Maximum Rock Festival se amână pentru 2021

655 vizualizări

Comunicat de presă:

Am așteptat și am sperat până în ultimul moment că nu va fi nevoie să luăm această decizie, dar situația actuală ne obligă să amânăm Maximum Rock Festival pentru anul viitor.

Sănătatea și siguranța voastră au fost și vor fi întotdeauna prioritare pentru noi, de aceea susținem măsurile luate de autorități pentru a stopa pandemia de Covid 19, atât din România, cât și din întreaga lume.
În calitate de organizatori, urmăm îndeaproape toate indicațiilor instituțiilor abilitate.

Prin urmare, trebuie să vă anunțăm că ceea ce s-a dorit a fi o revenire în forță pentru Maximum Rock Festival va trebui să mai aștepte până în vara lui 2021. Da, festivalul se amână, nu se anulează, pentru că Maximum Rock Festival a fost creat și crescut din pasiune pentru muzica rock / metal.

Noua perioadă este fixată deja în luna iunie, însă aceasta va fi comunicată oficial în următoarele zile. Este foarte important să știți că în această perioadă s-a lucrat intens pentru ca toate formațiile anunțate pentru anul acesta să confirme participarea pentru ediția 2021 a festivalului.

Abonamentele achiziționate pentru ediția 2020 rămân în continuare valabile pentru ediția din 2021, și mai mult, cei care din diferite motive nu pot ajunge la ediția din 2021 pot folosi acest abonament pentru ediția 2022.

Revenim în câteva zile cu data oficială și trupele confirmate.

Suportul si pasiunea voastră ne sunt vitale pentru noi ca și organizatori, mai ales în această perioadă grea încercată pentru industria entertainment.

Vă mulțumim și aveți grijă de voi, astfel încât să ne revedem cu bine în 2021!

Echipa Maximum Rock

*****

Reamintim că Maximum Rock Festival era programat în perioada 13-14 iunie 2020 la Arenele Romane din București, iar formațiile confirmate sunt menționate în afișul oficial de mai jos.

Maximum Rock Festival – Facebook

Maximum Rock Festival 2020


1 Trackbacks & Pingbacks

  1. Maximum Rock Festival postponed for 2021 - Din Intunerec

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*