Dincolo de microfon #1: Florin Barbu (Implant Pentru Refuz)

625 vizualizări

Maximum Rock lansează o nouă categorie de interviuri cu artiștii tăi preferați! „Dincolo de microfon” e exact ceea ce crezi tu, dar nu chiar. O dată la două săptămâni luăm la întrebări muzicienii, dar nu vorbim despre muzică pentru că asta îi întreabă toată lumea și deja s-au plictisit de aceleași întrebări: „cum ai descoperit pasiunea pentru muzică?”, „aveai rockeri în familie?”, „cum a fost primul tău concert?” și alte bălării pentru care probabil au un document de unde dau copy-paste la răspunsuri.

Acum, nouă ne place de ei și ca oameni, nu doar ca artiști, de aceea vrem să știm ce tâmpenii au făcut când erau copii, de ce și-au primit prima bătaie cu papucul, cum a fost primul sărut, prima țigară, prima beție serioasă și multe altele.

Prima noastră victimă e Florin Barbu, noul bassist al formației Implant Pentru Refuz, dar poate îl știți deja din  Blazzaj, Cargo și alte trupe… ca muzician. De acum o să știți și ce făcea când nu ținea instrumente muzicale în brațe. Florin a fost om de treabă și ne-a răspuns la întrebările care probabil i s-au părut puțin dubioase, așa că haideți să vedem care-i treaba:

1. Când ai intrat în „faza de rebeliune” și ce te-a determinat s-o faci? Presupunem că nu voiai doar să ți se spună ce mișto ești. 
Nu știu dacă „rebel” este cuvântul care mă descrie cel mai bine, dar cu siguranță am avut un fel al meu de a vedea viața, fiecare are felul lui. Diferit față de alții a fost poate că am trăit visele mele, nu ale altora. Nu am făcut niciodată ce așteptau alții de la mine să fac. Am rămas corijent la fizică în clasa a 12-a pentru că mă enerva profesorul, dar am luat nota 10 la admiterea la Medicină. Am renunțat la Medicină pentru că visul meu s-a schimbat în studenție. Primii doi ani după studenție am lucrat portar sau barman ca să mă întrețin, deși aș fi putut foarte ușor să câștig cântând lucruri în care nu cred. Am format Blazzaj, și am continuat să cânt cu Blazzaj 6 ani, timp în care am refuzat trupe majore (Neurotica si Cargo). Am fost „mainstream” când alții așteptau de la mine să rămân în underground și m-am întors în underground alături de frații mei de la I.P.R. când alții așteptau de la mine să rămân mainstream. Dacă „rebeliune” înseamnă să experiementezi cât mai mult din această călătorie numită „viață”, da, sunt un rebel, dar nu a fost doar o „fază” sau etapă. Nu mulți știu, dar sunt căsătorit de peste 20 de ani cu iubita mea din studenție și încă incredibil de îndrăgostit, și pentru un om din branșa mea asta chiar este o rebeliune.
Dar cu ultima frază ești spot on, toate astea le-am făcut pentru că am vrut să mi se zică cât de mișto sunt.

2. Având în vedere controversele legate de religie din comunitatea noastră, tu cum reacționai când te trimiteau ai tăi la biserică și cum reacționau prietenii tăi în funcție de ce făceai tu?
Nu m-a trimis nimeni la biserică, am fost de unul singur când am simțit nevoia și am încetat să mai merg când mi-am dat seama că religia nu e ceea ce pare. Prietenii mei au considerat mereu că sunt un weirdo, indiferent de situație.

3. Curiozitatea noastră pentru fiecare om ales pentru acest mini-interviu: cum a fost prima ta beție? Cu cine, unde, ce-ai băut, cum te-ai simțit după, asta din ce-ți mai aduci aminte sau din ce ți-au povestit alții.
Am trecut de mult de faza la care mă mai laud cu bețiile, generația mea a băut foarte mult, asta e clar. Incredibil de mult. Am fost beat în fiecare zi din viața mea între clasa a 11-a și anul 2 de facultate când m-am oprit, nu este un lucru de care să fiu mândru. Pentru că făceam lucruri de care nu eram deloc mândru. În branșa mea este o regulă, poți să faci ce vrei, dar nu bei la concert. Eu beau alcool exclusiv înainte și in timpul concertului, imediat după concert trec pe apă. Acasă rareori beau o bere cand mă nimeresc cu un prieten, dar de obicei nu reușesc să o termin. Nu sunt deloc un fan al alcoolului.

4. În timpul școlii (generală sau liceu, ce vrei tu) erai colegul bufon, șeful clasei sau colegul mediocru care nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte?
Bufonul clasei, categoric! Per ansamblu mediocru la învățătură, însă mult peste medie la materiile care îmi plăceau, fără niciun efort. Colegii mei mergeau în tabere de ski, eu mergeam în tabere de fizică, pentru că îmi plăcea să golănesc cu smart people. În clasa a 8-a știam toată fizica de liceu, am avut zece pe linie fără să deschid o carte tot liceul, ceea ce mi-a lăsat foarte mult timp de party cu rockerii mei. La Limba Română însă era aproape să nu iau Bacu’.

5. Toți avem ruda aia foarte îndepărtată care ne vede după 10 ani și spune „nu mă ții minte?” în timp ce te trage de obraji și tu evident habar n-ai cine e și ce treabă aveți unul cu celălalt. Și de obicei rudele astea sunt foarte… speciale, ca să nu zicem dubioase. Cine ți se părea cea mai ciudată rudă pe atunci?
Bunicul meu din partea tatălui. Un om extrem de dur. Rămas orfan când tatăl său a murit în război înecat în Dunăre, a crescut ca „copil de trupă” în armata unde a învățat să cânte la vioară. Nu îmi amintesc să fi vorbit vreodată cu mine deși stăteam câteodată toată vacanța de vară la el, însă mă forța să fac matematică 3 ore pe zi în timpul vacanței. Nu am apucat niciodată să îi mulțumesc, dar îi puneam pioneze pe scaun.

6. Ce carte, autor sau poezie ai urât din tot sufletul în timpul școlii? Nu l-ai înțeles sau pur și simplu erau alte motive pentru care nu suportai ce scrie acolo? Povestește-ne.
Niciuna. Citeam tot ce îmi pica în mână, inclusiv literatura proletcultistă și etichetele scrise mărunt ale tuburilor de spray când stateam pe WC. Cum poți să urăști o carte sau un autor?

7. Cei mai mulți copii spun că vor să fie doctori, piloți de curse sau astronauți. Când erai mic, ce visai să faci pe la 30-40 de ani?
Doctor, ca mama.

Acum că știți mai multe despre „omul” Florin, vedeți „artistul” Florin cu alți ochi?


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*