Rob Zombie: „albumul e gata, încercăm să ne dăm seama cum să-l lansăm”

66 vizualizări

Într-un interviu pentru Revolver, Rob Zombie a vorbit despre al șaptelea album de studio, noul său film „3 From Hell”, atitudinea de rockstar și altele. A recunoscut că albumul e gata, dar trebuie să-și dea seama cum să-l lanseze.

„E gata, încercăm să ne dăm seama cum să-l lansăm și să ne ocupăm de asta în timpul turneului. Cu un album, chiar dacă MTV și toate conceptele astea vechi s-au dus, tot trebuie să faci o grămadă de materiale video pentru că așa ajung oamenii la muzica ta. Trebuie doar să găsim timp să facem toate astea.”

Rob Zombie și Marilyn Manson se află momentan în timpul turneului Twins Of Evil (început pe 9 iulie), iar Rob a confirmat că nu va cânta nimic nou la concertele stabilite. „În primul rând, nimeni nu vrea să meargă la concerte și să audă piese de care n-au habar,” spune el. „Nimeni – și dacă spun că vor, vorbesc prostii. În al doilea rând, toată lumea o să-l filmeze și o să-l pună pe YouTube și încep să judece fără să aibă vreo idee despre ce e vorba. Când dăm drumul pieselor, o facem perfect: albumul, coperta, clipuri și bla, bla, bla.”

Despre atitudinea de rockstar, Rob Zombie spune: „Depinde ce înțelegi prin atitudine și la ce te referi. Ceea ce consider eu cel mai important este să fii pe bune și pot să-mi dau seama de asta imediat. Când l-am văzut prima dată pe Manson, am zis „Da, e pe bune!” Eddie Vedder, Kurt Cobain, David Lee Roth – nu contează genul, poți doar să vezi omul ăla și să zici „Oh, ăsta chiar e pe bune.” […] Văd oameni si sunt ceva de genul ‘foarte frumos joc ai tu aici’, dar totul e fals și controversat și atitudinea e pur și simplu aiurea. Deci, pentru mine, înseamnă a fi real. Nu contează ce muzică faci. Dacă e Favor Flav sau Johnny Cash, poți să-i vezi pe amândoi și să zici, ‘da, e pe bune.'”

De asemenea, Rob nu consideră că ideea de distrus camere de hotel, droguri și alcool e ceea ce defintește un rockstar, ci ceea ce se întâmplă când urcă pe scenă.

Anul acesta apare finalul trilogiei horror „3 From Hell”, o serie de filme pe care Rob a început-o în 2003 cu „House of 1000 Corpses”, a continuat în 2005 cu „The Devil’s Rejects” și o va finaliza în septembrie 2019.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*