The Amsterdams lansează videoclipul piesei ”Girl, You’re Frightened”, în regia lui Adrian Sitaru!

The Amsterdams
130 vizualizări

Trupa indie/alternative The Amsterdams lansează un nou single de pe cel mai recent album ”Eternity for Dummies”. Piesa se numește ”Girl You’re Frightened” iar  videoclipul prezintă imagini din pelicula ”Ilegitim”, singurul lungmetraj românesc prezent anul acesta în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Regia clipului este semnată chiar de regizorul filmului Adrian Sitaru, iar imaginea de Luchian Ciobanu.

The Amsterdams – Girl, You’re Frightened (official video):

„Eternity for Dummies” este albumul cu numărul patru din discografia trupei, lansat în luna aprilie a acestui an sub egida Universal Music România, și este disponibil în format fizic în librăriile Cărturești, pe www.emag.ro și www.getmusic.ro, în format digital pe iTunes și Google Play și la streaming pe Zonga, Deezer, Google Play Music, Tidal sau Spotify.

https://UMR.lnk.to/EternityForDummiesNe

Colaborarea noastră cu Ilegitim a început dintr-o întâmplare. Am primit propunerea de a apărea într-un film, ni s-a părut ceva interesant, ceva ce nu mai făcusem, și am zis DA din prima. Am întâlnit o echipă foarte mișto și încet-încet am ajuns să avem pe lângă scena din film și piesa pe trailer, plus alte inserții de piese The Amsterdams pe parcursul filmului”, declară Andrei Hațegan, solistul The Amsterdams.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Pe 8 iunie “Ilegitim” a fost lansat în cinematografele din Franța, iar în luna iulie filmul își continuă traseul festivalier, ajungând printre altele la Odessa International Film Festival (Ucraina) și Pula Film Festival (Croația). Următoarele proiecții internaționale, cât și din țară, vor fi anunțate în curând pe: https://www.facebook.com/ilegitim.

The Amsterdams – Girl You’re Frightened
Regizor: Adrian Sitaru
Imagine: Luchian Ciobanu
Asistent Imagine: Carmen Tofeni
Machiaj: Alina Samara

Montaj: Codrin Iftodi
Producător: Anamaria Antoci

https://www.facebook.com/theamsterdams

Sursa: Comunicat de presa


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*