Ozzy Osbourne live în 1983 (pro-shot video)

321 vizualizări

„Bark At The Moon”, al treielea album solo al lui Ozzy Osbourne iese în lume în 1983, iar cei mai tineri vor putea vedea acum atmosfera concertelor chiar din acel an, datorită câtorva cadre pro-shot răsărite de cine știe unde, filmate la Glen Helen Pavillion din San Bernadino, California.

Nu e tot concertul, dar cu siguranță una dintre cele trei piese se află printre preferatele voastre. Mai jos puteți asculta „Crazy Train”, „Suicide Solution” și „Iron Man” de la Black Sabbath.

Prima bucată muzicală nouă din ultimii 10 ani ai carierei solo a lui Ozzy Osbourne, „Under The Graveyard” este acum gata de ascultat și reascultat! Extrasă de pe viitorul album al cântărețului, piesa e o baladă care urcă treptat spre un heavy metal memorabil. „Ordinary Man” se va lansa via Epic Records în prima parte a anului 2020. A fost înregistrat în Los Angeles, iar la instrumente îi avem pe producătorul Andrew Watt la chitară, Duff McKagan (Guns N Roses) la bass și Chad Smith (Red Hot Chilli Peppers) la tobe.

Acest album a fost un cadou de la cea mai mare putere a mea, spune Ozzy. E o dovadă pentru mine că n-ar trebui să renunțăm niciodată.

Ultimul album solo al lui Ozzy a fost lansat în 2010, dedicându-și timpul formației Black Sabbath și promovării noului material discografic „13”, dar a avut și câteva concerte solo, iar ultimul an a însemnat doar tratamente, recuperări, amânări de turnee și stat acasă.

Totul a început când Kelly (Osbourne, fiica lui Ozzy) a venit la mine și mi-a zis ‘Vrei să faci o piesă cu Post Malone?” și-am zis „Cine naiba e Post Malone?” M-am dus acasă la Andrew (Watt) și-a zis că terminăm repede. După ce-am făcut piesa aia, mi-a zis ‘Vrei să începi un album?’ I-am spus ‘Asta ar fi minunat, dar mă gândesc că nu vreau să stau într-un subsol 6 luni’ și într-un timp destul de scurt am terminat. Duff și Chad veneau și mai cântam pe timp de zi, iar pe seară eu lucram la piese. I-am zis înainte lui Sharon că ar trebui să fac un album, dar în gând îmi ziceam că n-am destulă putere. Dar Andrew a reușit s-o scoată din mine. Chiar sper că oamenii care vor asculta albumul se vor bucura de el pentru că mi-am pus tot sufletul si toată inima în el.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*