Dincolo de microfon #8: Ovidiu Anton (câștigător Eurovision România 2016)

Ovidiu Anton
344 vizualizări

Maximum Rock a lansat o nouă categorie de interviuri cu artiștii tăi preferați! „Dincolo de microfon” e exact ceea ce crezi tu, dar nu chiar. O dată la două săptămâni (încercăm să) luăm la întrebări muzicienii, dar nu vorbim despre muzică pentru că asta îi întreabă toată lumea și deja s-au plictisit de aceleași întrebări: „cum ai descoperit pasiunea pentru muzică?”, „aveai rockeri în familie?”, „cum a fost primul tău concert?” și alte bălării pentru care probabil au un document de unde dau copy-paste la răspunsuri.

Acum, nouă ne place de ei și ca oameni, nu doar ca artiști, de aceea vrem să știm ce tâmpenii au făcut când erau copii, de ce și-au primit prima bătaie cu papucul, cum a fost primul sărut, prima țigară, prima beție serioasă și multe altele.

Mai țineți minte Eurovision 2016, când am fost descalificați cu vreo 2-3 săptămâni înainte de concurs pentru că un anumit post de televiziune nu-și plătise datoriile la Uniunea Europeană de Radio și Televiziune? Ei bine, din păcate a fost fix anul când Ovidiu Anton (actualmente solistul trupei ANTON) fusese ales să reprezinte România cu piesa sa „Moment Of Silence”. L-am prins și, probabil în ciuda așteptărilor, l-am întrebat despre copilărie.

1. Când erai copil voiai să apari la televizor? Nu neapărat ca muzician, ci ca actor, prezentator de știri, bucătar, om din reclame, orice. Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi dacă s-ar întâmpla așa ceva?

Mi-au plăcut activitățile artistice de mic. Fredonam tot ce auzeam la radio, asta îmi doream să fac, să cânt, așa că nu am apucat să-mi imaginez, am trecut la partea practică și în anul 1989 părinții m-au înscris la un casting pentru film. L-am luat și am aparut în pelicula ‘Taina jocului de cuburi'(1989, Gheorghe Naghi) unde am avut un rol secundar. Abia apoi, luând tot mai mult contact cu muzica și începand să studiez la cercul Armonia, cântam cu un făcăleț prin casă imitandu-l pe Freddie Mercury.

2. Toți avem poze de când eram de-o șchioapă. Ba pe oliță, ba la mare, ba plângând în pat și alte momente în care părinții au zis că e mai bine să ne facă o poză decât să ne potolească. Care e cea mai amuzantă poză a ta de când erai mic? Nu musai bebeluș.

Ipostaza cel mai des întâlnită ilustra ‘infracțiunea’ pe care acum pot să o numesc ‘degetul în pahar’. Îmi plăcea să testez ce beau oamenii mari, petrecerile cu prietenii de familie erau dese, iar băuturile se pare că erau bine alese, pentru că sunt ceva poze care mî surprind cu degetul in pahar… deși acum nu mă dau în vânt după șampanie, probabil pentru că am fumat-o la timpul ei. Ce să zic, rock, de mic!

3. Când sunt mici, băieții se joacă doar cu băieții – sau se jucau înainte – și fetele cu fetele, ținând morțis că n-au ce face unii cu alții. Cum ai trecut de la „eww fete” la „wow fete”? Sau n-a fost cazul?

Nu a fost cazul, am fost un copil foarte sociabil, mai ales crescând cu o soră mai mare. Să zicem ca aici era singura problemă, în loc de ‘ewww fete’ era ‘mrrr băieți’, îi cam băteam când depășeau limita în jurul surorii mele.

4. Că tot se apropie luna cadourilor… . Ai încercat vreodată să-i prinzi la ghete sau la brad pe Mos Nicolae sau pe Moș Crăciun? Ai primit vreodată o nuia – știi tu, băț – de la Moș Nicolae? Dacă da, ce-ai făcut cu ea?

Îi mai așteptam, dar nu i-am prins niciodată. Mi-au explicat părinții că se fac mici cât o radiație – deh, perioada – și intră pe gaura cheii, așa că oricum nu aveam cum să îi vad. Nuia nu am primit niciodată, am avut o copilărie frumoasă, cu Moși generoși și înțelegători, greul l-au tras părinții, dar nu m-au pârât.

6. Până la vârsta de 18 ani ai făcut vreo năzbâtie demnă de ținut minte și râs? Spart ceva, confundat persoane, căzături nasoale, ascuns prin dulapurile fetelor, orice consideri amuzant și vrei să ne povestești.

Năzbâtiile de genul ăsta erau un mod de viață și la ordinea zilei, așa că nu mi se pare vreuna ieșită din comun. Una de râs, dar mai mult din exterior, pentru că în urma întâmplării am rămas cu un handicap pe viață, ca sa înțelegeți despre ce vorbesc: s-a întamplat în vacanța dinspre clasa a 9-a spre a 10-a când, după ce am căzut foarte, foarte urât, necontrolat, de la paralele, am suferit două luxații și două fracturi la antebrațul drept. Practic, mai aveam un cot spre interior, la mijlocul antebrațului. Eram la spital în șoc și transfigurat de durere, iar când a venit doctorul care era prieten de familie, eu i-am zis în agonie că fii-su are să-mi dea înapoi caseta cu Sarmalele Reci. El mi-a răspuns prompt: vrei să-l sun acum?

Ei bine, am rămas și cu o mână fără mobilitate și fără casetă.

Vezi și alte interviuri:

  1. Florin Barbu (Implant Pentru Refuz)
  2. Mihai Dănciulescu (Scarlet Aura)
  3. Mihai Andrei (Breathelast)
  4. Sorin Mihai (Purple Caravan)
  5. Laura Brat (Partizan)
  6. Radu Iaszberenyi (Riot Monk)
  7. Dan Costea (Coma)


Comentează primul

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată.


*