Septimiu Hărșan: ”Cred că muzica e singura legătură nealterată cu spiritul, cu interioritatea noastră profundă, cu umanitatea veritabilă” (Interviu)

2.287 vizualizări

Interviu realizat de către Bogdan Pavaloi / DrumStage

În această primăvară, DrumStage se întoarce pe scena din Quantic pe 18 martie cu noi demonstrații live ale unor toboșari de excepție.  Ediția “Kick The Spring” va fi cea mai complexă ediție indoor, din care nu vor lipsi expozițiile, show-urile de lumini și nu în ultimul rând, o serie de toboșari excepționali.

Septimiu Hărșan va fi invitatul nostru și la această ediție și cu această am stat puțin de vorbă cu el despre noile sale proiecte.

  Salut, Septimiu și bine ai revenit în gașca DrumStage. Ce mai faci? Pe Encyclopedia Metallum am numărat că faci parte din 7 trupe. Cum reușești?

Salut, bine v-am regăsit! Toate bune la mine, mersi de întrebare!
Da, probabil lista trupelor pare foarte aglomerată… au fost și mai mult de 7 la număr! Dar adevărul adevărat e că în momentul asta accentul cade pe trupele olandeze în ce privește show-urile și activitatea legată de noi materiale de studio. Și pe Necrovile, care a fost tot timpul o trupă foarte activă și care nu se dezminte nici acum.

Pe de altă parte, se pare că nici chiar foarte respectabilul Metal Archives nu reușește să fie 100% actualizat în legătură cu tot ce se întâmplă la mine în ogradă, pentru că între timp am revenit la The Thirteenth Sun, cu care urmează să scoatem album undeva prin primăvară, iar mai nou m-am alăturat și proiectului olandez (sau ar trebui să îi zic multinațional?) Moordzucht.

Poveste-ne puțin despre cum ai ajuns să cânți alături de Disavowed, Pestilence și Neuromorph. Cum reușiți să compuneți și să va vedeți pentru repetiții înainte de concerte?

În cazul Disavowed, intrarea mea s-a realizat via Robbe K, cu care relaționam deja de ceva vreme în online. Fiind unul dintre actele mele preferate de mulți ani încoace, evident că n-am stat pe gânduri când am primit vestea că au nevoie de un nou toboșar și că mă aveau pe radar. I-am scris lui Robbe că sunt disponibil și încântat și cam asta a fost. Repetiții am făcut vreo 3, poate 4, de când cânt cu ei.

Procedura a fost mereu aceeași: băieții mi-au luat bilet de avion cu una sau două zile înainte de concert, am cântat playlistul cap-coadă la sală și ziua următoare ne-am urcat pe scenă. Cred că au ieșit mult mai bine ultimele concerte, când n-am mai repetat deloc. E un pic ciudat, dar cu multe trupe am observat că se întâmplă treabă asta: cu cât repetăm mai puțin, cu atât cântăm mai bine. Așa că în ultima vreme Disavowed nu mai face repetiții, mergem direct la concert.

Relația cu Patrick Mameli a fost inițiată 100% de el: a văzut filmările mele și m-a contactat, inițial pentru Neuromorph (în perioada respectivă Pestilence era în pauză), apoi responsabilitățile mi-au fost extinse și pe teritoriul Pestilence și, mai nou, și în Moordzucht. Patrick are planuri mari pentru Pestilence în 2017-2018, unul dintre ele fiind deja anunțat semi-oficial, și anume turneul mondial care se va desfășura pe parcursul mai multor luni “on the road” pe toate continentele în afară de Africa și Antarctica, dacă totul decurge conform schiței inițiale.  Bineînțeles, el ar trebui să includă și câteva slot-uri importante pe la summer fest-urile europene, dar detaliile vor veni ulterior.

Pentru că acum avem împreună Pestilence, Neuromorph și Moordzucht, Neuromorph va lua o turnură stilistică axată mai mult pe direcția fusion/progressive și va deveni un proiect instrumental, ceva ce și eu și Patrick ne doream să facem de mult timp.

Compoziția se întâmplă cam la fel și în Disavowed, și în proiectele lui Patrick Mameli: cine are idei le cine are idei le înregistrează sau le scrie și le trimite colegilor. Evident, nu avem ocazia să compunem prin metodă jam-ului și a improvizației laolaltă.

   Având în vedere că ești o persoană autodidactă, câte ore studiezi? Repeți zilnic?

Nu aș zice că sunt cu totul autodidact. De-a lungul mai multor ani am făcut lecții particulare de teoria muzicii și de percuție clasică. Am fost și la facultatea de muzică, pe care însă, e drept, n-am simțit nevoia să o absolv. Dar e adevărat că la tobe am cam învățat de unul singur și, aș zice, pe propria piele ce înseamnă instrumentul, ce înseamnă să fii membru într-o trupă, ce înseamnă scena, publicul s.a.m.d. Bun, partea cu scena și publicul cred că oricum sunt lucruri de nepredat.

Nu repet zilnic și nu țin niciun fel de socoteală a orelor pe care le petrec la instrument. În orice caz, e clar că sunt mult mai puține decât ar trebui să fie, date fiind mai ales rigorile de ordin fizic pe care le impune muzica unora dintre trupele cu care cânt. Termenul de “studiu” nu cred că e prea adecvat în cazul meu, pentru că el face referire la o cultivare metodică, la dobândirea a ceva nou în mod organizat, sistematic. Eu numesc “jamming” ceea ce fac la sală, pentru că e doar un soi de mentenanță bazată pe ideea de a nu pierde contactul cu instrumentul.

Nu mă laud cu asta, nu cred că e bine așa, dar nici nu vreau să îmi impun eforturi de voință, pentru că am intenția să păstrez o relație de bucurie, de plăcere prietenoasă cu tobele. Dacă învăț ceva nou, procesul trebuie să se-ntample în mod natural, adică să simt chemarea să mă așez la tobe și să lucrez cu chef (nu pentru că “trebuie”) la ceva ce vine împotriva reflexelor dobândite până acum. Nu simt nevoia să forțez lucrurile.

Pe de altă parte, intrând atât de des în noi proiecte muzicale, lucruri noi pătrund inevitabil în viață mea la instrument, chiar dacă ele nu țin neapărat de tehnică sau de acuratețea execuției.

Ce sfaturi ai pentru cei care vor să se apuce de tobe?

Aș zice să își clarifice cât mai curând motivul pentru care ar face asta. Să își  întrebări sincere și directe despre ei înșiși. Cred realmente în muzică, văd în ea un scop în sine sau e mai mult o hipertrofiere  a orgoliului care îi trimite pe direcția asta? E o chemare socială, menită să-i apropie de centrul atenției, o căutare de status sau e o chemare reală, bazată pe abilități naturale reale și pe o  încredere sinceră în  anumite valori?

Cred că muzica e singura legătură nealterată cu spiritul, cu interioritatea noastră profundă, cu umanitatea veritabilă, o legătură care n-a putut fi decredibilizată și redusă la tăcere de imperativele traiului zilnic și de pseudovalorile pe care el a ajuns să le încetățenească. Muzica e ocazia foarte rară de a veni în contact cu puritatea, cu un alt nivel la care viața poate fi trăită și de-asta cred și că trebuie practicată cu grija pentru ce poate ea să-nsemne, cu bucurie copilarească și fără compromis. Eu cred că muzica se oprește unde începe compromisul.

Ce ne pregătești pentru următoarea ediție Drumstage?

Nu sunt încă foarte hotărât ce am să fac. În orice caz, am intenția să introduc niște elemente de noutate relativ la edițiile precedente!

Mulțumim și ne vedem pe 18 martie pe scena din Quantic la DrumStage Kick The Spring.

Abia aștept! Mulțumesc și eu pentru a treia invitație consecutivă!

afis-drumstage-2017_1

DrumStage „Kick the Spring”, ediția a V-a va avea loc în data de 18 martie în club Quantic din București, iar biletele pentru acest eveniment pot fi cumpărate online de pe www.ambilet.ro.

Interviu realizat de către Bogdan Pavaloi / DrumStage

foto: arhivamea.ro (Vlad Bușcă)

 

Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*