W3 4R3 NUM83R5 va concerta alături de Dirty Shirt și Times of Need la Cluj Napoca (26 mai)

752 vizualizări

După ce zilele trecute cei de la TIMES OF NEED se alăturau celor de la DIRTY SHIRT pentru concertul din data de 26 mai, iată că  azi anunțăm o nouă trupă, și anume W3 4R3 NUM83R5!

Așadar, ne întâlnim în data de 26 mai la Flying Circus din Cluj Napoca, line-up-ul complet fiind format din Dirty Shirt, We Are Numbers și Times Of Need. Biletele sunt disponibile online pe www.AmBilet.ro la următoarele categorii de prețuri:

– Pre sale: 29 lei (primele 100 bilete) 
 Normal Ticket: 35 lei
– Acces (în ziua concertului): 40 lei
Număr limitat de bilete!

Event: Dirty Shirt / Times of Need / Cluj-Napoca

W3 4R3 NUM83R5:

După ce trupa Deliver The God și-a încetat activitatea în 2014, cei doi membri, Alinesku și Cripi au pus bazele acestui nou proiect –W3 4R3 NUM83R5 – cooptandu-l la voce pe Silviu și Beeboo la bass (foști membri în Deliver The God) iar la tobe pe Dragoș (fost tobar in Searing Blaze). Au urmat luni de acomodare în noua echipă și de compoziții noi, primul concert notabil fiind în iulie 2015 în deschiderea trupei americane Carnifex.

În toamna anului 2016 s-a produs o schimbare majoră în componență, la tobe fiind cooptat Horia (fost tobar in Black Swan) urmată de venirea lui Radu Grosu (ex. False Reality) ca și basist. Din acel moment trupa a început să susțină mai multe concerte în țară, în deschiderea mai multor trupe cunoscute în underground cât și la festivaluri importante cum ar fi Rockstadt Extreme Fest, Măgura Fest sau Maris Fest.

La finalul lunii august 2017 la voce a fost cooptat Andrei înlocuindu-l pe Silviu Pop care a decis să se dedice total proiectului Black Water și de asemenea, componența actuală s-a sedimentat prin venirea lui Radu Snuff la bass.

In perioada iunie 2017 – ianuarie 2018 trupa a înregistrat primul său album, numit NUM83R5, care conține 7 piese și a fost lansat în data de 14 aprilie 2018 în Brașov. Albumul este prezentat atât sub forma de digipak cât și online pe platformele de streaming și download.

În data de 02 aprilie 2018 trupa a lansat și primul videoclip oficial produs în regie proprie pentru piesa „A New Dawn” de pe albumul NUM83R5, videoclip ce se poate viziona aici:


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*