Robert Turcescu – viata de rocker a unui VIP

1.199 vizualizări
Robert Turcescu s-a nascut in data de 3 mai 1975 la Pitesti, este jurnalist, realizator de emisiuni TV si radio: „Romania in direct” si talk show-ul “100%”.  A debutat in presa in 1993 la Curierul National, dar isi gaseste vocatia la radio, prima data la Radio Total, care il propulseaza spre celebritate, apoi la EuropaFM, unde realizeaza o emisiune foarte populara, „Romania in direct”. A debutat in 2000 cu romanul “Dincolo” si este autorul a doua volume de publicistica, “Dans de Bragadiru” si “Fiare Vechi”, editate de Polirom si vandute in peste 20.000 de exemplare fiecare.

Nu foarte multa lume stie ca Robert Turcescu a scris si la Pop Rock & Show, mai mult, a activat intr-o trupa rock – Kapela din Pitesti, cu care a scos si un material discografic intitulat “Rock My Way”.

In interviul ce urmeaza puteti afla mai multe din viata de rocker a acestui jurnalist.

Intalnirea cu muzica rock

Iti mai aduci aminte cum te-ai indragostit de muzica rock? A existat o formatie din Romania sau una straina care sa iti insufle aceasta pasiune?
Povestea nu este foarte complicata si nici originala, iar cei care au frati sau surori mai mari stiu cum sta treaba. Eu am o sora cu sase ani mai mare decat mine care a avut o influenta covarsitoare asupra mea. In momentul cand sora mea a descoperit muzica rock si a inceput sa mearga pe la concertele formatiilor Iris, Holograf, Compact impreuna cu gasca ei sau sa aduca discuri vinil acasa , volens nolens am fost si eu inconjurat de aceasta muzica. Unele formatii mi-au placut, altele nu si trebuie sa mentionez ca am fost incantat de muzica celor de la Compact sau de unele piese de la Holograf, insa momentul cand practic am fost fascinat de muzica rock a fost atunci cand am ascultat discul “Iris II”. Atunci am spus … oopss, ia uite cum suna chitara aia… Dupa asta, prin 1986 aveam o vecina de bloc al carui tata lucra pe o platforma de foraj si care la un moment dat, dupa ce si-a vizitat tatal afara, s-a intors in Pitesti cu discul “Black in Black” al celor de la AC/DC. Pentru mine acest album a fost un soc. Pana atunci eu mai cantam la chitara diferite piese folk, dar in momentul acela m-am topit dupa chitara lui Angus Young. Am devenit fanul lui si multi ani de zile am tinut un poster imens cu el in camera mea. Mi-au ramas la suflet cei de la AC/DC. Dupa acestia am descoperit si alte trupe, m-am intalnit cu alti oameni care aveau aceleasi pasiuni si cu care povesteam despre aceste lucruri. Era o perioada in care nu exista internet iar informatia circula mai mult din gura in gura sau cu ajutorul a catorva reviste straine care ajungeau cu greu pe la noi. Circulau tot felul de legende despre Iron Maiden, Metallica, Kiss, ceea ce facea sa fim si mai atrasi de aceasta muzica.
 
Mai mult… am avut un mare noroc sa avem la Casa de Cultura din Pitesti o persoana care facea auditii rock in acea perioada a comunismului. Aduna intr-o camera pasionati ai muzicii rock si prezenta diferite noutati de pe casete VHS. Acolo am vazut marile concerte ale acelei perioade. Normal ca si aceste auditii ne-au format intr-o oarecare masura. Cam asa am luat eu contactul cu muzica rock…
 

Kapela


Pe vremea regretatului nu existau la noi reviste de rock, iar cele straine ajungeau foarte greu in tara. Atunci cand iti cadea una in mana te atrageau automat pozele in care vedeai vestimentatia artistilor. In ce masura crezi ca look-ul artistilor straini are un cuvant de spus pentru cei care incep sa asculte muzica rock sau chiar si pentru formatiile tinere de la noi?
Imi aduc bine aminte… eu nu m-am incarcat de lanturi sau geci de piese, dar cred ca nu exista rocker care sa nu-si doreasca la un moment dat o geaca de piele sau o bratara cu tinte… Acum mai nou se poarta tatuajele, unii isi pun cercei mai peste tot. E normal sa incerci sa-ti copiezi idolul, chiar si prin vestimentatie. E foarte importanta imaginea si vestimentatia unui artist. Daca e sa ne referim si la muzicienii din Romania, unii dintre ei – chiar foarte buni, intra pe scena cu acelasi tricou cu care a venit la concert, poate e putin transpirat sau mototolit si chiar daca spui ca la urma urmei te intereseaza ce canta, nu poti trece cu vederea peste spectul vestimentatiei. La urma urmei e vorba si de respectul fata de public, ca sa nu vorbim de grija pe care trebuie sa o ai fata de imaginea ta. Afara e o industrie cand vorbesti despre vestimentatie, la noi artistii nu investesc in asa ceva, cu foarte mici exceptii. E dureros sa stai langa un artist despre care ai o impresie foarte buna, dar sa constati ca e neglijent imbracat, oameni care nu-si dau seama ca pot deveni niste idoli.

Primul contact cu presa

Pentru multi, “Metronom” inseamna emisiunea rock de la Radio Europa Libera. Stiu ca pentru tine inseamna mult mai mult: a fost primul
contact cu presa rock.

Am facut o revista la un moment dat, in perioada ultimului an de liceu si deoarece Cornel Chiriac (n.r. cel care realiza emisiunea Metronom) s-a nascut in Pitesti, i-am dat numele acelei emisiuni. O tipaream pe banii nostri, scriam in ea tot soiul de lucruri interesante despre muzica rock si despre framantarile noastre. Imi aduc aminte ca revista venea de la tipografie pe coli mari iar noi le taiam si le capsam. Aveam undeva pe la 2.000 de exemplare si era o munca titanica. Nu a avut o viata foarte lunga revista deoarece noi pregateam materialele,  o dadeam la tipar, insa cand era vorba sa o scoatem la vanzare era o treaba dificila. O mai vindeam pe la concertele trupei Kapela, formatie in care activam in aceea perioada. Revista aceea a fost pentru mine primul contact cu presa.

Kapela – mai mult decat o pasiune de o vara


Ajungem si la Kapela: Robert Turcescu – chitara, voce (lider); Iani Iconaru – tobe, voce; Bogdan Giurea – chitara si George Badea – voce, bas.  Cum ai reusit sa pui bazele acestei trupe, a fost prima trupa de rock in care ai activat?

Kapela
 
Am mai avut niste incercari cu alte trupe, dar Kapela a fost proiectul pe care mi l-am asumat impreuna cu Bogdan Giurea (n.r. chitaristul trupei), care inca mai canta si astazi. Povestea trupei Kapela s-a nascut foarte natural: eram o gasca de rockeri, ne luam chitarele in spate si ne intalneam undeva intr-un parc din Pitesti intr-un loc numit “La salcie”. Ne adunam 10 – 20 de insi si toata ziua cantam la chitara. Fiecare venea cu ce a mai scos de pe un disc, ba cu un Phoenix, ba cu un Holograf sau Iris, Metallica sau alte trupe. Sa vezi ce “batalie” a fost intre chitaristi, care scoate cel mai bine o piesa. Nu existau partituri, totul era dupa ureche. Nu existau nici CD-uri, numai casete si le frecai de 1.000 de ori ca sa asculti un pasaj. La un moment dat a venit o persoana cu o clapa… Cine? Pai tocmai Bobby Stoica de la Voltaj, cel care compune astazi toata muzica formatiei… La un moment dat cineva a venit cu o idee: ce-ar fi sa facem o trupa? Si cum se intampla in marea majoritate a cazurilor: gasesti pe unul care spune ca stie sa bata la tobe, dar care se dovedeste a fi o catastrofa, unul care stie la chitara dar trece la bas unde e afon, dar incepe sa invete, o clapa si cineva care isi asuma sa faca voce. Cam asa s-au nascut majoritatea trupelor, asa a fost si la noi. Usor, usor inveti si daca vrei si esti perseverent ajungi sa faci o trupa cu care sa te prezinti la diferite evenimente, festivaluri, unde te intalnesti cu alte gasti, socializezi, discuti despre instrumente si mai furi meserie de la unul-altul…   De la un nivel de amator incepi sa cresti sa ajungi unul semiprofesionist, sa investesti in instrumente si totul devine mai mult decat o pasiune de o vara.
 
De ce Robert Turcescu liderul formatiei? Are ceva innascut in el pentru a fi lider?
Adevarul e ca intotdeauna mi-a placut sa ma implic in proiecte, dar nu ca vioara a doua. Daca se poate sa fiu primul e absolut OK. Pentru mine locul 2 nu exista. Nu e vorba de orgoliu, e vorba de tinta. Daca pleci de la inceput cu ideea ca trebuie sa ajungi macar pe locul 2 sau 3 cu siguranta nu castigi. Eu plec de la ideea ca trebuie sa fiu primul si fac tot posibilul sa ajung acolo. Ce se intampla pana la final, atunci cand tragem linie, e cu totul altceva. Povestea cu liderul cred ca vine si de la cum sunt eu: sunt foarte chibzuit, uneori tipicar si mi-a placut rigoarea putin militareasca, in schimb colegii mei au fost preocupati mai mult de latura artistica, creativa. Cineva a trebuit sa-si asume si partea “administrativa” a trupei, de organizare, asa ca mi-am asumat-o eu.
 
De ce Kapela si nu un alt nume?
Ne-am gandit mult ce nume sa punem la trupa. Era la moda nume de trupa care aveau un “x”, “y” sau “k” in ele. Eram la o ora de germana prin clasa a X – XI-a cand am vazut cuvantul Kapelle ce inseamna orchestra. Initial ne-am gandit ca numele sa fie Kapelle, dar suna prost asa ca s-a ajuns la Kapela. Cam asta e povestea… mi-a placut si cum suna, ne-am facut si un logo dragut…
 
Pe vremea regretatului era foarte dificil sa scoti un material discografic ROCK, iar dupa revolutie chiar daca exista o alta situatie, singura casa de discuri, Electrecord, nu se prea agita sa promoveze aceasta muzica… Cu toate acestea,  in 1995 ati reusit sa inregistrati cu Kapela un disc numit „Rock My Way… Cum s-a ajuns la aceasta realizare?

Este meritul unui om pe care l-a avut Electrocord-ul si care era mai altfel decat gasca de acolo, si anume Niki Constantinescu. Asa cum era el, cu bunele si cu defectele lui, se ocupa de trupele rock. Niki venea pe la festivaluri, dadea premii de la Electrecord si facea diferite compilatii pe vinil-uri, intr-un cuvant era destul de atent la acest fenomen, la noul val. Imi aduc aminte ca dupa diferite premii castigate la festivaluri, aparitii la emisiunile lui Petre Magdin si inregistrarile audio la Migas Real Compact, difuzarea unor piese la radiouri, a venit o propunere din partea lui (n.r. Niki Constantinescu). Consider ca era una fireasca la cum mergeau lucrurile. Pentru noi a fost o provocare imensa. Daca ma uit acuma in urma sunt convins ca materialul se putea face mult mai bine. Nu aveam habar de ce insemna o inregistrare. Am intrat in studioul de la Electrecord unde Fredi Negrescu ne-a spus: uite, asta e masa de mixaj, aici va faceti sunetul si aici va inregistrati. As putea spune ca acest album este mixat de basistul nostru, George Badea, care era regizor la o televiziune din Pitesti si care stia ce e acela mixer, dar in rest… de la televiziune la un studio de inregistrari e o cale lunga…   In existenta mea albumul “Rock My Away” e o borna, un lucru de care sunt foarte mandru indiferent ce ar zice unii sau altii care il asculta.

 
Daca ar fi acum sa-i faci o reclama acestul album cum ar suna?
  … cu siguranta m-as folosi de brand-ul Turcescu… poate ceva de genul: ce nebunii facea Turcescu in urma cu multi ani…
 
Cred ca am trezit multor persoane, amatoare de rock si nu numai, interesul pentru piesele Kapela. Cateva cuvinte despre stilul formatiei…
Noi am plecat de la heavy metal si usor am migrat spre zona thrash metal, poate spre zona Metallica, Megadeth, doua trupe care ne placeau foarte mult. O schimbare majora s-a produs in momentul in care nu am mai vrut sa fiu solist vocal. Eu avand un ambitus destul de inalt nu mi se mai potrivea vocea, asa ca a trecut basistul si la voce. S-a decis ca piesele sa nu mai fie cantate in limba romana, ci in limba engleza.
 
Gasim la ora aceasta pe internet piese cu Kapela?
Spre surprinderea mea am intalnit multe persoane care m-au intrebat unde gasesc piesele Kapela… O sa fac in perioada urmatore o sectiune pe blogul meu (n.r.  http://www.turcescu.ro/ ) in care voi introduce cateva piese in format mp3. Albumul il am deja in format digital, trebuie doar putin timp pentru a-l urca pe internet integral sau macar o parte din el.
 
Iti mai aduci aminte cand ai urcat ultima data pe scena cu Kapela?
Cred ca a fost undeva in Pitesti, in formula cu George Badea  la bas, dupa care acesta a plecat in Canada, l-am inlocuit la un moment dat cu un alt solist vocal si basist, Costi Tanasescu, care a ramas si dupa ce eu m-am retras din trupa. Kapela a mai rezistat putin timp dupa care numele trupei s-a transformat in Tentatii. Nu a fost o despartire durereoasa de trupa, una cu lacrimi… cred ca a fost un capat de drum. Undeva prin 1996, cand s-a produs separarea de trupa am ajuns la concluzia ca acest proiect nu mai prezinta o prioritate pentru mine. Piata muzicala din Romania era dominata de Andre si alte trupe de gen, aparuse Costi Ionita, incepea sa infloreasca maneaua si am constatat ca nu putem evolua.

„Sa fii amator cu dorinta de a deveni profesionist nu poti”


In 1996 era la un an dupa ce ati scos albumul “Rock My Way”. Aceasta reusita importanta nu v-a dat un impuls sa va doriti mai mult?


Daca e sa recunosc, pot spune ca inregistrarea albumului m-a speriat un pic: mi-am dat seama cat de dificil este sa fii un muzician foarte bun.Nici unul dintre noi, din pacate, nu avea studii muzicale si lucrul acesta conta, se simtea si la sala de repetitii, insa cel mai mult am simtit-o in studio. Una era sala de repetitie si alte era studioul. Noi eram, sa spunem asa, autodidacti. In studio, dupa ce am tras sectia ritmica si am pus metronomul am constat ca sunt pierderi de tempo. Cand trebuia sa tragem chitara ne ingrozeam si numai atunci ne dadeam seama cat de grava e o incetinire de tempo. Ne-am dat seama ca sunt doua variante: fie faci “meseria” asta foarte serios, fie admiti ca mai sus nu poti ajunge si atunci te lasi… Sa fii amator cu dorinta de a deveni profesionist nu poti.

 
Ti-e dor de scena? Cu ceva timp in urma ai urcat pe scena la un concurs de muzica pentru corporatisti. Care a fost senzatia?
Da, a trecut ceva timp de la ultimul concert cu Kalepa… Am mai aparut intr-un concert cu Voltaj in urma cu vreo doi ani si am mai urcat odata pe scena cu Taxi. La concursul acesta pentru corporatisti s-a intamplat o treaba excelenta. Pe scurt: eu predau niste cursuri de comunicare si oamenii de acolo, dupa absolvirea cursurilor doresc sa iasa putin din mediul acela corporatist, doresc sa se intoarca din cand in cand la placerile pe care le-au avut candva, poate in copilarie. Una dintre fete a spus ca exista un concurs si ca ar fi interesant sa facem o piesa si sa intram in acel concurs. Am facut o piesa cu versurile “Sapte vai si-o valea adanca” pe niste riff-uri rock in genul celor de la AC/DC. Excelenta piesa numai ca in momentul in care am urcat pe scena am transpirat instantaneu de emotie… eram fleasca. Asa emotii nu am mai avut decat poate atunci cand am dat examen la facultate, poate nici atunci nu am avut asa mari. Era foarte multa lume, aproape 1.000 de insi inghesuiti intr-un club. Din nefericire, asa cum se intampla la multe concerte sau concursuri, au fost multe probleme cu sunetul: chitara a doua nu s-a auzit deloc, a trebuit ca eu sa fac si partile pentru chitara a doua, o gramada de nebunii. Una peste alta a iesit ok, noi am luat locul 2 si am primit o chitara pe care am adaugat-o la colectia de chitare de acasa.
 
Trupa Taxi are o piesa intitulata „Am bile” ce figureaza pe albumul “Politica” din 2004. E o piesa compusa special de Dan Teodorescu pentru tine si pentru emisiunea pe care o moderezi. Ce ne poti spune despre ea?

 
Da, m-a sunat la un moment dat Dan Teodorescu si mi-a spus ca-i place mult emisiunea mea de la TV (n.r. 100%) si ca a scris o piesa. Ma intreba daca vreau sa trec pe la el sa o ascult. M-am intalnit cu Dan la el in apartament, mi-a aratat piesa si eu am gasit-o interesanta. Din vorba in vorba am acceptat sa imprim vocea, una ragusita in maniera hard rock. Dan Teodorescu a fost foarte incantat…Mie imi place mult cum a iesit piesa.

„ma mai apuca din cand in cand acasa… sa dau boxele la maxim”

Mai esti pasionat de rock-ul agresiv sau te-ai mai “cumintit” si preferi formatii gen Whitesnake…?
Eu nu am fost niciodata un indragostit exclusiv de un anumit gen de muzica rock / metal. E adevarat ca revarsarile de energie din adolescenta pe care le simteam ascultand Metallica, Maiden, Megadeth, Anthrax sau AC/DC nu mai sunt asa de dese, dar ma mai apuca din cand in cand acasa… sa dau boxele la maxim. De curand am descoperit jazz-ul si m-am indragostit foarte tare de el pentru ca sunt din ce in ce mai atras de ceea ce inseamna calitatea muzicienilor si asta se simte foarte bine in jazz. In rock si metal e cu totul altceva. Am vazut acuma unele trupe care au fost la Sonisphere Romania si… sunt varza. Unele se folosesc doar de solistul vocal, altii mizeaza pe culoarul care l-au avut liber intr-un anumit subgen muzical si asa mai departe. Poate per ansamblu formatiile sunt ok, dar luati separat instrumentisti lasa de dorit. Eu prefer acuma sa ascult instrumentisti de calitate si jazz-ul imi ofera acest lucru.
 
Chiar daca iti place jazz-ul, noi o sa ne intoarcem la ”obiectul nostru de
activitate”: rock-ul. Cunosti fenomenul rock din Romania? Ce formatii rock autohtone tinere apreciezi?

Imi plac Urma, Byron, din zona metal – din pacate nu am mai fost la concerte cu formatii tinere de metal, doar ce am mai prins din zbor pe la emisiunile de la radiourile care mai agreeaza aceasta muzica, insa nu mi-a ramas ceva in minte. Trebuie sa recunosc ca nebunia asta cu televiziunea ma pune cateodata in situatii destul de neplacute. Un exemplu ar fi Festivalul Sonisphere, unde multi ma priveau si probabil se intrebau ce cauta Turcescu la un concert de rock/metal, nestiind nimic de trecutul meu. Unii oameni ajung sa te cunoasca doar de la televizor si te “judeca” cateodata gresit. Daca m-ar vedea dand din cap la Slayer sau la Megadeth, trupe care imi placeau mult, s-ar uita foarte bizar si si-ar pune intrebarea:  “ce e cu asta”.
 
… da, exista o reticenta a publicului fata de persoanele din categoria VIP. Sunt sigur ca exista persoane care si-ar dori sa ajunga la unele concerte underground, dar nu pot din cauza unui anumit segment de public cu prejudecati.
Da, asa e. Mai intervine insa si diferenta de generatie si multe alte aspecte.
 
Cum te impaci cu descarcarea muzicii de pe internet? Care este ultimul CD rock/metal cumparat?
Ultimul album rock cumparat este  Slayer “World Painted Blood”, am luat si ultimul Rammstein fiindca am fost foarte curios, insa nu se compara cu ce scot ei live. Trebuie sa marturisesc ca recitalul Rammstein de la Bucuresti a fost o chestiune absolute uluitoare. Revenind la download, daca ar fi sa spun ca nu am downloadat niciodata muzica ar insemna sa mint, insa pentru mine problema e alta: indiferent cat de buna ar fi calitatea materialului downloadat nu se compara cu cea a unui CD. Eu mi-am investit o buna parte din economii pe un sistem audio Hi-Fi si atunci, in momentul in care introduc CD-ul in aparat imi place sa aud tot, fiecare sunet, chiar si cel mai neinsemnat, pe care nu-l poti simti intr-un material downloadat. Daca ascult muzica vreau sa o ascult la o calitate cat mai buna, daca se poate chiar la maxima. Cred ca unii artisti, chiar si din Romania, ar avea de castigat daca ar ajunge sa cada la o intelegere cu casele de discuri si sa-si puna pe internet materialele spre download gratuit, integral sau macar o parte, fiindca cine vrea calitate tot la CD-ul original ajunge.
 
Ai inceput cu presa scrisa (la o revista de muzica rock), ai trecut prin radio si ai ajuns cunoscut datorita emisiunilor TV. Cat de complicat a fost aceasta trecere / schimbare?
Atat radio-ul cat si TV-ul sunt fete diferite ale aceleasi meserii. Trecerea, daca ii putem spune asa, a fost destul de naturala. Nu am simtit-o ca pe o schimbare majora, poate doar la capitolul notorietate, dupa care, sincer, nu ma dau in vant. Poate uneori chiar ma deranjeaza.

Stiu ca ai o firma de productie TV. Nu te-a tentat niciodata sa produci o emisiune de rock?

E o tentatie mare, dar momentan am alte proiecte de emisiuni.

Biserica si muzica rock


Foarte multa lume asociaza rock-ul cu satanistii. Cum vezi relatia dintre biserica si muzica rock?

Asocierea intre muzica rock si satanisti e o prostie de pe vremea lui Ceausescu ramasa in constiinta unora dintre romanii de varsta a 3-a. Eu mi-as dori sa-i vad pe cei din biserica mai deschisi fata de cei care asculta rock si metal. In definitiv si acei care asculta astfel de muzica tot oile Domnului sunt, si mai mult, de unde stim noi ca Dumnezeu nu asculta muzica rock sau nu e imbracat in haina de piele?
 
In incheiere as dori sa ne spui daca exista ceva ce nu ai reusit sa faci in perioada cat ai activat in Kapela si pentru care iti pare rau…
Exista, normal. Cel mai rau imi pare ca nu am reusit sa am un turneu mai lung cu Kapela, sa simt viata aia de trupa, cu drumuri lungi, dormit prin autocare sau hoteluri, soundcheck-uri si mese luate pe fuga, intalnirea cu fanii, asa cum vedeam noi prin filme sau cum vedem noi acuma ca se intampla prin lume.    

Pregatiri pentru o noua formatie rock

Un posibil concert cu Robert Turcescu…?
Da, mi-am facut o gasca fiindca, repet, de microbul asta nu scapi si este cea mai frumoasa evadare din cotidian, din nebunia unei zile. Suntem o gasca care incepe sa sune bine, oamenii au reflexe de muzicieni profesionisti desi sunt amatori si sper ca prin octombrie sa facem un concert pentru prieteni. O sa inchiriem un club si o sa facem un show pentru prietenii nostri, familile noastre, intr-un cuvant apropiatii nostri. Dupa care nimic nu e exclus. Daca Bill Clinton, ditamai presedintele, canta la un moment dat jam sassion-uri prin diferite cluburi din State, noi de ce nu am putea face ceva? Nu ar fi foarte complicat sa pregatim 5-6 piese si sa le cantam pe scena unui club, insa fara sa ma gandesc ca pot da timpul inapoi si sa fac o cariera din asta. Suntem oameni si vrem sa ne bucuram de lucrurile care inca ne fac placere. Imi place sa cand, iubesc foarte mult muzica. Dupa copilul meu muzica este cel mai frumos cadou pe care mi l-a facut viata.

 
Pe cine vom gasi alaturi de tine?
Ovidiu Vanghele de la MediaFax, Alex Calin la bas, George Vila, colegul meu de la Realitatea FM, la chitara a doua. La voce avem o domnisoara foarte buna si se numeste Florentina Ciobanu, iar in momentul de fata clapele sunt trecute sub tacere fiindca inca suntem in negocieri cu un personaj interesant.
 
Multumesc pentru interviu si iti doresc mult noROCK si chef de ROCK!

  (Nelu Brindusan)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*