Rockstadt Extreme Fest 2018/ 2-5 august 2018, Râșnov – ziua 1

573 vizualizări

Anii trec iar festivalurile de la noi din țară devin din ce în ce mai bine organizate. Rockstadt Extreme Fest, eveniment ajuns la cea de a șasea ediție, a trecut printr-o evoluție naturală și a atras și de această dată un public numeros, de toate vârstele. De altfel, Râșnovul, casa de până acum a festivalului, oferă pe lângă peisajele idilice și liniștea necesară din anumite locuri, un spațiu util pentru desfășurarea unui eveniment în proporții medii din punct de vedere al numărului de participanți. Probabil datorită acestor elemente festivalul devine un fel de axis mundi pentru spectatori, un loc unde pe lângă muzica diversă și axată pe o anumită nișă, se (re)găsesc prietenii și se scapă pentru un anumit timp de grijile adunate de zi cu zi. Cu alte cuvinte, se caută o pace interioară care să rezoneze cu cel mai alert și complex gen muzical la acest moment, metalul. Toate sunt posibile la Rockstadt Extreme Fest.

Festivalul a pornit de la ideea de a se axa și de a aduna cât mai multe formații reprezentative a cât mai multor subgenuri muzicale, dar și de a încerca să aducă câteva nume uneori exclusive, alteori greu de adus în țară. Pornind de la ideea de bază, Rockstadt Extreme Fest 2018 a adunat formații reprezentative ale unor stiluri precum death, black, metalcore, progressive, folk, power sau heavy metal care, invariabil, și-au atras și publicul fidel. Capii de afiș, precum In Flames, W.A.S.P. sau Obituary, au mai concertat și cu alte ocazii în România, însă trupe precum Converge sau Powerwolf s-au aventurat pentru prima dată în acest colț de lume. Totuși, față de alte ediții, Rockstadt Extreme Fest 2018 a excelat datorită concertelor în sine, datorită atmosferei plăcute și datorită vremii bune, care de această dată ne-a iertat și nu și-a trimis cele mai negre coșmaruri.

Prima zi pentru mine a debutat cu formația Obscure Sphinx din Polonia. În frunte cu o prezență feminină carismatică care atrage cu ușurință toate privirile și cu un sunet foarte bun, formația a cântat în marea majoritate a timpului piese de pe cel mai recent album, „Epitaphs”, lansat în 2016. Ritmurile sacadate de post-metal și sludge, cu puternice influențe Neurosis și Rosetta, au răsunat incredibil de bine în alternanță cu vocea harsh a Zofiei Fras, care a umplut cele mai multe goluri din compoziții. De altfel, formația a transmis o energie aparte, o energie pe care în trecut, la același festival, am mai întâlnit-o la trupe din aproape același eșalon, precum Hypno5e sau Smallman. Într-adevăr, un astfel de concert s-ar mula mult mai bine, după părerea mea, într-un cadru indoor. De aceea, Obscure Sphinx intră în lista mea de văzut obligatoriu în viitor.

A urmat să îi văd pe brașovenii de la W3 4R3 NUM83R5, o apariție într-un fel nouă pentru scena metalcore românească. Deși în trecut la noi au mai existat anumite experimente eșuate, W3 4R3 NUM83R5 reușește totuși să între în elita formațiilor românești metalcore cu mult talent, iar showul de la Râșnov a demonstrat faptul că piesele de pe albumul de debut, „NUM83R5”, prind bine la public datorită energiei și riffurilor complexe, construite cu multă acuratețe. De altfel, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, pe lângă agresivitatea transmisă, a fost coerența prin care formația a reușit să transpună elemente clasice de deathcore în propriile compoziții. Mai mult decât atât, fiecare membru are o abordare vizuală aparte, care se încheagă uimitor de bine cu muzica cântată. De aceea, eu consider că W3 4R3 NUM83R5 va reuși să se impună din ce în ce mai mult în undergroundul autohton.

A treia oară e cu noroc, ceea ce s-a și întâmplat la formația norvegiană Enslaved. Mă refer aici la sunetul care la celelalte concerte ale trupei la care am fost prezent, respectiv cel din 2013 de la Rock The City și cel din 2015 de la Rockstadt și care a fost pe alocuri execrabil, întrucât a distrus aproape complet niște prestații care se doreau a fi complexe. Formația a rămas aproape de curând în minus cu doi membri importanți, în speță clăparul Herbrand Larsen și bateristul Cato Bekkevold, care au fost înlocuiți cu doi noi membri. Totodată, ghinionul ar fi putut fi complet, întrucât norvegienii au rămas fără instrumente datorită încurcăturilor de la aeroport, însă au reușit să susțină concertul din acest an de la Rockstadt cu instrumentele celor de la Bucovina. Deși la început sunetul a deraiat, din păcate la piesa „Roots Of The Mountain”, acesta pe parcurs a fost reparat și a putut să susțină un show de progressive black de excepție. Am ascultat piese precum „Ruun”, „One Thousand Years Of Rain” sau „Isa”, piese cu o complexitate aparte, cu o subtilitate ritmică dublată de o voce omogenă, care transpun un univers avangardist și rece. Din păcate timpul alocat a fost scurt pentru durata lungă a pieselor, iar formația a plecat în aplauzele entuziasmate ale publicului.

Concertul Dirty Shirt a picat fix cum nu se putea mai bine: în primul rând, concertul a fost programat pentru un slot de co-headliner și a început după lăsarea întunericului, atunci când marea majoritate a publicului se afla în perimetrul de festival; în al doilea rând, Dirty Shirt a urcat pe scenă cu Ansamblul Folcloric Național Transilvania, alături de fetele de la Qvartetul din Brasov, și a prezentat showul-concept bazat pe ideile formate de-a lungul lui Folkcore Detour din primăvara anului trecut; în al treilea rând, datorită faptului că o parte din mesajul albumului „Dirtylicious” rezonează cu mesajul campaniei #FărăPenali, publicul a fost animat să scandeze anumite lozinci împotriva clasei politice actuale. Toate aceste împrejurări, combinate cu un sunet de excepție și cu un spectacol simfonic cuceritor, au contribuit la închegarea unei prestații unice de toată frumusețea. Remarc faptul că abordarea folclorică începută fragil odată cu albumul „Freak Show” și dezvoltată serios odată cu „Dirtylicious” a prins cel mai bine la public, însă spectacolul de la Rockstadt din acest an a atins punctul culminant pentru cariera ardelenilor datorită acestei abordări stilistice inteligent gândită. Am ascultat piese precum „Ride”, „Hoții” sau „Cobzar”, însă cel mai frumos moment a fost la „Saraca Inima Me”, atunci când Rini a îndemnat spectatorii să aprindă lanternele de la telefoane pentru a putea crea un cadru intim pentru acordurile lente ale piesei și pentru a facilita interacțiunea mult mai trainică cu publicul. Abia aștept să ascult viitorul material discografic al celor de la Dirty Shirt pentru a putea vedea până unde se poate ajunge cu această combinație muzicală dintre alternative și folclor. Rămâne de văzut.

Seara s-a încheiat cu concertul americanilor de la Obituary. Și în acest caz, instrumentele formației s-au rătăcit în aeroport și instrumentiștii au fost nevoiți să cânte cu chitarele celor de la Bucovina. De asemenea, formația nu a mai cântat ca în precedentele concerte de la noi din țară cu bateristul Donald Tardy, care a fost înlocuit pentru o perioadă cu un membru temporar. Muzica celor de la Obituary nu prezintă o tehnicitate deosebită sau o compoziție muzicală complexă. Totuși, deși americanii cântă pe aceeași structură din 1984 încoace, se poate simți totuși omogenitatea datorită riffurilor fioros de bine executate, uneori prea repetitive, alături de un bătrân John Tardy cu o voce distinctivă și onestă. Am ascultat piese de pe materialele mai recente, precum „Sentence Day” sau „Visions In My Head”, dar și unele melodii clasice, reprezentative pentru mișcarea de death metal din Florida, precum „Body Bag” sau „Chopped In Half”. Desigur că „Slowly We Rot” și-a făcut apariția la final, moment în care publicul a explodat, rezultatul fiind concretizat prin moshpituri.

RECOMANDĂM: 


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*