toata puterea cuvantului. Insa muzica inghite totul. Cu o abordare mai directa si mai energica decat, de pilda, Steve Vai, Satriani are meritul ca reuseste sa imbine rafinamentul cu forta unui concert la care iti vine sa dai din cap in aceeasi masura in care esti tentat sa retii maiestria.

Joe Satriani    IMG 1399

Duelurile superbe cu Mike Kennealy, imaginile acvatice ce sustin pasajele mai lente, momentele de improvizatie jazz-istica ale cate unui instrument sunt toate ingrediente ale unuia dintre cele mai reusite spectacole ce au avut loc in Romania ultimilor ani.

Bisul aduce un „Crowd Chant” literal, in care publicul ce incearca sa imite motivele melodice ale chitarei ilustreaza o coeziune evidenta de la prima pana la ultima nota. Muzicienii de acompaniament sunt prezentati de mai multe ori, aplaudati indelung si, in cele din urma, parasesc o sala entuziasmata de un concert greu de povestit dar obligatoriu de vazut.

Si daca nu-l stiti prea bine pe Joe, in schimb va plac Metallica, Primus, Testament, Steve Vai sau Posessed, ei bine, aflati ca fiecare dintre acestia ii datoreaza intr-o anumita masura cariera lui Satriani. Care ramane o influenta uriasa pentru rock-ul contemporan si in acelasi timp diferit de toti cei care, la un moment sau altul, i-au calcat pe urme.

Fa click AICI pentru a vizualiza o galerie foto consistenta de la concert. 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*