După ce recent v-am prezentat un interviu cu cei de la Tableau Mort, am pus ochiul pe o altă formație din portofoliul celor de la Loud Rage Music: este vorba de clujenii de la Left Hand Path, proiect înființat în anul 2014, din care fac parte muzicienii Eduard Covaci (chitară), Atilla Szenasi (bas), Tamás Wagner (chitară), Jose Morales (tobe) și Cristian Aionese (voce). La jumătatea acestei luni trupa a lansat materialul eponim de debut, ocazie cu care am stat la o vorbă cu cei doi chitariști ai proiectului despre material într-un interviu ce poate fi citit mai jos.
Pentru că Left Hand Path a fost înființată în mai 2018 și puține sunt cunoscute, puteți să ne spuneți, pentru început, care este povestea din spatele proiectului
Attila Szenasi: Povestea a început în 2014, când l-am cunoscut pe Eduard Covacic, practic inițiatorul acestui proiect. El avea niște idei de piese și, prin destul de îndelungate insistențe din partea lui, am început să lucrăm împreună la a duce la un final acele idei. Apoi a început partea puțin mai complicată, adică aceea de a completa componența. Am colaborat cu diverși muzicieni, dar prima componență stabilă s-a definitivat undeva prin 2016, cu venirea lui José Morales la tobe și András Ádám la chitară. La scurtă vreme după asta, Edi a fost nevoit să își urmeze cariera profesională și drumurile l-au dus pe alte meleaguri, astfel că în locul lui a fost cooptat Tamás Wagner, la acel moment chitarist în Malpraxis și la voce a venit Cristian Aionese, tot din Malpraxis. Cu această componență, finală și actuală, au început primele cântări live și înregistrarea primului material discografic.
Cum a evoluat compunerea celor șase piese pentru materialul de debut eponim și care sunt mesajele pe care le transmiteți prin acestea?
Tamás Wagner: Unele teme muzicale au văzut lumina zilei încă prin 2014 cu Edi și Attila la cârma trupei, dar pot spune că materialul final constă în mare parte din compozițiile nebune de-ale lui András, la care apoi fiecare ne-am adus aportul, compunând părțile noastre. Am petrecut mult timp la sala de repetiții până când fiecare riff și-a găsit locul și s-a așezat structura fiecărei piese. Versurile de obicei s-au adăugat ulterior, și mesajele sunt variate, atingând subiecte precum atrocitățile pe care omenirea le comite împotriva mediului, lupte psihologice și chiar tulburări mentale, critică socială, până chiar și viziuni despre viitor cu influențe din lumea sci-fi, cum ar fi pericolele aduse de inteligența artificială din ce în ce mai avansată.
Sunteți cinci muzicieni cu o experiență vastă în trupe precum Malpraxis, Spiritual Ravishment sau Negură Bunget, printre altele. Cum ați reușit să găsiți un comun care v-a motivat să compuneți un material progressive, un gen care puțin a fost exploatat în formațiile în care ați mai lucrat?
Attila: În piesele noastre se regăsesc, după părerea mea, elemente din death metal, chiar și din black metal, pe alocuri, dar într-adevăr e altceva față de trupele prin care am cântat fiecare anterior. Chiar dacă fiecare are o anumită zonă muzicală preferată, ceea ce facem în Left Hand Path este ce Edi și, ulterior, András, au gândit în piese, ei sunt “vinovați” pentru partea mai progressive, iar prin cooptarea unor oameni cu experiență muzicală, cred că am reușit să includem și alte elemente în muzica noastră. Punctul comun, până la urmă, este faptul că suntem prieteni și cu toții deschiși spre o gamă mai largă de stiluri și spre un sound mai modern.
Coperta discului, după părerea mea, reliefează o paralelă între două lumi, dar interconectată într-un anumit punct. E ca un axis mundi, din care pornesc mai multe dimensiuni. Sperând că nu greșesc enorm, doresc să vă întreb care este legătura directă dintre imagine și piesele din material și cine s-a ocupat de crearea sa…
Attila: Conceptul coperții a venit ca urmare a logo-ului realizat de Tiron Costin, pe care l-am dorit a fi o „ambigramă”. Am inclus apoi acea dualitate, care se regăsește și în câteva piese, datorită faptului că am dorit ca imaginea de pe copertă să aibă un sens și dacă o întorci cu capul în jos. De design s-a ocupat Alexandru Daș. Am văzut câteva din realizările lui, ne-a plăcut foarte mult cum lucrează, așa că am apelat la el, iar rezultatul final este peste ce ne-am fi închipuit noi.
Cum a fost să lucrați cu Loud Rage Music pentru acest album? Care au fost plusurile și cum vedeți, în ansamblu, colaborarea cu această casă de discuri?
Tamás: Orice trupă își dorește ca muzica ei să ajungă la cât de mulți ascultători, ca povestea ei să devină cât se poate de cunoscută. Din afară nu se vede câtă muncă intră în menținerea unui site, unei pagini pe Facebook, etc. Nu se compară însă cu cât se lucrează la un label precum Loud Rage Music, iar rezultatele sunt pe măsură. Expunerea trupei a crescut extraordinar de mult în urma colaborării, am primit foarte mult feedback și suport, pentru care suntem foarte recunoscători. Pasiunea imensă al lui Adrian pentru muzica metal și scena underground se resimte în ajutorul pe care îl acordă trupelor semnate la Loud Rage Music – de la ușurarea producției albumului fizic, promovarea muzicii prin mediul online, și până la constantul contact cu presa. Pot spune că am simțit doar plusuri, și suntem foarte încântați de această colaborare.
Cât de greu este în 2019 să lansezi, ca proiect nou înființat, un material? Există, totuși, și avantaje, să zicem, față de acum zece ani?
Attila: Nu știu dacă neapărat lansarea unui material este grea, mai greu este procesul de creare al pieselor, cu zecile de modificări ulterioare, până când toată lumea este mulțumită și piesa poate fi înregistrată. Să nu mai vorbim de formarea unei componențe cu care să te apuci de acest lucru. La noi, cel puțin, asta a durat foarte mult, să ne strângem în formula asta, pentru a putea pune cap la cap toate ideile ce le aveam fiecare în parte. Avantajul față de acum 10-15 ani este că suntem toți în câmpul muncii, partea financiară pentru înregistrarea unui material fiind mai ușor de suportat. Pe vremea când eram elevi sau studenți, asta era foarte greu de realizat, fără ajutor din partea părinților.
Tamás: Eu aș adăuga doar că mă bucur că bugetul necesar pentru a putea produce niște înregistrări de calitate decentă este din ce în ce mai mic, iar accesul la material didactic pe subiect este nelimitat. Astfel, tot mai mulți pot tenta la a produce un demo, sau chiar și un material mai serios, atâta timp cât au suficientă creativitate, răbdare și voință. Avem o piesă pe album trasă aproape în întregime în colțișorul de studio din apartamentul meu, ceva ce acum 10 ani ar fi fost imposibil de imaginat, și financiar, și tehnic vorbind.
Unde credeți că se află, în acest moment, în România, mișcarea de progressive? Ce ne lipsește sau unde excelăm, după părerea voastră?
Attila: Cred că acest gen progressive are, din păcate, un public restrâns, cel puțin asta am observat eu la concerte. Poate nu avem suficiente trupe care să “antreneze” publicul pentru așa ceva, poate muzica este puțin mai greu de urmărit, nu aș putea spune exact, dar părerea mea este că lipsa unui public te cam poate descuraja. Asta cred eu că lipsește, din păcate, în general, în underground-ul nostru. Pe de altă parte, nici nu e ușor să cânți așa ceva, fără mult studiu și multă muncă. Doar așa poți excela, iar rezultatele, la un moment dat, apar, cel puțin noi așa ținem să credem.
Ce planuri aveți pentru următorul an? Avem șanse să vă urmărim live în viitorul apropiat?
Attila: Planurile noastre ar fi să ne promovăm albumul. Suntem în discuții pentru un turneu în toamnă-iarnă, unde vom încerca să includem cât mai multe orașe. Până atunci, avem concertul de lansare din Cluj, de pe 29 iunie, iar în luna iulie am fost invitați la Festivalul Rock la Mureș.
Lasă un comentariu