Myrkur: videoclip nou și primele detalii legate de viitorul album

Album nou Myrkur
Photo By Shawn Brackbill
384 vizualizări

Proiectul finlandez MYRKUR al compozitoarei Amalie Bruun va lansa un nou album de studio în primăvara acestui an. Primele detalii legate de album, împreună cu primul single extras de pe acesta, „Ella”, pot fi găsite mai jos.

Noul material discografic se intitulează „Folkesange” și va fi lansat în data de 20 martie 2020, via Relapse Records. Coperta discului, alături de tracklist-ul complet, pot fi găsite în detaliu mai jos. Potrivit casei de discuri, Bruun și-a descris călătoria spre centrul culturii scandinave, acesta fiind unul dintre momentele care i-a marcat propria copilărie. Rezultatul este „Folkensange”, care lasă în spate influențele black-metal, și se îndreptă mai mult spre folkul tradițional.  

În legătură cu noul single, „Ella”, Bruun explică faptul că acesta este rezultatul a ani de studii, exersare și ascultare a muzicii folk tradiționale nordică. „Aceasta este versiunea mea pentru o piesă new-folk, cu rădăcini plantate în istorie și în trecut. Aceasta este oda mea pentru omenire și pentru conexiunea noastră cu natura.

„Acum trei ani am decis să public un video în care am cântat o piesă veche folk scandinavă la o harpă. După acest moment, am realizat că trebuie să compun un album în acest univers. Și alte persoane și-au dorit ca eu să fac acest lucru. Am început să aleg anumite melodii, să le reinterpretez, și să creez propriile mele versiuni”.

Myrkur revine în line-up-ul ARTmania Festival și își va susține mult așteptatul concert în cadrul ediției aniversare.

Myrkur, termen care se traduce prin „întuneric” în islandeză, este numele proiectului muzical de black-metal și alter ego-ului artistei și fotomodelului danez Amalie Bruun. Născut din tenebrele scandinave, Myrkur combină intensitatea brută a energiei masculine cu tonalitățile black metal și cu muzicalitatea sofisticată și delicată pe alocuri a vocilor feminine. Albumul de debut, „M” (coprodus cu Ulver, în colaborare cu membri din Mayhem, Nidingr și Arch Enemy), a adus Amaliei Bruun premiul pentru „Cel mai bun album hard rock” la Gaffa Awards, în 2015, premiul pentru „Trupa anului” și cel pentru „Metal album of the Year” la competiția High Voltage Awards. A fost îndelung lăudată de critica de specialitate (Steppeulven – Asociația Daneză a Criticilor Muzicali), a avut turnee alături de nume cunoscute, precum Behemoth sau Opeth și a urcat pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri, ca: Hellfest, Graspop sau Wacken Open Air Festival.

Cel de-al doilea album al artistei, „Mareridt” („coșmar” în daneză) reprezintă o intensă juxtapunere a întunericului cu lumina, tradusă în tonalități, ritmuri și sunete intense, ce i-au adus premiul pentru „Albumul Anului” în cadrul galei „Golden Gods Ceremony”, organizată de Metal Hammer.

Tracklist:

1 – Ella

2 – Fager som en Ros

3 – Leaves of Yggdrasil

4 – Ramund

5 – Tor i Helheim

6 – Svea

7 – Harpens Kraft

8 – Gammelkäring

9 – House Carpenter

10 – Reiar

11 – Gudernes Vilje

12 – Vinter


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*