Korn – The Paradigm Shift

198 vizualizări

Welcome back KORN, ar putea exclama fanii indata ce aud noul album al trupei, „The Paradigm Shift”, lansat in SUA pe 8 octombrie 2013.

Dupa o perioada de ratacire, formatia americana s-a intors la radacini cu acest material discografic, care contine toate elementele care au consacrat inedita trupa de metal alternativ.

Pe langa ingredientele specifice, insa, Korn dovedeste ca a invatat foarte multe din experimentele pe taramul dubstep-ului si al muzicii electronice independente.

„The Paradigm Shift” marcheaza intr-adevar o schimbare de paradigma, dar in raspar, cu intoarcere la punctul de pornire. Revenirea chitaristului Brian „Head” Welch se face simtita si arata ca, in ciuda eforturilor de a „asupta” golul lasat de muzician, formatiei ii era mai bine cu el in componenta, cel putin in ceea ce priveste compozitiile.

Jonathan Davis este intr-o forma vocala maxima si trece cu usurinta prin toate registrele posibile, de la harsh la clean si chiar si operatic. Influentele pe material sunt diverse si progresive („Punishment Time”).

De la hituri ca „Spike In My Vein” sau „Victimized”, care vor starni cu siguranta mosh-uri monstruoase, la aproape-balade cu tente industriale, „Lullaby for a Sadist”, discul contine piese pentru toate gusturile, momentele si tulburarile.

Trupa si-a imbalnzit stilul putin, transformandu-l in ceva mai comercial si mai usor de digerat. Acest lucru nu este rau deoarece formatia nu si-a sacrificat integritatea artistica. Detaliul acesta iese in evidenta prin productia foarte buna si curata. Avand in vedere genul pretentios abordat de Korn, este foarte dificila realizarea unui sound bun, dar si idiosincrasic.

Formatia reuseste acest lucru, ceea ce reprezinta un mare plus. Ca de obicei, ies in evidenta chitarele salbatice si sound-wall-ul creat de tot felul de picanterii electronice. Si tobele sunt remarcabile, contrazicandu-l pe David Silveria, fostul baterist al grupului, care a declarat ca formatiei actuale ii lipseste groove-ul.

In concluzie, „The Paradigm Shift” este o mare succes pentru Korn si marcheaza revenirea formatiei in randul stalpilor metalului alternativ contemporan.

Tracklisting:
1.     „Prey for Me”             
2.     „Love & Meth”       
3.     „What We Do”             
4.     „Spike in My Veins”       
5.     „Mass Hysteria”             
6.     „Paranoid and Aroused”             
7.     „Never Never”             
8.     „Punishment Time”             
9.     „Lullaby for a Sadist”             
10.     „Victimized”             
11.     „It’s All Wrong”


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*