De vorbă cu Tolea Postovei, organizatorul festivalurilor Top T și Bluzău (partea I)

Tolea Postovei
198 vizualizări

V-ați întrebat vreodată cine e în spatele festivalului Top T Buzău sau al festivalului Bluzău, câte știe de fapt despre industrie și cum a ajuns să organizeze primul festival rock cu adevărat important în România, dar și cel mai longeviv, depășind cu ușurință 30 de ani?

Deși Buzău nu este tocmai unul dintre cele mai populate și vizitate locuri de la noi, cu siguranță festivalul Top T este unul dintre motivele de mândrie ale cetățenilor! De ce? Citiți în continuare și aflați chiar de la Tolea Postovei, organizatorul festivalurilor Top T (rock și metal) și Bluzău (blues și jazz).

Bilete la ambele festivaluri găsiți pe AmBilet.ro, iar mai multe despre evenimente îl lăsăm pe el să vă povestească într-un interviu în două părți. Partea II va apărea curând, dar până atunci vă urăm lectură plăcută!

  1. Top T este un festival cu foarte multe ediții la activ. Ce poți să ne spui despre el, cum i-ai face o scurtă reclamă?

E greu să descriu Top T fără a fi subiectiv, dar fiindcă am fost martor la 32 de ediții, iată o enumerare „proletcultistă” a elementelor la care noi ținem:

  • primul festival rock postdecembrist care a promovat prin concurs tinere talente locale și naționale încă din 1990
  • primul festival rock promovat cu pachete promoționale la nivel profesionist (afiș, program de sală, ecusoane personalizate etc) încă din 1994
  • primul festival de rock cu o pagină web, www.topt.ro în 1996
  • primul festival care a oferit ca premiu oportunitatea debutanților de a înregistra un disc, între anii 1993-2000
  • primul festival înregistrat „live” pe casetă audio în 1996
  • primul festival desemnat ca „cea mai importantă manifestare culturală din județul Buzău”
  • primul festival rock transmis în direct pe internet, în 2000
  • primul festival rock underground cu participare internațională semnificativă
  • primul festival rock despre care s-a scris o carte, în 2017, publicată de Editura Casă de Pariuri Literare și lansată la tîrgul internațional BOOKFEST 2017
  1. Cum de ți s-a pus pata să te apuci de asemenea ispravă, să te implici în organizarea acestui festival?

Niște antecedente de organizator aveam din vremurile comuniste, unde pe lîngă faptul că dădeam audiții în căminele studențești, organizam evenimente culturale pe la Universitas și Preoteasa, cele mai importante fiind concertele cu Impact, Spectrum și Celelalte Cuvinte. Pînă în 1990 am fost spectator la Top T, iar în acea ediție am acordat o mînă de ajutor pentru că „gestionam” un club de audiții la Casa Tineretului, se chema „Clubul de la ora ȘAPTE” unde i-am întîlnit pe viitorii colegi din organizare, muzicieni buzoieni, tinerii iubitori de rock. În 1991-1992 festivalul a luat o pauză din lipsa de înțiativă și pentru că era o nebuloasă cu patrimoniu, fonduri, nimeni nu știa ce și cum să facă. În 1993 eram apropiat de Casa Tineretului, îmi făcusem și un ONG propriu membru al Fundației pentru Tineret, dar am intrat în festival întîi ca sponsor oferind un premiu, ceea ce mi-a dat privilegiul de a fi alături de juriu, de oameni importanți precum Florian Pittiș sau Florin Silviu Ursuleascu și la acel moment am simțit că îmi doresc să fiu alături de ei și chair am contribuit la jurizare. Un an mai tîrziu că reporter la STORM TV am intrat mai adînc în bucătăria Top T iar prezența cu microfonul și camera în fața lui Cristi Minculescu și altor icoane ale vremii m-a atras și mai tare așa că am fost oarecum cooptat în echipa de organizare. În 1995 am pus „umărul cot la cot” (ce construcție gramaticală de invidiat) alături de Cornel, Florin și Adrian și am devenit cvartetul care a propulsat festivalul in atenția publicului și presei românești

  1. Familia, prietenii, ce părere au avut despre această inițiativă? Au crezut în tine sau te-au descurajat?

Eu respiram rock la acel moment, să zicem, 1993-94, dădeam audiții, aveam emisiuni la Radio Campus și Storm TV, scriam la diverse publicații, eram prezent la lansări de discuri și concerte la București și ulterior Budapesta, așa că inițiativa de a mă implica în Top T a fost parte din decor, a venit aproape natural. Începusem să cunosc artiști, producători, comercializam casete, așa că nimeni nu m-a descurajat, din contră. Dacă regret ceva este faptul că nu am fost mai des prezent la Rockotecă și mai ales la microfon unde cred că aș fi putut promova chestii inedite.

  1. Cum te-ai simțit la finalul primei ediții Top T la care tu ai fost implicat? Festivalul era pe minus, pe plus, ai avut probleme cu legea sau vecinii?

Dacă aș considera ediția din 1993 prima mea implicare pot spune că m-am simțit mîndru că am stat la aceeași masă cu Moțu Pittiș și FSU, cu Pittiș urmînd a avea primul meu interviu la Storm TV înainte de Top T 1994. Nu am avut implicare în partea financiară, cu legea nu știu ce probleme am fi putut avea, iar vecinii erau blocurile în construcție. În orice caz, e trist că nu avem memorii filmate din acele zile

  1. Există tot felul de artiști, mai cu picioarele pe pământ sau mai cu nasul pe sus, care a fost cea mai „cu nasul pe sus” întâmplare de care ai avut parte? Nu e nevoie să dai nume și trupe, doar o povestioară.

Chiar nu aș vrea să dau exemple de „aroganțe”, însă aș aminti un episod haios din 1994 cînd trupa Altar a parcat în fața Sălii Sporturilor. Eu aveam magazin de muzică și aveam un stand la festival și vorbisem cu Aurel Mitran să preiau discuri cu Altar la vînzare. Drept care m-am dus să îi întîmpin pe băieți la mașină și Andy Ghost fără să știe cine sînt (eram un individ în costum de blugi, cu plete și barbă) mi-a pus in brațe două cutii cu viniluri și mi-a zis ceva de genul „ia du tu astea la sală și vezi că e cineva care trebuie să aibă grijă de ele și adu-ne și nouă niște vodcă”. Am dus discurile, am venit cu o vodcă, am ciocnit și am plecat. Peste ani, la Sibiu, reamintindu-i lui Andy episodul, ne-am distrat de minune și am băut cîteva beri. Între noi fie vorba, Andy e un tip fain și a avut noroc atunci la Buzău că nu a dat peste cineva mai „sensibil” (un băiat din echipa noastră chiar mi-a zis „cum îi permiți lu’ ăsta să îți vorbească așa, ce e, șefu’ tău?”)

  1. Spune-ne despre primul concert sau festival din afara țării. S-a ridicat la așteptările tale, le-a depășit? Pentru ce artiști ai trecut granița?

Prima dată am vrut să merg la Budapesta la John Mayall dar nu am găsit pe nimeni. Apoi cînd am citit că vin Black Sabbath, trupa mea favorită, am decis că trebuie să merg chiar singur. Am plecat cu trenul la Ploiești cu gîndul să merg la Arad sau Timișoara în speranța că voi găsi o excursie organizată la concert (aveam o rezervare pentru Pink Floyd la Praga și credeam că ceva similar va fi pentru Sabbath la Budapesta)- rețineți însă că informația nu circulă atunci ca acum. Trenul de Arad însă avea o mare întîrziere și mi-am schimbat biletul pentru Oradea. Am ajuns, m-am cazat și am căutat pe la agenții de turism poate găsesc o excursie, fără succes însă. Mi-am luat un ziar local, m-am așezat la o terasă la o bere încercînd să mă gîndesc la o soluție. Am sunat de la un telefonic public alte 2-3 agenții găsite în ziar dar nimic. Și a venit scînteia…eu lucram la radio și cînd am văzut o reclamă în ziar la un post local am zis „ăștia trebuie să știe” așa că am sunat și, ce stupid mi se pare acum, am întrebat dacă nu știu pe cineva care organizează o excursie la concert. O fată mi-a răspuns că nu, dar că este un coleg, Attila care sigur merge… așa că am revenit peste două ore, am vorbit cu Attila Dajka și de aici începe istoricul concertelor în afara țării. În 1994-1998 datorită lui Attila am văzut la Budapesta Colosseum, Deep Purple, Santana, Emerson, Lake and Palmer, Yes, Judas Priest, Wishbone Ash, King Crimson, Kiss, Joan Baez, Pantera, DIO (categoric cel mai prietenos muzician), dar lista e mai lungă. Am fost și la Praga la Pink Floyd și am ajuns în spatele scenei să văd tot arsenalul de scule, iar în decembrie 1995 cînd toată țara era înzăpezită, am luat primul tren care a spart gheața dincolo de Brașov și am mers la Praga din nou pentru Ozzy Osbourne.

Revenind la întrebare, show-ul Black Sabbath cu Cathedral și Godspeed în deschidere mi-a deschis ochii spre ceea ce înseamnă muzică live. Am făcut poze la primele două trupe, iar cînd am vrut să pozez Black Sabbath am fost imobilizat de un bodyguard. Mi-a zis să stau liniștit, mi-a luat aparatul foto, mi-a scos filmul (care avea și fotografii de la prima mea ieșire în Budapesta) și asta a fost. A două zi am făcut alte poze cu un fim nou, dar fără să știu că tipul îmi scosese și bateriile, nu a ieșit nimic. Fiind mare fan Black Sabbath, îți dai seama că am povestit la radio, la Tv, la tot orașul, chiar dacă nu a fost Ozzy, ci Tony Martin la voce.

Am continuat să mă duc la Budapesta sau Praga la concerte, am văzut Rush ca o chestie chiar memorabilă, iar acum fiind zboruri ieftine merg la concerte și festivaluri mai mult afară decît în România, așa că mi-e greu să continui lista dar pot aminti Transatlantic, Neal Morse Band, Steven Wilson, Big Big Train, Roger Waters printre cele mai impresionante showuri și „Loreley Night of the Prog” ca un festival uluitor. Am fost și la concerte în cluburi mici cu 50-100 spectatori la Flower Kings, Kaipa, Deadland Ritual. E uluitor cît se cîntă și caut tot timpul un pretext să „prind” un concert și încerc să fac drumul rentabil, să văd 2-3 trupe la o deplasare ( mă așteaptă un „turneu” în Anglia cu 3 concerte în 4 zile: Steve Hackett, Marillion și Pavlov’s Dog)

  1. Poți face o comparație între cum sunt organizate concertele afară și cum sunt organizate concertele la noi?

Nu cred că mai există diferențe esențiale. Promoterii noștri, mici antreprenori sau firme uriașe multinaționale au evoluat fantastic. Promovarea și organizarea sînt foarte bune, sunetul este de cele mai multe ori „profi”, se respectă timpii de scenă, există standuri de „merchandise”, sesiuni de „meet’n’greet”, respect pentru trupele de deschidere, pentru public și pentru cei ce susțin mișcarea rock. Poți găsi oricînd critici și neajunsuri, dar hai să vedem partea frumoasă a lucrurilor. Cine nu a fost acolo în bucătăria unui concert/festival judecă prea ușor micile scăpări sau imperfecțiuni. Resimt însă în București lipsa unei săli/arene moderne și cu toate dotările care să ușureze munca organizatorilor, deși Quantic sau Arenele Romane au devenit locații potrivite. Ca o părere personală aș pune o stea în plus pentru ArtMania si mi-aș dori să pot realiza ceva similar.

Bilete pentru Top T Buzău găsiți pe AmBilet.ro:

  • 50 lei – 40 lei – Presale bilet pt ziua de 20 decembrie (pret redus pana pe data de 30 noiembrie, inclusiv)
  • 50 lei – 40 lei – Presale bilet pt ziua de 21 decembrie (pret redus pana pe data de 30 noiembrie, inclusiv)
  • 80 lei – 70 lei – Presale Abonament 2 zile (pret redus pana pe data de 30 noiembrie, inclusiv)
  • 50 lei – Bilet pt ziua de 20 decembrie
  • 50 lei – Bilet pt ziua de 21 decembrie
  • 80 lei – Abonament 2 zile

*Important: se pun în vânzare un număr limitat de bilete!


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*