Dirty Shirt anunță oficial concertele din cadrul turneului „FolkCore De-Tour”

1.896 vizualizări

DIRTY SHIRT, cea mai cunoscută trupă de crossover folkcore metal din România si din Estul Europei, vine în primăvara anului ce urmează cu o surpriză specială pentru fanii din toată țara!

Astfel, trupa maramureșeană va susține în perioada martie – aprilie 2017 un turneu național mai aparte, nerealizat până acum de o altă trupă metal de pe scena românească – „FolkCore De-Tour” alături de Ansamblul Folcloric Național Transilvania și E-An-Na, cea mai de succes formație tânără „produsă” de scena metal românească în ultimii ani.

folkcore-de-tour-web

Călătoria FolkCore De-Tour va începe odată cu venirea primăverii, de pe 17 martie cu prima oprire în Baia Mare (Casa Tineretului), urmată de Timișoara (18 martie, Casa Tineretului), Cluj Napoca (24 martie, /Form Space), Iași (25 martie, Casa de Cultură a Studenților), Brașov (31 martie, Kruhnen Musik Halle) și o ultimă staționare în București, pe 1 aprilie (Arenele Romane). Și nu, nu e o păcăleală chiar deloc! 🙂

 „FolkCore DeTour” reprezintă un spectacol care reunește pe aceeași scenă o formație metal și un ansamblu folcloric într-o formulă completă și unică, o producție fără precedent în întreaga lume, fiind fără îndoială proiectul cel mai ambițios al trupei până în prezent și o adevărată provocare din punct de vedere artistic, logistic și tehnic, cu o producție ce implică peste 40 de persoane.

 

În acest sens, Dirty Shirt face un apel la toți fanii din țară pentru a susține acest demers prin participarea la campania de crowdfunding. Și dacă vreți să știți mai multe, urmăriți mai jos ce povestesc Rini și Robi atât despre campanie, cât și despre viitorul turneu:

Biletele pentru concerte vor fi puse în vânzare în luna ianuarie, imediat după încheierea campaniei de crowdfunding, în limita locurilor disponibile (prioritate vor avea fanii ce participă la finanțarea colectivă).

 

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*