Şarpele de la coadă otrăveşte – interviu cu Martin Mendez (Opeth, bas)

1.181 vizualizări
Interviu realizat de colegul nostru, Paul

Opeth este una dintre cele mai interesante aventuri muzicale contemporane. Izvorâtă din adâncurile unui metal extrem mulat de la bun început pe structuri narative, muzica suedezilor a ajuns astăzi să cocheteze mai mult cu King Crimson decât cu Dream Theater. În ajun de concert la Artmania şi nu departe de lansarea celui de-al treisprezecelea album, „In Cauda Venenum”, am stat de vorbă cu cel care îi stă alături de mulţi, mulţi ani, „mastermind”-ului Mikael Åkerfeldt: basistul originar din Uruguay, Martin Mendez.

Imagini pentru artmania opeth

S-ar putea ca aceasta să fie cea mai stupidă întrebare care ţi-a fost pusă în legătură cu ultimul album, dar o voi pune totuşi: „In Cauda Venenum” – „veninul este în coadă” – este oare o sugestie că aţi vrea să vă retrageţi? Coada este „capătul” animalului…

Nu tocmai, dar cred că e un lucru la care Mikael se gândeşte de fiecare dată. Când compune un album, îşi spune că s-ar putea să fie ultimul şi de aceea îşi doreşte să fie cel mai bun. Dacă este sfârşitul, atunci să fie un sfârşit bun. La asta se gândeşte, da.

Coperta îmi aminteşte un pic de King Diamond, „Abigail”, ceea ce e oarecum de înţeles, doar realizatorul ei, Travis Smith, a creat-o pe cea pentru „Abigail II”. Albumul este unul conceptual, o poveste?

Nu, de data asta nu. Textele sunt foarte diferite de la un cântec la altul, ca şi muzica. E foarte multă muzică pe acest album.

De ani de zile lumea îl tot întreabă pe Mikael în interviuri de ce nu scrie un cântec în suedeză, iar el spune că i-ar fi cumva incomod. Acum aveţi un album întreg cu o versiune suedeză. Cum i-a venit ideea? A discutat-o cu voi?

Nu, cred că ăsta a fost primul lui gând când s-a apucat de acest album. Şi ni s-a părut o idee excelentă. Nu neapărat pentru că este prima dată când scoatem un album într-o altă limbă, dar e o noutate pe care noi o percepem ca foarte bună. De la această idee a pornit şi el când s-a apucat de scris versurile.

Să înţeleg deci că prima versiune este cea suedeză, nu cea engleză?

Da, pentru noi versiunea principală este cea suedeză. Eu, de altfel, am auzit varianta în engleză abia când a fost înregistrată. Dar, până atunci, am repetat şi am lucrat doar pe cea în suedeză. Nu există nicio îndoială în această privinţă.

Într-un fel suntem în aceeaşi situaţie: suedeza nu este limba noastră maternă. Aşadar, cum au sunat la prima audiţie cântecele?

Bine, eu trăiesc în Suedia de 22 de ani, deci mă simt un pic suedez. Într-adevăr, însă, nu este limba mea maternă, deşi o vorbesc. Mi-a plăcut ideea. Ştiu că este o limbă „limitată”, pentru că nu se vorbeşte decât în Suedia şi de aceea cred că a fost o idee bună să avem şi o variantă în engleză. Dar, altfel, este ceva diferit.

Mă uitam la clipul pe care l-aţi făcut pentru noua piesă, „Heart in Hand”, vă vedeam figurile animate şi îmi aminteau un pic de „Yellow Submarine”…

Da, aşa e. (Râde)

V-aţi gândit vreodată să faceţi un film cu Opeth, aşa cum au făcut cei de la Beatles?

(Râde din nou). Nu, nu tocmai.

Ca anumite cântece de pe „Sorceress”, „Heart in Hand” este un rock foarte ritmat. Pe de altă parte, pe albumul anterior, aş spune că începând cu „Sorceress, part. 2”, există un sentiment care mă trimite cu gândul la „Led Zeppelin III”. Există şi pe albumul nou elemente acustice, moduri orientale sau influenţe din folclor, ca pe precedentul?

Da, sunt foarte multe lucruri pe noul album. Sigur, va trebui să-l ascultaţi ca să apreciaţi singuri, dar aş spune că, muzical, sunt foarte mulţumit de el. Este foarte deschis, sunt influenţe foarte diferite pe el. Sigur, a existat câte ceva nou şi pe „Heritage” sau „Pale Communion” sau „Sorceress”, dar în cazul de faţă am făcut mai mult, este şi mai diferit, dintr-un punct de vedere, sunt mai multe influenţe, ceea ce îmi place.

Urmează o întrebare de tipul „realitate sau ficţiune”. Am citit undeva că schimbarea de stil de pe „Heritage” a fost în parte opera ta. Mikael ţi-ar fi arătat două cântece în stilul „Watershed” şi tu i-ai spus că nu ai vrea să faci acelaşi lucru ca până atunci, că ţi-ai dori altceva. Este adevărat?

Nu chiar. Nu a fost chiar aşa. A compus două piese, da, şi a venit la mine cu ele. Dar îl cunosc pe Mikael de foarte multă vreme, ştiu cum compune. Şi i-am spus că, ascultând acele două cântece, mi se părea că nu este el, că nu e natural, ci oarecum forţat. Şi i-am spus, „fă ce îţi doreşti, pentru că nu cred că asta este.” Şi s-a uitat la mine şi, cumva, mi-a spus, „mulţumesc”. Şi apoi s-a apucat să compună în noul stil. Ştiam că vrea o schimbare, ştiam că şi eu îmi doream într-o anumită măsură o schimbare. Este important pentru noi, ca muzicieni. Nu că nu ne-ar plăcea vechiul stil. Îmi place la nebunie să cânt piesele vechi, de pe albumele din trecut. Dar, ca muzicieni, vrem să explorăm noi stiluri, noi teritorii, pentru a deveni mai buni. Şi atunci trebuie să te îndepărtezi un pic de ce ai făcut deja. Şi ştiam că Mikael îşi dorea acest lucru. Deci cred că aştepta ca cineva să-i spună ce i-am spus eu atunci şi i-am făcut într-un fel un serviciu.

Mikael a spus de mai multe ori că, cel puţin la începutul spectacolelor, nu se simte foarte confortabil pe scenă, că îi place mai mult în studio. În cazul tău, cum stau lucrurile?

Îmi plac amândouă. Îmi place la nebunie să cânt în concert. Dar şi timpul petrecut în studio este foarte plăcut. Poţi să experimentezi mult, ai timp… Dar ador şi concertele şi cred că sunt o provocare mai mare. Pentru că nu poţi să cânţi decât o singură dată şi trebuie să-ţi iasă cât mai bine.

Eşti al doilea membru ca vechime din Opeth, după Mikael. Şi voiam să te întreb, mai ales că aveţi un lider, care este în acelaşi timp şi principalul compozitor, cum evitaţi tensiunile, orgoliile? Cum reuşiţi să rămâneţi împreună?

Trebuie să spun că în trupa asta atmosfera este foarte plăcută. Toată lumea ştie că Mikael este compozitorul şi cu toţii respectăm acest lucru. Nu vrem să-l schimbăm, ar fi o prostie. Iar noi, ceilalţi, ne facem treaba. Rolul meu în această trupă este să fac basul să sune cât mai bine. La fel şi pentru ceilalţi. Trebuie să facem cântecele gândite de Mikael să sune cât mai bine. El ne prezintă câte un demo pe care înregistrează toate instrumentele şi programează tobele. Dar noi trebuie să ne facem partea mai bună decât a făcut-o el pe demo, să facem muzica mai bună. Şi cred că şi el apreciază acest lucru, pentru că piesele ies mult mai bune la sfârşit, încât şi el este uneori surprins. Îşi doreşte această colaborare.

Nu este prima dată când cântaţi în România, nu este prima dată când veniţi la Artmania. Tu ai şi o legătură mai specială cu noi, acelaşi „sânge latin”. Cum vi se pare publicul de aici, ai amintiri speciale sau este doar o altă oprire în drumul vostru?

Nu, de fiecare dată a fost bine. Oriunde cântăm în lume, fanii reacţionează bine, deşi diferit. În Japonia, de pildă, sunt mai liniştiţi. Dar sigur că ne place să cântăm în asemenea locuri, ca România sau America de Sud unde, nu ştiu dacă din cauza sângelui, fanii sunt mai zgomotoşi şi îşi arată mai mult pasiunea. Şi este un lucru pe care noi, de pe scenă, îl apreciem foarte mult.

Pentru mai multe informații, bilete și program, vizitați artmaniafestival.ro


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*