Lumina de la capătul… lumii: interviu cu My Dying Bride

235 vizualizări
Aaron Stainthorpe - My Dying Bride
Aaron Stainthorpe – My Dying Bride

Ultimii ani au însemnat pentru MY DYING BRIDE o pauză prelungită, iar pentru solistul vocal şi textierul Aaron Stainthorpe cea mai dură perioadă din viaţă. Între timp, fiica muzicianului a fost declarată vindecată de cancer şi noul album, „Ghost of Orion”, un monolit doom clasic şi plin de emoţie, a văzut lumina zilei. Stăm de vorbă la telefon cu un Aaron mult mai relaxat, despre durere, muzică şi efectul vindecător al artei.

Este cea mai lungă pauză pe care aţi făcut-o vreodată între două albume, cinci ani. Presupun că principalul motiv a fost experienţa personală dureroasă prin care ai trecut. A existat vreun moment când ţi-ai spus că „Ghost of Orion” nu va mai apărea?
Nu, am ştiut că la un moment dat o să iasă, dar nu eram sigur că o să fiu eu pe el. Andrew scrisese deja o parte din muzică, ceilalţi membri colaborau şi ei, exista activitate creatoare. Însă nu eram sigur dacă eu o să fiu solistul vocal sau dacă îşi vor lua un alt solist sau dacă nu cumva urmau să-l lanseze doar instrumental. Dar, din fericire, pentru că nu aveam un termen limită, am putut aştepta până când am fost eu pregătit. Aşa că am aşteptat până când a sosit momentul să mă întorc şi l-am înregistrat. Şi nici măcar atunci cei de la Nuclear Blast nu ne-au fixat un termen limită. Ne-au spus, « lucraţi la album şi când sunteţi mulţumiţi ni-l daţi ». Aşa că am stat mult la el şi a fost o vreme când m-am gândit că eu s-ar putea să nu apar pe el, dar nu s-a pus problema să nu-l lansăm.

Cum te-ai hotărât până la urmă să începi înregistrarea părţilor tale ?
A fost greu. Şi, de fapt, nu cred că eram pregătit. Fiica mea se simţea din ce în ce mai bine şi atunci nu mai trebuia să mă concentrez numai pe ea şi am putut să mă ocup şi de alte lucruri. Aşa că am început să mă ocup de muzică. Şi când am crezut că sunt gata, cred că de fapt nu eram, pentru că înregistrările au durat foarte mult. Nu simţeam trăirea, legătura cu muzica. Dar am simţit că trebuie s-o fac. Trebuie să contribui şi eu cu ceva, toţi ceilalţi au făcut-o. Am stat o veşnicie în studio, dar am perseverat, Mark Mynett, producătorul m-a ajutat foarte mult, Andrew m-a ajutat foarte mult. Au fost momente când mă duceam la studio, care era închiriat toată ziua, lucram două ore şi nu mai puteam, plecam. A fost o muncă grea şi nu a fost plăcut. Greu de înregistrat, acest album. Deci nu cred că eram pregătit să mă întorc, dar cu ajutorul celorlalţi am reuşit.

De data aceasta fiecare linie vocală are mai multe “straturi”, o armonie mai densă. În concert, nu crezi că va fi o problemă? Veţi cânta cu părţi întregistrate?
Ba da, probabil. Dar am dublat multe linii vocale, cam pe toate albumele. Este adevărat, de data aceasta am tras mult mai multe voci, pentru a obţine armonii frumoase şi un fel de atmosferă corală, care este minunată. Dar Mark Mynett este şi inginerul nostru de concert, deci o să găsească el o modalitate de a-mi pune vreun efect ciudat pe voce. Nu ştiu, nu am discutat încă despre asta. Dar am repetat “Your Broken Shore” şi “To Outlive the Gods” şi mi-am ales o linie vocală şi a mers foarte bine. Deci nu cred că vor fi probleme.

My Dying Bride
My Dying Bride

În ultima vreme aţi tot avut schimbări de componenţă. Mi se pare că Jeff Sionger aduce un element mai degrabă nou pentru My Dying Bride, balansul. Totdeauna părţile de tobe au fost solide la voi, dar acum au o tentă mai dinamică. A fost o decizie conştientă sau pur şi simplu este stilul lui Jeff, care se potriveşte cu muzica ?
E pur şi simplu stilul lui, pentru că, de fapt, nu l-am ales pe Jeff. Când Shaun, fostul nostru baterist, a plecat, Mark ne-a spus că setul de tobe al lui Jeff era deja în studio, pentru că înregistrase pentru cineva. Aşa că ne-a zis că îl aduce pe Jeff ca să stăm de vorbă şi să vedem dacă ne place de el şi cum lucrează. Şi Jeff a început în aceeaşi zi să înregistreze albumul pe care nici nu-l auzise până atunci. Mark ne-a ajutat. Am rămas fără baterist cu o zi înainte să începem înregistrările şi deodată ne-am trezit că Jeff, un tip pe care nu-l văzusem niciodată până atunci, bate la tobe pentru noi. Şi a făcut o treabă fantastică, iar acum o să ne însoţească şi în concerte. Un alt nou membru – e vremea să pornim din nou în turneu.

De ce nu cântă Neil Blanchet pe album? Era deja înregistrat când a venit el?
Da, era deja gata, el nu a auzit decât finalul procesului de mixare, pentru că i-am spus că va trebui să înveţe o parte din cântece. A venit şi ne-a spus că sunt epice, că îi place la nebunie sunetul. A venit un pic prea târziu, cu o lună sau două. E păcat, dar, în fond, la fel a fost şi pe ultimul album. Hamish a plecat înainte de înregistrări, aşa că Andrew a înregistrat toate chitarele. Calvin s-a întors chiar după ce terminaserăm înregistrările, deci nici el nu apare pe albumul anterior, cum nu apare nici Neil pe acesta. Dar Neil va cânta cu noi în concert, deci e bine.

Apropo, de ce nu au mers lucrurile cu Calvin?
Nu ştiu, cred că îi place foarte mult thrash-ul, îi plac lucrurile foarte rapide. Aşa că atunci când Andrew venea cu toate riff-urile acelea excelente de doom la sala de repetiţii, Calvin venea cu riff-uri mai spre thrash. Şi nici noi nu eram foarte încântaţi, nici Calvin, pentru că le cânta mai lent, ca să se potrivească cu My Dying Bride, iar nouă tot ni se păreau prea rapide. Deci cred că şi-a dat pur şi simplu seama că nu-i mai place doom-ul şi că nu asta vrea să facă în continuare. Aşa că şi-a văzut de drum, dar nu ştiu dacă are o trupă nouă sau un proiect nou.

Spune-mi te rog câteva cuvinte despre coperta făcută de Eliran Kantor. Este minunată, aproape ca un tablou al lui van Gogh sau al vreunui pictor flamand…

Ştiam copertele lui când mi-a trimis un e-mail acum câţiva ani. Doar că a luat legătura cu mine chiar când mi se îmbolnăvise fiica, aşa că i-am spus, “eu mă retrag o vreme, mai trimite-mi un mail peste vreo doi ani”.  Şi asta a şi făcut când a aflat că fiica mea se simte mai bine, când am făcut o declaraţie publică. Mi-a spus că şi-ar dori mult să lucreze cu noi, aşa că i-am dat versurile, numele albumului şi i-am spus, “Cunoşti istoria My Dying Bride, vezi ce idei îţi vin. Nu vrem nimic cu piroane şi sânge, demoni şi alte lucruri tipice pentru heavy-metal. Fă ceva despre care crezi că reprezintă My Dying Bride.” Şi a venit cu acea copertă. Cred că soţia lui i-a pozat. Mi se pare minunat şi cred că e rar, în zilele noastre, să ai un asemenea tablou făcut pentru tine, ca formaţie. Multă lume mă întreabă după ce tablou e făcută coperta şi se aşteaptă să răspund van Gogh sau aşa ceva. Nu, este un tablou făcut acum doi ani de un tip care trăieşte în Germania. E făcut pentru noi, mi se pare o operă de artă minunată şi cred că reprezintă muzica de pe album.

Ca textier, cred că ai abordat o temă cât se poate de personală pe “Tired of Tears”. Muzica a funcţionat ca un catharsis, te-a ajutat să-ţi exprimi durerea în această formă artistică?
Da, muzica joacă mereu acest rol pentru mine. A scrie este de fiecare dată un mod minunat de a te exprima când eşti un pic trist. Este o bună defulare, ceva în care să-ţi descarci sufletul. Nu am vrut să umplu tot albumul cu aceste trăiri foarte personale ale mele din ultimii doi ani.  Ar fi ieşit prea greu, prea întunecat, tot albumul ar fi fost atât de negru încât n-aş fi vrut să-l ascult niciodată şi nici să cânt vreo piesă în concert. Dar trebuia totuşi la un moment dat să scriu şi despre asta. Şi am ales să scriu “Tired of Tears”. Pentru că, vezi tu, cel mai bine scrii despre lucrurile pe care le cunoşti. Pe următorul album voi scrie poate un cântec despre asta şi voi continua să scriu despre această experienţă, însă de-a lungul anilor. Nu pot să insist prea mult într-un singur loc. Nu aşa funcţionează lucrurile pentru mine, nu m-ar ajuta. Celelalte cântece sunt tipice pentru My Dying Bride, un pic de religie şi tot restul. Pentru că dacă aş fi umplut tot albumul cu această trăire, ar fi fost un coşmar.

Crezi că experienţa dureroasă prin care ai trecut te-a făcut să fii un om mai bun, mai conştient de ceea ce ai şi trebuie să ocroteşti?
Da, categoric. Sunt mult mai relaxat şi nu cred că mă plâng prea mult zilele acestea. Tot felul de lucruri caraghioase de care eram nemulţumiţi, ca atunci când îţi pică netul  – urlam ca un idiot. Acum spun, “nu-mi pasă. A picat netul, şi ce dacă?” Acum ştiu ce înseamnă cu adevărat să ai griji, griji mari. Aşa că faptul că nu merge internetul sau nu-mi găsesc telefonul nu mai sunt motive de îngrijorare. Nu sunt decât nişte obiecte.

Aparent este un paradox şi cred că asta ne atrage, pe unii dintre noi, către această formă de artă: vorbeşte despre lucruri întunecate, dar îţi aduce o alinare când eşti într-o dispoziţie proastă, face cumva ca durerea să fie suportabilă. Ai şi tu lucrări muzicale sau poezii care te ajută’ să mergi mai departe în vremuri grele ?
Da, încă de când am început să ascult muzică, mi-am dat seama că muzica mai lentă, mai pasională, cu mai multă trăire mă atrage cel mai mult. Nu mă înţelege greşit. Îmi plac la nebunie Slayer şi Metallica şi acest gen de muzică, dar lucrurile mai lente, mai pline de emoţie m-au atras dintotdeauna mult mai mult. Îmi place foarte mult Dead Can Dance, îmi plac emoţiile puternice pe care ţi le transmite. Este genul de lucruri pe care vreau să le scriu şi eu şi cred că acest gen de muzică te ajută cu adevărat. Unii oameni, care nu cunosc scena, cred că doom-ul este foarte depresiv şi se întreabă cum poţi să asculţi aşa ceva, e îngrozitor, o să te deprime. Dar nu este aşa, ci dimpotrivă, mă face să mă simt foarte bine. Presupun că se întâmplă pentru că atunci când asculţi doom îţi dai seama că există şi alţi oameni care au trecut prin aceleaşi lucruri ca tine şi că nu eşti singur. E un sentiment de comuniune. Aşa că după ce ascult un album foarte lent mă simt revigorat şi plin de energie.

My Dying Bride
My Dying Bride

Ţin minte că acum mulţi ani, la Sibiu, ai avut şi o expoziţie foto şi că pictezi. Mai ai activităţi în domeniul artelor vizuale acum?
Nu foarte multe. Nu ştiu exact de ce, dar cred că în viaţă treci prin mai multe faze. Te pasionează ceva, creezi… Apoi eşti mulţumit cu ce ai realizat şi cauţi altceva. Am întrerupt activitatea şi cred că nu am mai creat nimic dinainte să se îmbolnăvească fiica mea, deci cam de patru ani. Pentru că nu fac nimic dacă nu simt un impuls, o necesitate. La fel e şi cu versurile. Uneori mă aşez şi îmi spun că simt nevoia să scriu ceva. Şi după o vreme îmi dau seama că aş exprima mai bine ce vreau să spun pe cale vizuală şi atunci mă opresc din scris şi pictez ceva. Ce am vrut să spun se transformă atunci în imagine, în loc de cuvinte. Iar alteori am în minte o imagine şi îmi spun că voi picta, dar nu-mi iese deloc, aşa că scriu şi deodată am o poezie. Nu există o reţetă. Te pui pe treabă şi vezi ce iese. Cum zilele astea sunt ceva mai relaxat, am început să simt din nou impulsul să mă ocup de artele vizuale. Pagina mea web are nevoie de o actualizare zdravănă, e îngrozitoare. Dar s-ar putea să-mi iasă ceva în următorii ani.

Sunteţi o formaţie care lansează periodic compilaţii. Sunt obligaţii contractuale sau este important pentru voi să păstraţi astfel legătura cu trecutul?
Nu avem practic nicio legătură cu compilaţiile. Casa de discuri ne spune că urmează scoată ceva. Poate fi un material aniversar. La ultima compilaţie, « A Harvest of Dread », ne-am implicat, pentru că a fost ca o biografie completă My Dying Bride. Am dat interviuri şi aşa mai departe, Andrew şi-a ales piesele preferate, eu le-am ales pe ale mele. Dar în privinţa celorlalte compilaţii, pur şi simplu apar, uneori suntem şi noi surprinşi când le vedem. Însă presupun că asta se întâmplă şi altor trupe, cu alte case de discuri. Pentru că între timp existăm de 30 de ani, presupun că Peaceville va lansa alte variante aniversare ale unor albume. Nu compilaţii, nu cred. Mereu vine aniversarea câte unui album şi casa de discuri lansează ceva cu care noi, trupa, nu avem prea mare legătură. Dar nu mă deranjează compilaţiile. De curând am început să ascult Ramones şi primul lucru pe care mi l-am cumpărat a fost o compilaţie, pentru că am vrut să aud câte ceva din tot ce fac, nu un singur album. Compilaţiile îşi au rostul lor.

Planurile voastre de turneu au fost afectate de carantină? Presupun că spectacolul din aprilie, de la Glasgow, este deja anulat, dar vara veţi mai concerta oare?
Nu aveam prea multe concerte planificate, dar nu ştiu ce se va întâmpla. Primul ar fi Graspop, în iunie. Este în aceeaşi zi cu Glastonbury, iar Glastonbury a fost deja anulat. Mi-ar plăcea la nebunie să cântăm vara aceasta, dar nu cred că vom scăpa de virus aşa de repede. Bănuiesc că toate festivalurile din vară vor fi anulate. Poate reuşim să cântăm în concert spre sfârşitul anului, ar fi minunat.

Chiar speram să vă văd la Sibiu…
Ar fi minunat dacă toate aceste concerte nu s-ar anula pur şi simplu, ci s-ar amâna cu un an. Să se organizeze în aceeaşi zi, în 2021.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*