Rock The City, ziua 1/27.07.2013, Romexo, Bucuresti

400 vizualizări

Nici nu ne-am dezmeticit bine dupa concertul Iron Maiden ca suntem din nou chemati sa ne delectam timpanele cu muzica, la festivalul estival Rock the City.

Dominat de reaparitia pe plaiuri bucurestene a spectacolului-ambulant reunit sub numele Rammstein, evenimentul muzical propune si cateva nume pe care ne dorim sa le vedem/ revedem de ceva vreme. Dar toate la vremea lor.

Pe cand inca incerc sa ma adaptez la noua pozitie a scenei si sa gasesc intrarea principala, o introducere bombastica da, cu punctualitate de ceasornic nemtesc, semnalul de inceput al recitalului Goodbye To Gravity.

Nascut din cenusa defunctului Thunderstorm, grupul propune o abordare mai moderna, dominata de aceeasi energie neostoita a basistului Alex Pascu. Membrii trupei se simt ca acasa pe scena imensa si isi fac constiinciosi treaba.

Ca o reminiscenta de la Iron Maiden, sunetul continua sa abuzeze de frecvente medii, dar, una peste alta, este relativ inteligibil si cine nu cauta chiar toate nodurile din papura poate sa se bucure de Goodbye to Gravity. Muzica bucurestenilor este interpretata omogen, tonul basului este foarte pregnant si se completeaza bine cu armoniile celor doua chitare, iar Andrei Galut alterneaza natural vocea clean cu tipetele ritmate.

Goodbye To Gravity    IMG 3943

Desi definitiile din presa situeaza trupa in zona metalcore, avem aici mai degraba un heavy-metal feroce cu multe elemente moderne, pasaje cu doua tobe mari si o melodicitate mai consistenta decat in limitele traditionale ale genului. Poate ca vocea ar trebui sa mai dobandeasca personalitate, o amprenta speciala stilistica – pentru ca la capitolul acuratete nu prea ai ce sa-i reprosezi – insa in tot cazul Goodbye To Gravity e pe drumul cel bun si se achita excelent de sarcina de deschizator de drumuri… si de festival.

Prima pauza ne da prilejul sa aruncam un ochi prin imprejurimi. Din pacate, greseala de anul trecut nu a fost remediata. Trebuie sa spun din capul locului ca impartirea pe „zone” sau „cercuri” mi se pare o gaselnita deranjanta si motivata strict pecuniar a industriei muzicale, dar ea exista si trebuie sa traim cu acest lucru.

Insa la Rock the City se intampla de doi ani un fenomen asemanator: publicul de la „gold” si „silver” este despartit de cel de la „normal” de un spatiu gol de 10-20 de metri, astfel incat trupele nu au parte de o reactie omogena,distanta creand impresia unui loc mult mai putin populat decat e de fapt. Altfel, mancarea si bautura sunt la locul lor, destul de variate ca oferta, desi parca lipsesc cateva dintre bunatatile de anul trecut. Preturile au ramas la limita de sapte lei jetonul – acceptabil pentru o pulpa de pui, cam mult pentru un pahar cu apa.

Boon      IMG 4006

Trecem peste aceste inconveniente si ne ciulim urechile spre Boon, trupa austriaca aflata la a doua vizita pe la noi, care ocupa rapid scena. Muzica, un amestec intre hard-rock foarte simplu si la obiect, momente hardcore si metal traditional, nici nu entuziasmeaza, nici nu dezamageste.

Austriecii sunt comunicativi, glumesc cu publicul si ofera un recital perfect pentru trecerea timpului, o indeletnicire placuta pentru urechi si o pregatire pentru numele mai grele ale serii. Nu cred ca sunt prea multi cei care si-au cumparat CD-uri cu Boon dupa aceasta seara, dar pentru o bere in mijloc de iulie torid muzica aceasta este cat se poate de potrivita.

Ei, si urmeaza Rezident Ex, trupa al carei principal punct de atractie ramane Ovidiu Ioncu „Kempes”,vocea zilelor de glorie ale trupei Cargo. Cu o componenta pestrita, din care se remarca in primul rand chitaristul si compozitorul Tavi Iepan (autor al catorva dintre cele mai reusite piese ale aceluiasi grup timisorean), Rezident Ex s-a bucurat de o primire buna la lansarea albumului de deput, „Alpha”, prin cluburile din tara. La Rock the City recitalul incepe cu „Buletin de stiri” si versurile deja bine cunoscute „Vad programul la tv”. Dupa sunet, ai spune ca e vorba despre un concert pentru premier si alte cateva instrumente. Taf! Taf! Taf! si acolo, pe fundal, vocea, chitarele si basul.

Rezident Ex    IMG 4064

Din „normal” ai impresia ca cineva face probe de sunet, iar altcineva asculta la un casetofon Rezident Ex, singurul indiciu ca cele doua merg impreuna fiind coordonarea ritmica. Vocea lui Kempes ii bucura pe cei aflati in primele randuri si pe o parte dintre cei mai indepartati, desi accentul cade pe latura mai agresiva, lipsind parca stralucirea urcarilor melodioase si pline de sentiment. Reactiile devin din acest moment amestecate, desi pe scena se canta cu vlaga.

Avem deja destui spectatori obisnuiti cu versurile de pe „Fotografia”, de pilda, dar si unii care se declara dezamagiti, tocmai pentru ca, din ansamblu, nu aud mare lucru. Matthias Lange mai inveseleste atmosfera cu putinele cuvinte invatate in romana si cu concursul deja obisnuit cu Kempes pentru favorurile publicului pe refrenul piesei „Brigadierii”, Tavi Iepan e destul de volubil, dar trupa este poate cea mai dezavantajata de distanta foarte mare intre grupurile de spectatori.

La „Povestiri din gara”, se gasesc destui dintre cei prezenti la „normal” sa cante din toti rarunchii „trec tiganii, cantecul lor ascult”, dar se asculta intre ei, caci vocile lor nu razbat pana la scena vaduvita astfel de o reactie dorita si meritata.

Cu un gust oarecum amar incepe asteptarea unuia dintre momentele cele mai reusite ale serii si ale festivalului. Cu o abordare muzicala si ideatica diferita de majoritatea celor care ocupa pentru o vreme scena Rock the City, dar cu o muzica in acelasi timp rafinata si extrema, in uralele celor veniti sa-i vada pentru prima data in Romania, isi fac aparitia norvegienii de la Enslaved.

Enslaved      IMG 4105

Pilon al scenei black-metal – desi se defineste „oficial” mai degraba ca viking sau pagan metal, datorita versurilor si a imaginii – Enslaved a evoluat spre o muzica progresiva, pastrand doar cateva dintre elementele definitorii pentru stilurile muzicale extreme din nord. Inca de la „RIITIIR” sunetul invaluie scena, cu cele doua chitare completate de o clapa foarte activa, peste care se ridica vocea lui Grutle Kjellson, care de-a lungul concertului va alterna momentele de clean, adesea in armonii vocale de mare frumusete, cu pasaje black.

Acestea se aud uneori prea distorsionat si parca intrerupt, iar claritatea ansamblului are si ea de suferit, dar per total sunetul este acceptabil, cel putin in primele randuri. Publicul reactioneaza foarte bine, smulgandu-i solistului chiar o exclamatie apreciativa: „E prima data cand cantam in Romania, dar mi-as dori sa fi cantat doar in Romania”.

Aplauze, un inceput de moshpit si strigate razboinice acompaniaza intregul recital Enslaved, cateva fete suspina si dupa muschii frumos lucrati ai excelentului chitarist Arve Isdal, iar miscarea scenica isi gaseste permanent reflectia in fata scenei. Ne plimbam din 1995 pana in zilele noastre cu sapte piese lungi si progresive ce acopera cat se poate din istoria trupei, de pe la „Yggdrasill” pana in zilele noastre, iar la sfarsitul unui recital prea scurt ramanem cu concluzia ca, din punct de vedere valoric, Enslaved a fost unul dintre cele mai importante momente ale festivalului Rock the City 2013.

Enslaved      IMG 4144

Parerea ne este impartasita de oamenii de toate varstele – fratilor, puneti-le copiilor dopuri in urechi daca ii aduceti la concerte! – care-i aplauda indelung pe norvegieni. Daca unii abia asteapta Heaven Shall Burn, destul de numerosi sunt cei care socotesc ca Enslaved ar fi trebuie sa fie cap de afis.

Dar entuziasmul din preajma scenei si de „peste drum” justifica intr-o anumita masura alegerea organizatorilor. Pentru al doilea an la rand, nemtii incheie prima seara intre plete fluturate si moshpit-uri spontane. Daca versurile Heaven Shall Burn au evoluat de la album la album, marturie a unei abordari mature si a unor preocupari intelectuale, muzica se incadreaza in aceiasi parametri metalcore. Avand ocazia sa prezinte si piese de pe recent lansatul „Veto”,membrii trupei sunt evident mai inchegati decat anul trecut, ansamblul rasuna mai omogen si cu un sunet – in sfarsit! – suficient de clar.

Heaven Shall Burn      IMG 4532

Reteta insa nu ofera prea multa variatie: ritmuri sacadate alternand cu cate un riff, „screaming” si scurte motive melodice pe chitara, executate cu precizie ritmica, dar invariabil monotone. Dupa trei cantece tot universul muzical se epuizeaza, iar restul recitalului e compus din nenumarate variante ale acelorasi structuri componistice. Trebuie insa spus ca, pentru publicul de gen, recitalul Heaven Shall Burn este exact elementul necesar pentru a incheia in tromba prima seara.

Urmeaza asteptarea celei de-a doua zi, care este insa anticipata de dezamagirea produsa lucrul aflat cu cateva ore inainte: la Rammstein si la Trivium nu vor putea face fotografii decat reprezentantii a zece publicatii, pare-se la cererea management-ului formatiilor (in cazul Trivium, acesta a fost mai tolerant la Hellfest, unde putea face fotografii toata hoarda acreditata).

Nu vom contesta faptul ca organizatorii unui festival sunt singurii care decid cui sa-i acorde posibilitatea de a-l reflecta pe acesta in presa, insa nu ne putem impiedica sa ne miram cand vedem pe lista… „Libertatea”.

Ce poate avea in comun tabloidul acesta cu publicul de rock, in ce masura ii intereseaza pe cocalarii care isi arunca libidinosi ochii pe sanii dezveliti ai vreunei c. . . . autohtone cu aere de „vedeta” muzica Trivium si Rammstein, iata intrebari retorice pe care ni le punem cu o unda de regret. Dar, in fond, ce conteaza e in primul rand muzica, deci vom fi prezenti si la a doua zi Rock the City.

Cronica celei de-a doua zi urmeaza sa fie publicata. 

Consultati galeriile foto cu formatiile si cu publicul de la Rock The City 2013 AICI. 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*