Cu totii ne dorim ca la un moment dat in viata sa lasam la o parte obisnuinta si rutina si sa incepem ceva nou, ceva inedit fara a avea certitudinea daca vom reusi sau nu. Asta a facut si Chino Moreno, solistul trupei Deftones, impreuna cu Shaun Lopez, chitarist in trupa Far, si Chuck Doom. Cei trei au pus bazele unui proiect electronic rock intitulat Crosses (†††) care dupa doua EP-uri lansate in 2011 si 2012, a scos pe piata, in data de 11 februarie 2013, primul album eponim.
Nefiind un fan infocat al genului si nestiind la ce sa ma astept de la acest material, am pasit putin cam nesigur in aceasta incursiune in care avea sa ma poarte Crosses. De ce am avut parte, va povestesc in continuare.
“This is a trick”, prima piesa a albumului, incepe in forta, printr-un ritm alert, cu beat-uri puternice, putin cam naucitoare, cu un distors bine plasat care vine sa sustina intregul sound si atmosfera generala creata. Titlul si versurile melodiei (Hello, hello, is this a trick?) contureaza clar senzatia de “Ce se intampla cu mine?”
“Telepathy” continua in aceeasi maniera pentru a face mai usoara trecerea la “Bitches Brew”. Probabil apogeul creepy al albumului, melodia care a beneficiat si de un videoclip, “Bitches Brew” este o combinatie intre horror si sex, intre fiorul noptii (As the moon ascends…watch the ghost inside you come awake) si intre dezlantuirea carnala a pasiunii (From the flames of the fire/I feel you crawling to my bed). Finalul piesei este unul pe masura: incoronat cu scream-uri si cu un groove foarte heavy, acesta evoca disperarea „Say something!”
„Thholyghst”mi s-a parut piesa cea mai inteligent construita de pe intregul material. Desi incepe tot in acorduri minore, cu un ritm lent si contemplativ, melodia marcheaza de fapt schimbarea de sound a albumului printr-un refren foarte animat, catchy si dansant.
Chitara acustica, tempo-ul lent si starea de plutire data de “Trophy” accentueaza atmosfera pozitiva, iar “The epilogue” devine piesa in care dragostea imposibila, dintre doua fiinte care nu apartin aceleiasi lumi, se materializeaza intr-un final si este traita din plin (I won’t stop cuz all that i want is you)…Observa cineva asemanarea cel putin interesanta cu mioriticul “Luceafarul”?
“Bermuda Locket”, “Frontiers” si “Nineteen Ninety Four” nu reprezinta decat o continuare muzicala a unei povesti vesele care este incununata in “Option” prin versurile “Just open your heart and say /”I swear on the cross”/ Can you promise that to the grave you’ll take my name?Can you promise me?”
“Nineteen eigthy seven” linisteste putin spiritele printr-un sound lent si melancolic, urmand ca “Blk Station” sa te zdruncine pe neasteptate cu un bas murdar si puternic ce pe parcurs se transforma intr-un ritm interesant care mai sa te ridice de pe scaun si sa te faca sa dansezi.
„†”, singura melodie instrumentala de pe album intensifica nuanta psihedelica a materialului.
Marturisesc ca m-am lasat pacalit de numele ultimei piese. “Death Bell” mi-a dat impresia ca voi cadea iar in partea intunecata a Crosses. Surpriza, insa, a fost ca melodia este de fapt o compozitie predominant simpla, cu un sintetizator care emite niste acorduri line, repetitive si induiosatoare, o chitara pierduta si abia sesizabila pe fundal, care mentine atmosfera blanda, si cu un drum machine a carui beat-uri, personal, le-as fi preferat mai putin dinamice, respectand un sablon clasic fara ca interventia de final cu accente tribale sa ma trezeasca din starea in care ma aflam. Mesajul de final este unul si mai simplu : “I follow you into the light, I will.”
Recunosc ca am avut indoieli in privinta acestui material, insa acum, dupa ce am tras linie, pot spune ca albumul de debut Crosses este o experienta ce merita traita atat de cei familiarizati cu acest gen de muzica cat si de cei care poate vor sa incerce ceva nou. In mod cert, Crosses te va surprinde si te va prinde cumva in mrejele ei.
Lasă un comentariu