Myrath la București și Brașov, prima categorie de bilete este SOLD OUT!

173 vizualizări

Prima categorie de bilete la ambele concerte Myrath din România, earlybird, este sold out! De astăzi găsiți biletele din categoria presale la 69 de lei! Pentru concertul din București, Quantic, 28.02.2020 găsiți bilete aici, iar pentru Brașov, Rockstadt, 29.02.2020, aici.

Iată că în 2020 încheiem iarna cu două concerte călduroase: MYRATH revine în România pentru a susține două concerte memorabile în București și Brașov alături de un invitat special: Eleine.

Cei ce vor achiziționa bilete până pe data de 31 octombrie, intră automat în tragerea la sorți pentru a câștiga un tricou Myrath semnat de toți membrii formației! Va exista un câștigător pentru concertul din București și unul pentru concertul din Brașov. Chiar dacă Myrath ne vizitează la finalul iernii, frigul va mai dura, iar acest tricou este perfect pentru a vă ține de cald și, evident, o amintire fără egal!

Cu un stil propriu de progressive metal îmbinat cu influențe orientale, incredibil de personal chiar, Myrath a devenit încet-încet una dintre cele mai fascinante formații de pe scena internațională, iar acum revin în România. Aducând împreună influențe progressive și ritmuri catchy, ultimul lor album, „Shehili”, combină muzica arabă și bucăți groovy din „Tales Of The Sands” (2011) cu aranjamente muzicale lucrate cu grijă și structuri intrigante din cea mai recentă operă, „Legacy” (2016).

Inovativ și totuși fidel sunetului specific Myrath, „Shehili” îndrăznește să stabilească un contrast între melodii vesele și versuri extrem de bine gândite, dar triste. Acest aspect se poate observa cel mai bine în „Dance”, piesă care spune povestea „unui dansator sirian care primește amenințări cu moartea de la Isis, dar a ales să continue să danseze, chiar dacă asta însemna să danseze printre ruine și morminte”, așa cum spune Zaher Zorgati. „Țelul muzicii noastre este să inducă fericire și bucurie, să fie un tribut pentru cei care refuză să cadă sau să se oprească din a spera, chiar și într-o lume plină de ură și incertitudine.”

Departe de clișeele care se regăsesc la multe formații metal moderne,”Shehili”, deși produs cu o grijă extraordinară, păstrează o aromă organică și naturală. Tobele au fost înregistrate în Hamburg, Germania, de Eike Freese (Deep Purple, Gamma Ray), părțile de vioară – datorită chiar Orchestrei Simfonice din Tunisia – au fost trase în Tunis, iar restul albumului a fost înregistrat de Kevin Codfert care s-a asigurat că absolut fiecare notă și-a găsit locul.

„Shehili” a fost produs cu pasiune și o deosebită atenție la detalii de trei producători: Codfert, Freese și Jens Bogren (a mai lucrat și la „Legacy”), astfel fiecare piesă a primit cel mai bun tratament.
Acum, ce înseamnă „Shehili” vă întrebați? Acest cuvânt arab enigmatic și poetic e numele unui vânt antic care vine tocmai din dunele Saharei. Atingerea blândă a unei brize care-ți șoptește legende la ureche și-ți deschide calea către vise… N-aveți de ales, trebuie să ascultați aceste minunate melodii și să vă pierdeți în ele.

Cu simfonii armonioase, heavy metal și un show live captivant, Eleine a devenit una dintre cele mai apreciate formații metal tinere care oferă un spectacol ce nu trebuie ratat. Încă de la lansarea albumului de debut în 2015 și al doilea album, „Until The End” în 2018 care s-a aflat pe locul 1 în topurile de vânzări suedeze, au fost ocupați cu turnee europene, în Japonia și Marea Britanie ca headlineri, dar și ca support act pentru formații ca W.A.S.P., Moonspell sau Arch Enemy.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*