Vita de Vie – Aniversare 20 ani / 20.02.2016, Arenele Romane, Bucuresti

194 vizualizări

Eram în școala primară acum douăzeci de ani când s-au lansat Vița de Vie, dar cred că am devenit conștientă de existența lor de-abia pe la începutul adolescenței (bine, pe Adi Despot îl știam de la Școala vedetelor, dar asta e cu totul altă poveste). Dacă aș vrea să mă exprim pompos, aș zice că era imposibil ca VdV să nu facă parte din coloana sonoră a anilor mei de formare muzicală, și nu numai. Ei sunt formația care m-a făcut să mă strâmb de râs pe ritmul „Vinolamine” (asta deși ascultam și eu multe din melodiile parodiate acolo, deh, vârsta, plăceri vinovate etc.), să îmi rup picioarele în dans pe „Sunetul mai tare” și care m-a cucerit definitiv și iremediabil o dată cu lansarea excelentului album Doi, pentru a cărui achiziționare mi-am rupt bucuroasă din banii de alocație. Încă mai am caseta aia prin bibliotecă, deși casetofonul în care rula e de mult dispărut.

În toamna lui 2014 am spus cu mare drag prezent la sărbătorirea a 15 ani de Fenomental la Arenele Romane, unde m-am distrat de minune. În aceste condiții, vă dați și voi seama că era imposibil să nu îmi fac apariția la evenimentul prin care oamenii serbau douăzeci de ani de existență. Tot la Arene, în cort încălzit, cu Hefe pe post de DJ și cu patru trupe în deschidere de care mărturisesc că nu auzisem până atunci. Am fost nițel suspicioasă, ce-i drept, mi se părea că două sau trei formații în deschidere ar fi ajuns, dar după cum s-a dovedit, alegerile au fost cât se poate de inspirate. Dar să nu anticipăm.

Am ajuns prea târziu să prind prima trupă invitată, Arashai, și uitându-mă la filmările existente pe YouTube, mă cam zgârii pe ochi. Băieții au niște riffuri nervoase nevoie mare, iar vocalul e genul care își trăiește piesele la intensitate maximă și reușește să antreneze și publicul și să îl facă să se dezlănțuie. Fiind puși primii, la ora 17, e posibil să fi fost dezavantajați de numărul destul de mic de oameni prezenți, dar chiar și așa, probabil că o trupă mai potrivită să dezmorțească atmosfera nici că s-ar fi putut.

Eu am sosit pe ritmuri puse de Hefe, chiar când se pregăteau FronT să intre în scenă, la o oră când numărul celor prezenți era încă redus. Instrumentiști buni oamenii, evoluție foarte curată, voce bună, dar trebuie să vă zic că cel mai tare m-a dat pe spate Julia, fata de la tobe, a cărei tehnică mi s-a părut absolut impecabilă. Mi s-a părut simpatic că în pauzele dintre melodii puteai simți pe alocuri emoția din vocea solistului. Per total mi-au lăsat o impresie okay, piesele par bine legate și lucrate. Nu pot să zic că mi-a rămas vreo melodie anume de la ei în cap, dar la momentul în care cântau m-am trezit fredonând câte un refren sau altul o dată cu ei.

Următorii pe listă, brașovenii de la Anemic Disco, îmi atrăseseră din prima atenția prin nume. Se autodefinesc drept post-punk pe pagina de Facebook și după ce am săpat nițel pe net, am descoperit că au o piesă care se cheamă „Copila cu ochii sparți”. Pare fix genul de aiureală frumoasă pe care aș asculta-o eu cu drag. Nu prea par să știe să comunice cu publicul (sau poate or fi fost emoțiile de vină), dar știți ceva? Nici nu contează, fiindcă mi-au plăcut mult compozițiile. Post-punk indeed, și încă unul de calitate. By the way, au un EP care se cheamă The Glorious Waltz of Decay și care sună al dracului de bine.

Cel mai mult mi-a plăcut însă cum s-au prezentat formația de rap metal Relative. Au punctat și fain de tot la impresia artistică, apărând pe scenă cu măști pe figură și desene pe piele. Cei doi soliști s-au luat în permanență peste picior în dulcele accent de Cluj, și au reușit să antreneze publicul zdravăn de tot, ba chiar să îi facă să și cânte cu ei pe parcursul ultimei piese. Efervescenți tare tipii și cu o atitudine de zile mari. Dacă iese la fel de frumos la toate concertele lor, atunci eu una clar m-aș duce să îi mai văd.

După ce au ieșit Relative din scenă, a urmat o jumătate de oră pauză, timp în care în jurul meu înghesuiala a sporit, iar între scenă și public s-a înălțat o pânză pe care s-au făcut proiecții cu frumoasa trupă aniversată (apropo, logo-ul creat pentru cei douăzeci de ani e absolut demențial). După vreo câteva minute de proiecții, și în uralele celor prezenți, a picat pânza și a început concertul.

Și a fost o frumusețe de la început până la sfârșit. Normal, nu au lipsit piesele consacrate, precum „Sunetul mai tare”, ocazie cu care am realizat că moshpiturile au cam început să mă sperie (I’m too old for this, bro), „Varză”, pe al cărei refren pariez că l-a cântat toată sala, „Basul și cu toba mare”, „Iamma” sau „Praf de stele”. Nu ar fi fost aniversare însă fără niște momente inedite, așa că vreo patru piese mai vechi au fost interpretate cu foștii basiști Burete și Pepino, iar Cosmin Lupu de la Days of Confusion și-a făcut și el apariția pe două piese, „Alungă-mi tăcerea” și „Încep să pierd”. Evident, nu avea cum să lipsească nici momentul acustic, că doar era concert aniversar. Pentru mine însă una din cele mai tari clipe, fără discuție, a fost când am auzit piesa „Gânduri” și când fix la final de concert s-au apucat să cânte „Visare” (v-am zis de la bun început ce drag mi-a fost albumul Doi). Nu am stat însă să notez tot setlistul, eram mult prea prinsă în tot ce se întâmpla.

Proiecțiile au fost superbe, sunetul bun și publicul foarte, foarte cald și foarte divers. În față am văzut puști care nici nu erau născuți când se lansa VdV, dar care cântau cât îi țineau plămânii. Am văzut oameni de aceeași vârstă cu mine care se bucurau și savurau fiecare moment. Am văzut niște copii care s-au manifestat cu entuziasm pe tot parcursul concertului. Am văzut chiar și oameni evident mai în vârstă decât mine, fani cu ștate vechi care țineau minte fiecare melodie. Cu toții și-au unit vocile să cânte un „mulți ani trăiască” unei formații evident emoționate.

Trebuie să fac neapărat o paranteză să felicit organizarea. Mi s-a părut un eveniment realizat în cel mai profesionist mod cu putință. S-a muncit zdravăn. Nu am observat să se formeze cozi exagerate pe undeva, nu s-a fumat înăuntru (ura!) iar cei care nu au reușit să ajungă la Arene au putut beneficia de streaming live pe Internet. Să tot faci concerte aniversare în condițiile astea. Și să știți că eu una chiar îmi doresc să mai văd chestii de genul de la VdV, că lucruri de sărbătorit ar tot fi. Și de-ar fi măcar pe jumătate atmosfera care-a fost sâmbătă seara și tot ar fi bine.

Și așa de încheiere: la mulți ani, oameni buni. Fata care v-a cumpărat caseta din banii de alocație vă mulțumește cu tot dragul din lume.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*