Dincolo de microfon #2: Mihai Dănciulescu (Scarlet Aura)

261 vizualizări

Maximum Rock are o nouă categorie de interviuri cu artiștii tăi preferați! „Dincolo de microfon” e exact ceea ce crezi tu, dar nu chiar. O dată la două săptămâni luăm la întrebări muzicienii, dar nu vorbim despre muzică pentru că asta îi întreabă toată lumea și deja s-au plictisit de aceleași întrebări: „cum ai descoperit pasiunea pentru muzică?”, „aveai rockeri în familie?”, „cum a fost primul tău concert?” și alte bălării pentru care probabil au un document de unde dau copy-paste la răspunsuri.

Acum, nouă ne place de ei și ca oameni, nu doar ca artiști, de aceea vrem să știm ce tâmpenii au făcut când erau copii, de ce și-au primit prima bătaie cu papucul, cum a fost primul sărut, prima țigară, prima beție serioasă și multe altele.

Cea de-a doua persoană luată la întrebări irelevante e Mihai Dănciulescu, fondatorul, compozitorul și chitaristul formației Scarlet Aura. Mihai e inginer de sunet și producător, CEO al Silver City Records și Silver City Studios. Acum că știți ce-i poate pielea pe plan artistic și am rezolvat un interviu obișnuit în trei rânduri, să vedem ce tinerețe a avut și să vedem dacă i-a influențat cu ceva muzica.

1.Descrie-ne puțin prima fată de care ți-a plăcut la modul serios și cum ai încercat s-o cucerești, dacă ai reușit, dacă ți-ai luat bătaie pentru ea etc.

Prima fată… undeva pe la 12 ani, i-am oferit o înghețată. A acceptat și așa ne-am apropiat în termenii copilăriei, bineînțeles. Nu mi-am luat bătaie pentru ea și nici pentru vreo altă fată. În cazul ei, doar am rămas fără înghețată. Deși amintirile din copilărie sunt haioase și mă bucură să mă întorc în timp, cea mai importantă fată și care mi-a plăcut la modul cel mai serios este cea cu care sunt căsătorit și alături de care mă simt în toate felurile,  câteodată și ca la 12 ani.

2. Ce văzusei într-un film sau desen animat și ai încercat în viața reală si cum s-a terminat?

Poate ai să razi dar…. ceea ce fac azi am văzut, asta mi-am dorit, asta fac și slavă Domnului ceea ce am început este departe de a fi terminat, ba chiar consider că sunt încă la început. Deși scriu muzică și sunt producător muzical de aproximativ 10 ani, îmi place mereu să descopăr muzica în fiecare melodie, să caut cele mai versatile tonuri sau pur și simplu să găsesc traducerea liberă a momentului din sufletul meu, a trăirilor, prin note muzicale.

3. Toți aveam un loc favorit de pierdut timpul cu prietenii. Tu unde te strângeai cu gașca ta și cu ce vă omorați timpul?

Ne strângeam în parc, cel mai aproape de casa părinților mei fiind parcul Kisseleff. Acolo beam pe ascuns o bere, două, cântam la chitară și ne prefăceam că învățam cu scopul de a agăța câte o fată. Mai mergeam și în barurile rock la modă pe vremea respectivă, cum ar fi So What, Club A, Heaven and Hell, Lăptărie, Big Mamou.

4. Fiecare adolescent așteaptă ziua în care pleacă singur cu prietenii la mare sau la munte. Spune-ne cum a fost prima ta vacanță cu prietenii departe de regulile părinților.

Hahaha… chiar zilele trecute povesteam… Am fost la mare cu 2 amici, unul din ei s-a îndrăgostit teribil și, ducându-se după iubita lui în altă stațiune, a adormit pe plajă. Ne-am îngrijorat, dar cand a apărut am râs foarte mult de el pentru că era ars de soare si suferea ca un câine. Apăruse ca o fantomă în miez de noapte acoperit cu cearșafuri pentru că îl ustura pielea. Bineînțeles că berea a fost un bun remediu pentru toți.

5. Știm cu toții acel profesor sau acea profesoară care pur și simplu ne ura și niciodată nu înțelegeam de ce. Ce cadru didactic ți-a făcut zile fripte și cum ai rezolvat asta?

Am fost un elev destul de bun având susținerea permanentă a părinților mei. Ei sunt profesori, mama – Doina Dănciulescu este profesoară de chimie la liceul Mihai Viteazu și tata – Constantin Dănciulescu este profesor de fizică la Universitatea Ecologică. Nu aveam șansa să am o problemă cu vreun profesor sau doamnă profesoară pentru că am plecat din start de acasă încurajat să nu îi fac de râs. Așa erau vremurile atunci, iar cine e copil de profesor știe că în timp ce colegii credeau că ești privilegiat și că ți se mai iartă cele nefăcute, eu munceam de 3 ori mai mult, să nu îi fac pe ai mei de râs – care nu ar fi conceput vreodată să vină vreun profesor la ei cu vreo plângere legată de mine.

6. Să nu ne mai ascundem după deget: fumatul e considerat a fi o activitate foarte cool printre tineri, deși nu știm de ce. Cum a fost prima țigară pentru tine și cum ai evoluat de acolo, ai continuat să fumezi sau ai zis că nu ți se potrivește?

Am fumat și mi s-a părut cool până în urmă cu 5 ani. Fumam la găleata. Cumpăram tutun la kilogram și îl țineam într-o găleată, eram fără nici o speranță. Dar uite că m-am lasat așa cum m-am apucat, brusc, și sunt fericit astfel. Mai fumez câte o narghilea din cand în cand sau o pipă dar astea mai mult pentru aromă. Țigara este toxică, iar mirosul îngrozitor, așa că sunt fericit și pentru că Aura nu mai fumează și recomand oricui să se lase, e mai ieftin!

7. Prima beție nu se uită niciodată, indiferent la ce vârstă ai avut-o. Vrem să știm totul despre a ta (ce-ți mai aduci aminte, evident): unde erai, cu cine, ce-ai băut, cum te-ai simțit după și mai ales dacă ai zis „nu mai beau în viața mea”.

Eram în clasa a 10, la Bușteni, plecat cu grupul de elevi și s-a întâmplat. După o bere, două, m-au luat un pic frisoanele și am simtit nevoia să ies la aer. Știam de la cei mari că e bine să vomiți, dar nu mi-a ieșit pentru că m-am trezit repede… în mintea mea cel puțin. Întors în tabără, aflu de la colegi că dispărusem de 2 ore și jumatate deși pentru mine timpul nu a avut aceeași însemnatate… așa se întamplă și acum: cum beau ceva, cum trece timpul fără să observ.

Și, pentru că acum probabil sunteți curioși și de partea muzicală, avem și bonus pentru voi răspunsurile din documentul despre care vă ziceam în introducere, plus sfaturi pentru trupele la început de drum și pentru oricine nu-l știa pe Mihai înainte de acest interviu.

Image may contain: 1 person, playing a musical instrument and guitar

Mihai, ești un artist… cânți la chitară, ești producător muzical, inginer de sunet și compozitor. În ce moment ai realizat că „asta este, vreau să învăț să cânt la chitara”? Cine sunt zeii tăi în ale chitarei, dacă ei există, sau artistul/artiștii ce au contribuit la artistul care ești tu astăzi?

Eram la Pitești, în clasa a șasea, la vărul meu. El era mai mare decât mine și atunci mi-a făcut cunoștință cu Doors, Iron Maiden, Nirvana, Metallica, Beatles, punându-mi să ascult casete. M-am îndragostit iremediabil de Doors, urmată imediat de Iron Maiden, primele mele iubiri în materie de rock. Versurile și vocea lui Morrison și solourile de la Maiden m-au facut să îmi doresc să devin artist, să cant la chitară. De atunci și până în prezent, dar în special în acei ani, am strâns și strâng colecții impresionante de casete și vinyluri, sunt un boem.

La începuturile carierei tale erai fan al chitarelor Gibson, însă astăzi pe toate scenele poți fi văzut cu chitare Jackson, nu puține de altfel. Există un motiv pentru schimbarea făcută? 

Ador marca Gibson și o voi adora mereu, însa chitarele Jackson mă definesc, ne-am descoperit reciproc și ne mânuim reciproc cu ușurință și măiestrie, dacă îmi permiteți să personific o chitară.

Mari chitariști ca Jimmy Page, Brian May, Jeff Beck au venit cu un set-up al lor. Care este set-up-ul care te reprezintă pe tine? 

Ca și cei menționați în întrebare, am un set-up personal ce conține doze active EMG splittabile și mecanism de tip floyd rose din care pot în orice moment să schimb acordajul normal în drop D. Dar… nimic nu se compară cu prima mea chitară, o Hora Reghin Acoustic, pe care, la rugămințile mele cu lacrimi din clasa a șasea, a binevoit mama să mi-o cumpere așa cum îmi promisese atunci, după ce am dat admiterea la liceu.  Ea uitase, eu însă nu, mă frământasem 2 ani, iar când i-am amintit a rămas încremenită și mi-a facut hatârul. Ani de zile am purtat chitara peste tot cu mine: în vacanțe,  tabere, parcuri,  parcări… ulterior am vândut-o, dar acum regret. Ce este viața dacă nu o permanentă evoluție și descoperire.

Ai in urmă o experiență, o călătorie în care ai lucrat cu producători faimoși până în momentul în care ai devenit tu unul. Ce lucrări ai avut și ce așteptări ai de la un artist atunci când lucrezi cu el? Ai vreun sfat pentru trupele tinere vis-a-vis de ce ar trebui să evite sau să facă din punctul de vedere a unui inginer de sunet și producator? 

Am lucrat ani de zile alături de un prieten de la care am învățat foarte multe, este vorba despre Manu Savu. Cred că perioada în care am lucrat cu el a fost cea mai distractivă pentru că are un stil foarte fain de lucru și mi-a făcut mereu plăcere, este întotdeauna mult mai lejer când lucrezi cu un prieten. În 2016 însă am lucrat cu Roy Z, un producător excepțional ce a lucrat cu Bruce Dickinson. Am fost foarte emoționat, dar tot ce am facut împreună s-a concretizat Într-un album superb – „Falling Sky” – și în cunoștinte pe care îmi este imposibil să pun un preț. În timp totul a venit de la sine, îmi doream să fac treabă bună așa că nu a mai fost timp de emoții.
Am lucrat cu trupe atât internaționale cât și naționale, lucrez cu oricine mă lasă să îmi fac treaba de producător și nu de papițoi în reglaje la ordin, artiști care să poată accepta o opinie venită din partea unui profesionist, dar în primul rând care să își stăpânească instrumentul. Mi s-a întâmplat ca unii „artiști” veniți în studio să nu știe să își cânte partea. Regret când această experiență este tratată cu superficialitate, când de fapt este o parte reală și importantă a responsabilității de artist, de muzician.

De unde îți vine inspirația sau ce anume te inspiră pentru melodiile pe care le scrii? 

Trăiesc intens fiecare clipă, fiecare zi și astfel vine inspirația. Vibrația mea vis-a-vis de ceea ce mă înconjoară,  vis-a-vis de ce iubesc, ce mă rănește și așa mai departe este foarte intensă. Răspund vibrației cu nevoia de exprimare muzicală și astfel ideile curg. Gândiți-vă că am părăsit cu ani în urmă mediul bancar și universitar pentru a face doar muzică, pentru a cânta și pentru a fi inginer de sunet în propriul studio – Silver City Studio,  să public muzică în propria casa de discuri – Silver City Records și asta pentru că, evident, singurul limbaj ce îmi satisface comunicarea este muzica.

Cu ce trupe ți-ai dori să lucrezi în studio?

Mi-ar plăcea să lucrez cu Tarja Turunen si cu Doro Pesch în special… lucrând cu Aura atâția ani am devenit atent la cum sună reginele metalului și mi-aș dori să le ofer o perspectivă mai modernă, mai strong, care să le pună în valoare vocile mai mult. Apoi… mi-aș dori să lucrez și cu trupe mari sau mici, să evoluăm braț la braț.

Cu ce trupe ti-ai dori sa mergi in turneu? 

În general mi-aș dori să merg cu trupele pe care le-am idolatrizat în adolescență, în special cu Primal Fear, Sabaton, Amon Amarth, Kreator… și lista continuă.

Cum este să fii în aceeași trupă cu soția ta (Aura), să lucrați împreună?

Noi așa ne-am cunoscut, nu am fost împreună la început și nu poate decât să fie un vis devenit realitate pentru amândoi.

Ce planuri de viitor ai? 

De aici nu se poate merge decât sus, sus, sus! Să fim sănătoși în primul rând și să trecem prin albume, turnee și concerte pe toate scenele lumii alături de fanii noștri.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*