Slayer: trailer pentru „The Repentless Killology”

„The Repentless Killology” va rula în cinematografele din toată lumea doar în seara de 6 noiembrie… în afară de România. Momentan, site-ul oficial nu oferă nicio informație legată de difuzarea în vreun cinematograf de la noi, dar, cine știe, într-o lună se pot întâmpla destule.

Scurtmetrajul a fost scris și regizat de BJ McDonnell, iar actorii vi se vor părea cunoscuți din videoclipurile pentru „You Against You”, „Repentless” și „Pride in Prejudice”. Urmăriți primul trailer oficial mai jos:

Dacă n-aveți ocazia să vedeți totul la cinema, nu-i problema. După ecranizare, scurtmetrajul alături de concertul de pe 5 august 2017 din Los Angeles, filmat de Wayne Isham, se va putea achiziționa atât digital, cât și Blu-Ray începând cu 8 noiembrie, iar setlistul se va putea cumpăra ca un dublu vinyl sau CD.

Înainte de a vedea acest film, trebuie urmărit cu atenție fiecare videoclip menționat mai sus pentru că te introduc în lumea respectivă și afli cine e Wyatt, un fost neonazist asociat cu un grup știut ca The Hand Brotherhood, al cărui semnătură este o urmă de palmă sângeroasă după ce a avut loc o crimă.

Când am început ideea cu aceste trei clipuri, intenția noastră a fost să continuăm saga Slayer și Wyatt cândva, spune McDonnell. Dar ăsta e ultimul album al formației, ultimul turneu, deci această poveste, aceste trei clipuri și concertul live „Repentless” din The Forum, e combinația pefectă pentru a încheia totul. E sfârșitul monștrilor.

Pe lângă Jason Trost care-l interpretează pe Wyatt, în film veți mai putea vedea actori ca Danny Trejo (Machete, From Dusk Til Dawn”, Richard Speight Jr. (Supernatural, Band of Brothers), Derek Mars (Agents of S.H.I.E.L.D.), Jessica Pimentel (Orange Is The New Black), Tyler Mane (X-Men, Halloween II), Bill Moseley (The Devil’s Rejects, The Texas Chainsaw Massacre 2), Caroline Williams (The Texas Chainsaw Massarcre 2, Sharknado 4) și Sean Whalen (Twister, The People Under The Stairs).


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*