Kobra And The Lotus: lyric video pentru „Thundersmith”

66 vizualizări

Formația canadiană Kobra And The Lotus va lansa mâine, 20 septembrie, un nou album de studio via Napalm Records, „Evolution”. „Thundersmith” este a cincea piesă din tracklist și poate fi ascultată mai jos în timp ce poți învăța și versurile:

Despre piesă, vocalista Kobra Paige spune: Chitara e la fel de groovy ca-ntotdeauna și beatul atmosferic. Mi-am scris versurile bazându-mă pe călătoria mea ca femeie în industria metal, care împinge o formație de una singură. Așa vreau să arăt că n-am renunțat încă. 

„Evolution” e un nou drum pentru Kobra And The Lotus și cel mai încrezător material de până acum, formația fiind sigură că va prinde extrem de bine și le va deschide multe căi. Albumul a fost produs de Michael „Elvis” Baskette, care a mai colaborat cu Alter Bridge, Slash, Linkin Park sau Sevendust.

01. Evolution 02. Burn! 03. We Come Undone 04. Wounds 05. Thundersmith 06. Circus 07. Wash Away 08. Liar 09. Get The F*ck Out Of Here 10. In The End 11. Tokyo (Japan version only)

În urmă cu trei luni, Kobra Paige și Tommy Karevik, vocalistul formației Kamelot, s-au logodit. Tommy și Kobra s-au cunoscut în 2015, când Kobra And The Lotus au fost în deschidere pentru un turneu european Kamelot, iar de atunci Kobra a mai apărut ca guest vocalist la diferite concerte ale formației.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*