Ozzy Osbourne: single nou „Under The Graveyard” + detalii despre următorul album

290 vizualizări

Prima bucată muzicală nouă din ultimii 10 ani ai carierei solo a lui Ozzy Osbourne, „Under The Graveyard” este acum gata de ascultat și reascultat! Extrasă de pe viitorul album al cântărețului, piesa e o baladă care urcă treptat spre un heavy metal memorabil. „Ordinary Man” se va lansa via Epic Records în prima parte a anului 2020. A fost înregistrat în Los Angeles, iar la instrumente îi avem pe producătorul Andrew Watt la chitară, Duff McKagan (Guns N Roses) la bass și Chad Smith (Red Hot Chilli Peppers) la tobe.

Acest album a fost un cadou de la cea mai mare putere a mea, spune Ozzy. E o dovadă pentru mine că n-ar trebui să renunțăm niciodată.

Ultimul album solo al lui Ozzy a fost lansat în 2010, dedicându-și timpul formației Black Sabbath și promovării noului material discografic „13”, dar a avut și câteva concerte solo, iar ultimul an a însemnat doar tratamente, recuperări, amânări de turnee și stat acasă.

Totul a început când Kelly (Osbourne, fiica lui Ozzy) a venit la mine și mi-a zis ‘Vrei să faci o piesă cu Post Malone?” și-am zis „Cine naiba e Post Malone?” M-am dus acasă la Andrew (Watt) și-a zis că terminăm repede. După ce-am făcut piesa aia, mi-a zis ‘Vrei să începi un album?’ I-am spus ‘Asta ar fi minunat, dar mă gândesc că nu vreau să stau într-un subsol 6 luni’ și într-un timp destul de scurt am terminat. Duff și Chad veneau și mai cântam pe timp de zi, iar pe seară eu lucram la piese. I-am zis înainte lui Sharon că ar trebui să fac un album, dar în gând îmi ziceam că n-am destulă putere. Dar Andrew a reușit s-o scoată din mine. Chiar sper că oamenii care vor asculta albumul se vor bucura de el pentru că mi-am pus tot sufletul si toată inima în el.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*