Judas Priest – Redeemer of Souls

228 vizualizări

O știți pe aia cu vinul vechi și bun? Dacă vreți aplicarea ei muzicală aveți în ultima vreme destule exemple. Trupe mult timp inactive sau care o cam scăldau revin cu albume – de obicei percepute și uneori concepute ca testamentare – prin care ne reamintesc dureros de gloria anilor de foc. Și așa este, nu mă feresc să pun concluzia la început, și noul Judas Priest, „Redeemer of Souls”.

Semnele sfârșitului trupei britanice devenite sinonimă cu heavy-metal-ul se arătau demult. Turneu de adio, vocea îmbătrânită a lui Rob Halford, plecarea lui K. K. Downing. Dar când pasiunea se îmbină cu o știință inefabilă a compoziției poți mereu să te aștepți la surprize. Iar știința de care vorbeam mai sus se prezintă cam așa: linii melodice care țin seama de vârsta solistului vocal – deci nu mai insistă pe exerciții de virtuozitate în registrul acut –, dar și de ceea ce nu se uită – deci sunt puse în valoare impostația, dicția, timbrul și claritatea tăioasă, non-vibrato; entuziasmul molipsitor al tânărului Richie Faulkner (îmi pare rău pentru cei care jură doar pe K. K., și eu îl iubesc, dar Richie aduce o prospețime în solo-uri care îl molipsește parcă și pe bătrânul Glenn); și, în rest, ce știam dinainte, adică riff-uri metamorfozate în teme memorabile, refrene, dueluri chitaristice și linii melodice memorabile.

Piesa-titlu va deveni probabil în curând un imn la concerte, „Sword of Damocles” e o mostră de heavy-metal și, aproape ironic, aduce pe alocuri foarte mult cu stilul compozițional Maiden, „March of the Damned” te face să-l fredonezi încă înainte de a-l fi ascultat până la capăt. În mijlocul acestor construcții clasice explodează câte un solo, scandează câte un cor marțial și totul e umplut de acea ordine tonală măreață dublată de o artă a melodiei simplă dar impunătoare. „Cold Blooded” și „Secrets of the Dead” aduc aerul întunecat al unui „Night Crawler”, în timp ce chitarele gemene cu care începe „Battle Cry” te lasă cu impresia că anii 2010 sunt epoca „Screaming for Vengeance” sau „Defenders of the Faith” reeditată și niciodată învechită. Și dacă vreți și un pic de rădăcini, „Crossfire” e un Judas Priest gone blues de toată frumusețea.

Și da, Rob Halford e excelent și în acest registru expresiv. „E într-un fel albumul nostru de rămas-bun, deși s-ar putea să nu fie ultimul”, spunea într-un interviu Glenn Tipton. Iar piesa care îl încheie, „Beginning of the End”, baladă cu versuri retrospective și o privire tristă dar senină și străbătută de speranță pare să îl confirme. Indiferent ce va urma, „Redeemer of Souls” demonstrează în același timp forța neclintită a heavy-metal-ului și faptul că Judas Priest rămâne pur și simplu… clasic.

Tracklisting:
1.     „Dragonaut”      
2.     „Redeemer of Souls”      
3.     „Halls of Valhalla”      
4.     „Sword of Damocles”      
5.     „March of the Damned”      
6.     „Down in Flames”      
7.     „Hell & Back”      
8.     „Cold Blooded”      
9.     „Metalizer”      
10.     „Crossfire”      
11.     „Secrets of the Dead”      
12.     „Battle Cry”      
13.     „Beginning of the End” 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*