Who Dies In Siberian Slush/ My Shameful – The Symmetry of Grief (split)

Pentru Who Dies In Siberian Slush, acest split este fără îndoială o trecere spre o nouă etapă, una a sonorităţilor mai pline şi a construcţiilor mai elaborate. „The Tomb of Kustodiev” este o comnpoziţie complexă, caracterizată prin multitematism. Temele sunt de regulă atonale, iar enunţarea lor de către pian, chitară şi apoi trombon dă piesei un caracter cvasi-simfonic sau o impresie de coloană sonoră. Forma de arc serveşte expresiei apăsătoare, ca şi lungul fragment median repetitiv, cu semnalul de trombon venind în completarea secţiei ritmice sacadate. Cântecul este un omagiu adus artistului rus Boris Mihailovici Kustodiev şi tragediei lui – paraplegic, a rămas închis între patru pereţi, ca într-un mormânt, încă din timpul vieţii „And It Will Pass” este o piesă ceva mai convenţională, ca un marş funebru. Trombonul contribuie la sublinierea atmosferei şi la crearea unor armonii deranjante, suprapus peste o temă black-sabbathiană a instrumentelor electrice. Sunetul este strivitor, în special în ceea ce priveşte basul, iar flautul care fie enunţă câte o temă, fie merge în mers omofon cu chitarele adaugă o culoare în plus acestei mostre de funeral doom death-metal din Rusia.
Finlandezii de la My Shameful merg pe o formulă mult mai convenţională. Accentul este pus pe melodiile minore suprapuse peste power chords, iar „The Land of the Living” folosesşte din plin alternanţa între pasajele cu chitare distorsionate şi momentele în care în prim-plan rămâne doar clapa. Dacă tempo-ul foarte lent este o trăsătură generală a subgenului, pe „Downwards” secţiunea dinainte de final ne aminteşte de rădăcinile doom-death ale grupului prin dublarea tempo-ului şi folosirea a două tobe mari. În general, melodiile minore, caracterul fluent şi vocea death cu un efect de vag ecou peste ea creionează identitatea acestei muzici triste fără a depăşi în vreun fel limitele celor mai mulţi colegi de breaslă. Pentru împătimiţii acestor sonorităţi, My Shameful este o realizare conformă aşteptărilor.
 

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*