Metallica – „Hardwired… To Self-Destruct” / nota: 9

Era nevoie ca Metallica să scoată un album atât de complet în a descrie multiplele faţete ale trupei. Şi doar Metallica putea scoate un disc ca „Hardwired… To Self-Destruct”, un fel de sinteză a stării rock-ului celui mai clasic după ce a trecut peste el furtuna thrash.

Cercul se deschide cu „Hardwired”, care nu este propriu-zis un cântec de sine-stătător, ci introducerea thrash cu accente aproape punk a acestei mini-epopei. Şi de aici încolo, am pornit: teme recognoscibile, riff-uri furioase, pasaje lungi în tempo mediu şi tocmai când lucrurile încep să devină repetitive, un bridge sau un solo pentru stropul de diversitate necesar. S-a vorbit mult despre o întoarcere la rădăcini şi e drept că piesele lungi şi o anumită cruzime regăsită amintesc de perioada „Ride the Lightning” – „…And Justice for All”, însă la o ascultare mai atentă remarci că a fost bine însuşit şi tot bagajul stilistic „Load”: balansul unor teme tocmai bune la drum lung („Now That We’re Dead”), pasajele de rock clasic, cu acea disperare îndârjită tip „Bleeding Me” („Halo On Fire”) sau solo-ul bluesy peste o melodie apăsătoare pe care un bridge extrem de inspirat o scoate parcă la lumină („ManUnkind”).

Una peste alta,  riff-urile se îmbină în compoziţii foarte solide, organice, lucru la care contribuie şi sunetul care surprinde exact esenţa construcţiilor sonore de un firesc rar întâlnit. S-a spus şi că „Hardwired… To Self-Destruct” este ce ar fi trebuit să fie „…And Justice for All” şi dacă afirmaţia trebuie cu siguranţă nuanţată – mai ales, repet, în lumina inconturnabilei influenţe a perioadei „Load” – în ceea ce priveşte basul e cu siguranţă adevărată. Cu stilul lui foarte exact ritmic şi în acelaşi timp fluid, ca un fel de Lemmy trecut prin şcoala funk, Robert Trujillo se înscrie abia acum cu siguranţă în istoria sonoră Metallica, la care contribuie şi cu armonii vocale percutante („Moth Into Flame”, „Spit Out the Bone”).

Vocea lui Hetfield are tendinţa de a explora registrul ei ceva mai înalt, cu accente insinuante şi crude, Kirk Hammett s-a concentrat doar pe solo-uri şi, deşi regretă absenţa din lista compozitorilor, rezultatul e şi aici foarte coerent. Scăpat de boala analizei, pot spune că demult nu am mai ascultat un album la care să simt nevoia să ridic pumnul în aer şi să izbesc cu el în masă.

Fiecare piesă merită atenţie, pe cele mai multe se simte clar din ce direcţie vin („Dream No More”, de pildă, este un fel de „Sad But True” meets „The Thing That Should Not Be”), dar niciuna nu cade în autoparodie. Iar cercul se încheie cu o nouă izbucnire thrash – „Spit Out the Bone” – punând capăt unui album pe care puţini îl mai aşteptau de la Metallica. Hetfield-Ulrich-Hammett-Trujillo la apogeu!

Tracklist

Disc One

  1. Hardwired
  2. Atlas, Rise!
  3. Now That We’re Dead
  4. Moth Into Flame
  5. Dream No More
  6. Halo On Fire

Disc Two

  1. Confusion
  2. ManUNkind
  3. Here Comes Revenge
  4. Am I Savage?
  5. Murder One
  6. Spit Out The Bone

https://open.spotify.com/album/4kizef5du9TgAGfNhWbKmt


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*