Când spui Electric Castle cel mai probabil ai în minte muzică electronică, hipsterime cât cuprinde și cizme de cauciuc, nici gând probabil la prea mult rock. Cu toate astea însă, anul acesta se pare că organizatorii s-au gândit la un amestec mai special de genuri de muzică, printre headlinerii ediției din 2016 numărându-se și nimeni alții decât cei de la BRING ME THE HORIZON. Unde mai pui că ENTER SHIKARI, COMA (rock alternative metal), ALTERNOSFERA (rock), GRIMUS (alternative rock) și GOD IS AN ASTRONAUT (space-rock) au fost printre trupele care au făcut ca rockul să sune puternic la Castelul Banffy.
Cu siguranță, însă, BRING ME THE HORIZON a fost cea mai așteptată trupă de la festival pentru iubitorii de metalcore/alternative rock și nu numai, alături, cred eu, de trupa ENTER SHIKARI, mai ales că cele două formații au făcut o atmosferă incredibilă, pe care nici măcar noroiul, ploaia și vremea urâtă nu au putut să o strice. Și pe bună dreptate spun că, undeva din circle pit-ul de la Enter Shikari și moshpit-ul din primele rânduri de la BMTH, cele două concerte s-au simțit de-a dreptul incredibil.
Aflați nu pentru prima dată în țara noastră, rockerii britanici de la Enter Shikari au urcat pe scenă în cea de-a doua zi a festivalului după ora 22:00, la Main Stage. Show-ul a început în forță cu melodii precum „Enter Shikari”, urmată de „Solidarity” și „Sorry, you`re not a winner” și multe alte piese cunoscute de-ale lor, precum „The One True Colour”, „Constellations”, „Redshift”, „Anaesthetist”, „Interlude” sau „Radiate”, unde publicul a cântat cât i-a ținut plămânii. Interacțiunea cu publicul a fost excelentă, mai ales că la nici 20 de minute de la începerea concertului, solistul trupei, Rou Reynolds, deja cobora în fața scenei pentru a fi cât mai aproape de fani.
Circle pit-ul a fost, probabil, cel mai spectaculos moment al show-ului acestora, mai ales că la un moment dat chitaristul a coborât în public și s-a lăsat purtat pe brațe de oameni până la scenă, ba chiar a și mers printre fani. Foarte tare! Chiar dacă nu a fost un circle pit în adevăratul sens al cuvântului, având în vedere faptul că oamenii mai mult alergau în cerc și…cam atât, faptul că unul din membrii trupei a fost așa de aproape de fani a dat mai multă valoare momentului. De apreciat este și că solistul a învățat chiar câteva cuvinte în română, precum „Bună seara” sau „Vă iubim”, care nu au făcut decât să crească și mai mult aplauzele oamenilor și strigătele de bucurie, la fel ca în momentul în care acesta a ridicat steagul României pe scenă, punând-ul apoi undeva lângă tobe.
S-a strigat și s-a cântat foarte mult la Enter Shikari, cum era și de așteptat, de altfel, mai ales că aceștia chiar știu cum să facă un show adevărat, iar oamenii au fost într-un număr chiar ok, poate și datorită faptului că stilul lor, în afară de post-hardcore, alternative rock sau metalcore, are și tendințe de electronic rock cu influențe drum and bass, dubstep, techno, electronica și trance, care au făcut să se plieze mult mai bine pe genul Electric Castle.
Surpriza festivalului a reprezentat-o, însă, concertul Bing Me The Horizon, care a fost de-a dreptul extraordinar și a meritat cu siguranță așteptarea, mai ales că acesta a fost programat chiar în ultima zi de festival, începând cu ora 23:30, după reprezentația celor de la Bastille. Aflați pentru prima dată în România, BMTH au avut o reprezentație care le-a adus aplauze continuu și multe strigăte de bucurie.
S.P.I.R.I.T. Spirit, let’s hear it s-a auzit din gura a mii de oameni, care au cântat celebra piesă „Happy Song”, una din melodiile reprezentative ale trupei. Printre alte piese cântate s-au numărat și „Go to Hell, for Heaven’s Sake”, „Avalanche”, „Sleepwalking”, „Can You Feel My Heart”, „Follow You”, „Drown” sau „Throne” și „True Friends”, la care publicul efectiv „a luat-o razna” și s-a dezlănțuit. Încă de la începutul concertului s-au format și moshpit-urile, iar mai ales în fața scenei, unde mă și aflam, acesta a fost și mai bine simțit, unde cei care așteptaseră de atâta timp concertul au făcut o atmosferă așa cum trebuie să fie la un concert BMTH.
În stânga mea – un tip ce avea ca tatuaj pe spate logo-ul albumului Sempiternal și care urla cât putea de tare aproape fiecare vers al melodiilor, în dreapta mea – o domnișoară vizibil deranjată de aglomerația făcută de moshpit-ul din spatele nostru. Poate că unele concerte, ca BMTH, nu sunt pentru toată lumea, mai ales că pentru unele fete din primele rânduri îmbulzeala nu era tocmai pe lista lor de așteptări la un astfel de show. Așa că se poate deduce într-un fel cum a fost împărțit publicul. În orice caz însă, numărul imens de oameni care s-au strâns să audă muzica britanicilor de la BMTH a confirmat faptul că deși erau la Electric Castle, foarte mulți au lăsat alte concerte ce se întâmplau în același timp pe alte scene ale festivalului și timp de aproximativ 90 de minute au lăsat muzica rock/ metal să predomine. Poate că a ajutat și faptul că nu a mai plouat deloc, iar pe timpul concertului vremea a fost de partea tuturor.
Întregul show a fost unul foarte bun și s-a văzut clar că oamenii au fost încântați, chiar dacă față de alte reprezentații ale trupei, concertul din cadrul Electric Castle nu a fost poate cel mai spectaculos, atât din punct de vedere vizual (au existat momente intense, dar era loc și de mai mult), cât și din perspectiva interacțiunii, membrii trupei fiind mai reci cu publicul, neîntorcându-se la bis, chiar dacă fanii își doreau mult asta. Lăsăm totuși acest lucru pe seama programului strict al fiecărei trupe.
Mi-a făcut plăcere să revăd, de asemenea, în una din zile, și trupa Coma, una din formațiile mele de suflet, care a făcut să vibreze inimile oamenilor cu melodiile lor cunoscute precum „Document”, „Chip”, Un semn”, „Cel mai frumos loc de pe pământ”, „Vezi”, „Cântă-mi povestea” și multe altele…toate pentru fanii care nu s-au lăsat descurajați niciun moment de ploaia torențială care a început în timp ce trupa era pe scenă. Ca de fiecare dată, s-a simțit intens acest concert, pentru că atunci când te aflii în fața scenei la Coma îți dai seama că, vorba cântecului, „Iar e seară, iar se cântă, iar se-aplaudă și iar se stă mult…”, cu alte cuvinte, la asemenea melodii, parcă nici nu îți mai vine să pleci de acolo. Toți membrii au știut să transmită muzica într-un mod frumos către public, și tot la fel de frumos a fost și momentul în care Cătălin a coborât în public la piesa „Stai”, pentru a sări alături de ceilalți la momentul culminant al melodiei.
Concluzia? Rock-ul de la Electric Castle a mers foarte bine pentru toată lumea, iar îmbinarea aceasta de genuri a avut probabil un efect destul de bun pentru toți cei care au participat la această ediție, care s-au putut bucura, pe lângă multe alte stiluri, și de muzica metal, alternative metal și alte influențe ale lor.
Lasă un comentariu