Tableau Mort: „Black metalul are o latură mai spirituală, contemplativă, pe care am ales sa o exploatăm la un alt nivel”

561 vizualizări

În prezent există aproximativ cinci milioane de români care au părăsit țara noastră în căutarea unui viitor mai bun. Ne este de mirare faptul că, în viitorul apropiat, vom auzi de noi formații sau artiști care își vor începe carierele pe alte meleaguri, întrucât, cel mai probabil, plecarea lor nu înseamnă în același timp renunțarea la anumite visuri. Iar noi avem datoria să nu îi uităm.

Un proiect născut în Londra la inițiativa unor pasionați români de muzica black metal este Tableau Mort. Format din muzicienii George Bratosin (Indian Fall), Radu Vulpe (Decease), George Topor, Cristian Giurgiu, Marek Basista și James Andrews, formația urmează să lanseze materialul de debut „Veil of Stigma. Book I Mark of Delusion”, via Loud Rage Music la finalul acestei luni. Albumul, care imprimă puternic imaginea inspirată de Biserica Ortodoxă Română, reprezintă o interpretare modernă a unui sub-gen derivat din black metal, unic pentru underground. Așa am avut șansa să discutăm cu chitaristul George Topor și bateristul George Bratoșin despre înființarea proiectului Tableau Mort, ocazie cu care am aflat tainele din spatele unui album muncit, rod al unei pasiuni care înfrânge orice graniță. 


Pentru început, aș dori să aflu mai multe despre cum s-a născut proiectul Tableau Mort. Care este, în special, semnificația acestui nume și care au fost așteptările voastre atunci când ați început această aventură?

George Topor: Încă de prin 1995 am avut în minte ideea unui album care să combine metalul cu pasaje din muzică ortodoxă, însă la vremea respectivă toată lumea a luat ideea în râs, așa că am renunțat. În 2017 am început să scriu câteva piese cu tentă black metal, pe care i le-am arătat bunului meu prieten, George Bratosin (tobe), pe care îl cunoscusem în Londra în urmă cu câțiva ani. I-au plăcut piesele, așa că am început să discutăm despre un potențial proiect împreună. În accesași perioadă l-am întâlnit pe Cristi (chitară) și, discutând și cu el subiectul, am hotărât să ne apucăm de treabă. La un moment dat, pe la începutul anului trecut l-am invitat pe Radu la o repetiție și la un jam session, i-a plăcut ce a auzit și câteva zile mai târziu eram 3 chitariști în trupa. Tot cam atunci le-am propus colegilor ideea cu ortodoxia. La început unii au fost reticenți, unii au spus „da” așa că am zis să încercăm să vedem ce iese… și a ieșit. Componența trupei a suferit ceva modificări în timp, ultima formulă avându-l pe Marek la bass, acesta fiind recrutat la începutul lui 2018, iar la începutul anului acestuia, James a venit la voce.

Povestea numelui e destul de lungă. În urmă cu mulți ani (2002, dacă nu mă înșeală memoria), doi foarte buni prieteni de-ai mei, Paul și Ana-Maria Bălan, mi-au făcut cadou un tablou pictat de ei, că un fel de icoană pictată într-un stil destul de modern. Când fiul meu, Alex, a început să crească, era efectiv îngrozit de tabloul respectiv și i-a pus numele de „tabloul mort”. În 2017, când am început să vorbesc cu George B despre proiectul muzical, i-am zis : „Uite, când o să scoatem primul album, avem deja coperta”, și am început să-i povestesc despre „Tabloul Mort”. În timpul conversației, nu mai țîn minte căruia dintre noi i-a venit ideea și zice: „asta sună a nume de trupă”. Cum la momentul respectiv nu aveam un nume, am decis că asta să rămână numele trupei, dar l-am franțuzit puțin că să sune mai exotic.

Așteptările noastre sunt mari. Am investit timp, efort și evident, bani în trupa Tableau Mort, acum așteptăm să vedem ce iese. Ne-am gândit cu foarte mare atenție la toate detaliile: muzică, imagine, prezența scenică și ar fi păcat că rezultatul să nu se ridice la nivelul așteptărilor noastre.

Care este povestea lui „Stigma Book 1: Mark of Delusion”, albumul vostru de debut? Care este mesajul pe care doriți să îl transmiteți?

George Topor: Mesajul, deși este destul de direct și evident, poate fi interpretat în diverse feluri așa că o să lăsăm ascultătorii să înțeleagă ce vor.

Partea vizuală este destul de sumbră, în ansamblu. Ce a dorit artistul Alex Shadrin să realizeze prin această lucrare?

George Bratosin: Cine o  citească versurile o  înțeleagă și semnificația coperții, dar, cum a menționat și George, și versurile și coperta pot fi interpretate liber. În general, dacă versurile te duc cu gândul într-o anumită direcție și coperta te va duce cu gândul în aceeași direcție.

Observ că vă concentrați foarte mult și pe un element spiritual, pe care îl inserați vizual, cât și muzical. Care e scopul lui final? E un fel de aluzie la religie sau doar îl îmbrățișați stilistic, așa cum o fac cei de la Batushka?

George Topor: Black metalul, spre deosebire de celelalte sub-genuri, are o latură mai spirituală, contemplativă, pe care am ales sa o exploatăm la un alt nivel. Nu as putea spune ca este o aluzie la religie în general. Este, de fapt, viziunea noastră asupra ortodoxiei și, întorcându-mă la întrebarea precedentă, din nou, am lăsat loc de interpretare.

În titlul albumului observ că avem de-a face cu o primă parte. Ce urmează să faceți din acest punct de vedere? Va exista în curând o parte a doua sau plănuiți ceva mai mult de atât?

George Bratosin: Da, va exista o parte a doua, parte care va completa ideea de pe primul album. Va fi un EP cu 4 piese, dintre care 3 sunt compuse și repetate și pe care le vom cânta și live, EP pe care va fi inclusa și partea a doua a piesei „Tapestry Sewn” de pe Book I.

Cum a fost experiența de a lucra cu muzicieni din altă țară pentru un album care face referiri la religia ortodoxă?

George Topor: A fost o experiență destul de interesantă pentru că aici lumea nu prea știe despre ortodoxie. A trebuit să discutăm destul de mult despre subiect, să le explicăm despre ritualuri, obiceiuri, tradiții. Ne-am folosit și de o mulțime de filmulețe de pe Youtube, de articole de pe Google și chiar și de experiențe personale.

Credeți că peste zece ani înființarea de trupe românești în diaspora va deveni ceva obișnuit? Cât de greu vă este ca trupă dintr-o altă țară să vă descurcați într-un alt mediu, atât la nivel personal, cât și la nivel artistic?

George Bratosin: Nu știu ce să zic, este foarte posibil pe de o parte, pe de altă parte, am remarcat că nu sunt foarte mulți români în UK ascultători de metal. Pe cei din Londra, spre exemplu, îi cunoaștem cam pe toți, dar, deși suntem extrem de puțini, totuși știu încă 3 trupe din Londra formate din membri de origine Română, una dintre ele fiind Pathogenic Virulence în care activează colegul nostru, Radu. Faptul că ești dintr-o altă țară nu este un impediment ci, dimpotrivă, eu îl văd că pe un avantaj. Bineînțeles, totul depinde de cât de mult te adaptezi acolo unde trăiești. Noi ne simțim aici că și acasă. Concurență este mare, dar dacă tu crezi în ceea ce faci, nu este greu să reușești.

Care sunt planurile de viitor și când vom avea șansa unor concerte și în România?

George Bratosin: Pe termen scurt, pe 28 iunie vom lansa albumul de debut cu sprijinul case de discuri Loud Rage Music și tot în aceeași zi vom avea și concertul de lansare aici, în Londrala Nambucca.

Noi sperăm  avem ocazia  concertăm în România cât mai curând însă nu este foarte ușor din punct de vedere logistic. Ideal ar fi dacă am putea  facem un (mini) turneu, măcar 5-6 date ca  merite deplasarea din punct de vedere financiar.


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*